Pelerinaj la Diaconeşti

Acolo unde se coace trecutul…

Radu Gyr în casă

Minunile, puterea, credinţa. Foc

poezia_in_catuse

Interviu tonic

Părintele Amfilohie de la Diaconeşti

Ochi de dragoste

Este vara viselor împlinite. Stau alineate în faţa mea, cuminţi, aşteptându-mă să le ating. Acum o săptămână ajungeam la Ciolanu, într-un izvor de linişte, unde m-am spălat pe faţă cu linişte, adică cu apa din curtea mănăstirii. Duminică l-am văzut prima oară pe părintele Arsenie Papacioc. A ieşit după slujbă să binecuvânteze. M-am lipit de ochii lui; dacă îi mişca, mă mişcam şi eu cu ei. Am avut un adânc sentiment de dragoste, bucurie şi blândeţe, o îmbrăţişare caldă, de vată, aşa cum am citit, că Dumnezeu este adiere. Toată bucuria, tot curajul, la un loc. Luni am stat la coadă, dar n-am intrat. A intrat o fetiţă care azi a avut operaţie de chist, şi când a ieşit părintele i s-a adus o tânără cu scleroză în plăci. L-am văzut tot durere. Credeam că va plânge. I-a luat capul între mâini, încercând să-i oprească clătinarea, şi a murmurat fără sunet o rugăciune. Ochii din bucurie s-au transformat într-un lac de durere, o com-pătimire cu omul. “Scutul” pe care părintele Arsenie l-a pus în noi toţi ţine la distanţă ura, coordonata lumii de azi (mascată în filantropie şi în dorinţa unei lumi mai “bune”). Nu ştiu cum să termin. Nădăjduiesc să nu existe încheiere