Fărâmiturile ospățului

A trebuit să treacă o săptămână ca să mă adun și să pun aici câteva dintre ideile predicii de duminica asta.

Se spune că Michelangelo mergea pe stradă și a văzut în curtea cuiva un bloc de piatră. S-a uitat mai bine, era marmură. A cumpărat marmura și, când proprietarul l-a întrebat ce putea să fie de valoare la acel pietroi pe care el îl aruncase în colțul curții, artistul i-a răspuns că în blocul de marmură zăcea ascuns un înger. Și din el a sculptat un înger de mare frumusețe. Hristos a văzut îngerul asuprit de avere din inima lui Zaheu, și este singura dată în evanghelii când El se autoinvită în casa cuiva. Pentru Zaheu era o onoare enormă să aibă un astfel de oaspete. Și L-a primit. Spre uimirea tuturor „drepților” din jur, Hristos nici nu l-a certat, nici nu l-a pedepsit. I-a spus că s-a mântuit, nu numai Zaheu, ci și toată casa lui. Atunci când Dumnezeu vine la noi, să Îi deschidem, căci nu știm dacă va mai veni vreodată, și vom mai avea șansa asta. Zaheu, din cel mai strângător de averi, a devenit cel mai milostiv, dând totul săracilor. Apostolul Zaheu s-a vândut pe el însuși rob la un argintar, și a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Cel mai ușor Îi putem deschide lui Hristos prin milostenie.

Punctul important pe care eu vreau să-l subliniez este că Dumnezeu este departe de a condiționa dragostea Lui de faptele noastre. Dumnezeul judiciar nu ne-ar putea iubi cât timp suntem păcătoși, și faptul că ne iubește nu dovedește că avem un merit în asta.