Nodul gordian

Cel care nu se poate desface. Trebuie tăiat. Aşa era şi sufletul meu azi dimineaţă, când stăteam la coadă la spovedit. O vânzoleală teribilă în biserică, şi eu mă acream din ce în ce mai tare. Pe lângă faptul că am trecut printr-o perioadă când la jumătate de oră ziceam “nu mai pot”, tot organismul meu a trecut prin criză. Venind să cer milă şi iertare de la Dumnezeu, mă revoltam cum îi suportă pe cei de lângă mine. La un moment dat mi-au sunat tare în urechi cuvintele părintelui meu de la o spovedanie anterioară: “nu trebuie să te transformi într-o acritură”. Exact asta deveneam. Un ghem de mizerie, bine încâlcită. Spovedania a fost scurtă, o înşiruire de răutăţi ascultate cu răbdare. Între rugăciunea de dezlegare şi chemarea la împărtăşanie au trecut câteva zeci de minute. Eram aşa fericită (credeam că părintele nu o să îmi dea dezlegare să mă împărtăşesc) şi nerăbdătoare. Simţeam că sufletul respiră din nou. În minte aveam numai: “un nou început”. Nodul meu gordian de mizerii, odată tăiat, s-a topit cu totul sub mâna atotputernică a dragostei, care toate le suferă. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!