Vasilică

Bate mingea fără frică

 

A good end for a horrrrrrible day

O zi oribila azi. Macar s-o termin bine

In fine, este un videoclip unde pana si Elton arata bine: Circle of life

Ce primesc

De asta vara mi se spune acelasi lucru, ca sa-mi intre bine si temeinic in cap: DIANA, PRIMESTI CEEA CE ESTI. Eu nimic, viata e grea si nedreapta, si eu nu pot avea ce-mi trebuie. Fie vorba intre noi, nici eu nu am indraznit sa imi dau ce am nevoie si imi trebuie. Plictisita de acest feedback  perseverent -isterica fiind, ma plictisesc repede, spre deosebire de un perseverent, care merge dincolo de panzele albe- am inceput sa imi permit sa am ce-mi doresc, deocamdata la nivel de obiect.Siii… sa ma relaxez. Siii…sa primesc cadouri de la ceilalti. Cadouri serioase, de neignorat. De exempplu, tableta de pe care scriu acum. Nu stiu inca sa pun diacriticele.Da, e un cadou de la tata, care ani de zile imi ia chestii la intamplare, reflectand cat de intamplatoare si inadecvate sunt cadourile pe care mi le fac singura. Si un modul de coaching. Primul. Sper sa mai urmeze. Fiecare zi cu bucuria si darul ei. 

 

 

 

Victimă

„În cea mai adâncă înfrângere a omului există ceva ce nu depinde de cel care l-a înfrânt. Consimţământul victimei. Şi câtă vreme acest consimţământ lipseşte, învingătorul cel mai vanitos se simte limitat şi frustrat, destinul cel mai implacabil încetează de a fi atotputernic, un „da” suspinat care nu vine lasă opera lui imperfectă. Ei bine, orice s-ar întâmpla, ne rămâne măcar asta: să nu ne dăm consimţământul.”

(Octavian Paler, Rugaţi-vă să nu vă crească aripi, Polirom, Iaşi, 2010, p. 21)

Curățenie

În noaptea de revelion am avut o provocare. În urma ei am descoperit că încă dau importanță unor oameni care nu au niciun cuvânt de spus asupra vieții mele. Că am preluat un model de succes care nu mi se potrivește, nu are nimic a face cu mine, și care mă frustrează, pentru că nu am resursele de a-l atinge. Și astăzi, challenge-ul s-a prelungit. Unii oameni care mi-au atins viața încă pretind un loc central în ea. Ei au fost abuzatori, dar timpul și vremea lor s-a terminat. Și eu nu îi mai las să mai fie abuzatori. Acum, pur și simplu îi șterg de praf, de praful resentimentelor, și îi pun la locul lor. Deoparte. Cum să dansez în centrul vieții mele dacă ringul este ocupat de ei? Se pretind mai importanți decât sunt. Pur și simplu, ei există și atât. Existența lor nici nu mă mai frustrează, nici nu mă mai incomodează. Nu le pretind să mă iubească, iar mie nu îmi pretind să îi iubesc.Pentru că iubirea nu e cu trebuie. Acum, că am făcut loc, vă invit la dans

 

Brunhilda, o prințesă poznaşă (III)

Trebuie să îți mai spun că totoșii Brunhildei sunt decorați cu o dantelă fină-fină, din vise de prințesă. Da, doar în Teutonia exista un asemenea fir și nu se vindea la ghem, ci la metru. Pentru dantela Brunhildei fuseseră necesari peste o mie de metri! O furnică o țesuse, cu o croșetă din puf de păpădie caramelizat. Bineînțeles, deja ai ghicit: modelul era în formă de fulgi de nea. În Teutonia nu ningea niciodată, tocmai de aceea era un model așa rar, exotic aș putea spune. Fusese preluat de la prințesele din Monaco.

Pe lângă văcuțe, boi și brăduț, Brunhilda mai luă cu ea și o bocceluță cu biscuiți, ca să aibă cu ce să își bea lăpticul dimineața. Și și … o găinușă. Biscuiții eru din ciocolată cu fructe. Da, aveau fructe confiate – pere, portocale, kiwi, banane babane și merișor. De fapt, cred că aveau toate fructele din lume, iar fiecare biscuit era diferit! Așa, Brunhi descoperea ceva nou la fiecare mic-dejun!

Când descoperea ceva nou, lui Brunhi i se lăsau urechile pe spate (avea urechiușe roz, ca interiorul unei scoici prin care, dacă o duci la ureche, poți auzi marea) ca la mâțe, când le mângâi și se lipesc de tine cu totul. Ce mai, îi plăcea noul de nu mai putea! Și dădea și din năsuc. Năsucul Brunhildei era, de fapt, un gogoșar foarte foarte mic, roșu și strălucitor. A ajutat-o de multe ori în aventurile ei, când salvatorii ei au detectat-o pentru că năsucul îi strălucea în întuneric. Năsucul lui Brunhi putea fi văzut doar de oamenii buni, deci dușmanii ei n-o vedeau niciodată. Eh, și ce dușmani să aibă așa o prințesă? Poate vreo mașteră geloasă sau un căpcăun care dorea să o audă în fiecare zi. Dar vom vorbi și despre ei, fiecare la vremea lui.

Așaaaa, și o găinușă. Evident, o chema Gușa. Dar era extraordinară, pentru că fiecare pănuță era de altă culoare! Unele erau roșii, altele burgund, altele verde metalizat… era un spectacol! Și făcea ouă cu picățele! Dacă le luai din cuibar imediat puteai să le treci peste o pânză și se imprima imediat cu picățele. Pftiu… Brunhi își putea deschide imediat un atelier de imprimat metraje. De fapt, chiar va face asta, o să îți spun cum. Urma să producă cămășuțe cu buline pentru văcuțe. Cu volane, normal, ai mai văzut tu văcuță să nu adooooore volanele?

Pe genunchi

Astăzi mă uitam la icoana împărătească a lui Hristos de pe catapeteasmă. Ține globul pământesc. Niciodată nu m-am întrebat cum îl ține, pentru că mâna stângă este deasupra globului iar cu dreapta binecuvântează. Azi am văzut că îl ține pe genunchi, în brațe. Așa că, de ce să mă mai tem? Permanent sunt pe genunchii Lui…