La multi ani!

Un an in care sa ne impartasim cat mai des. Sper ca la sfarsitul lui sa mai avem si duhovnici si taine. Si multa bucurie, zero dezbinare, taina si adevar!

Prima mea farfurie pictată

Luată la ofertă, deci ieftină, şi pictată cu o culoare care se ţine tare de tot de sticlă, asta e:

Farfurie pictată

Rugăciunea Sfântului Simeon cel din Muntele Minunat (pentru gânduri urâte)

Stăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Cuvântul lui Dumnezeu, Cel fără de moarte, Ziditorul şi Ocârmuitorul întregii făpturi, Fiule, Unule-Născut, care ai strălucit fără de ani din Tatăl şi Acelaşi, neschimbat şi neamestecat, precum ştii, Te-ai întrupat din Preasfânta Fecioară Maria, ca să izbăveşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit, Cel ce nu Te-ai despărţit de Tatăl şi ai petrecut împreună cu noi, netrebnicii, lumina nepătimirii, stricătorul întunericului necunoştinţei, strălucirea celor treze, bucuria ortodocşilor, dulceaţa îngerilor şi a sufletelor, Cel ce eşti frumuseţea şi dulceaţa fără de săturare, Cel ce eşti poftit şi dorit, bogăţia cea covârşitoare a minţii celei curate, care Te caută pe Tine, Cel din fire preabun, preaîndurat şi preamilostiv, alungă de la mine, ticălosul, gândurile celor ce mă supără pe mine. Că Tu, cunoscătorule de inimi, Cel ce vezi cele ascunse ale mele, ştii că sunt fără voia mea. Iartă-mi-le, Stăpâne al tuturor, şi să nu-mi fie obişnuinţă spre păcat, ci, milostiv făcându-Te mie, trimite din scaunul cel sfânt al slavei Tale darul Tău, care să acopere neputinţa mea, a robului Tău celui netrebnic. Înţelepţeşte-mă şi voi învăţa poruncile Tale, ca să fiu viu. Vindecă rănile sufletului meu şi luminează ochii cugetului meu, ca să înţeleg totdeauna iconomia care s-a făcut pentru mine. Şi ce voi zice Ţie, mai-înainte Cunoscătorule, Cel ce încerci inimile şi rărunchii oamenilor? Tu ştii că inima mea însetează de Tine ca un pământ uscat, deci, Stăpâne Preabune, trimite-mi darul Tău ca să sature foamea şi să adape setea mea. Că după Tine doresc şi însetez, Lumina adevărului şi Dătătorul mântuirii. Pică, Doamne, o picătură a milei Tale, ca să se aprindă ca o văpaie inima mea şi să mistuiască mărăcinii şi ciulinii din ea, gândurile cele rele. Iar mintea mea ca o roabă să se facă, dorind şi căutându-te numai pe Tine, Mântuitorul lumii. Izbăveşte-mă, Doamne, de toţi vrăjmaşii cei nevăzuţi care vânează sufletul meu şi-mi dăruieşte ca cealaltă vreme a vieţii mele să o petrec în curăţie şi răbdare, bineplăcând Ţie. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, dăruieşte-mi iertare greşelilor mele celor din fiecare zi.

Aşa, Stăpâne Preabune, ascultă rugăciunea mea şi-mi dăruieşte cererile inimii mele, ca să mă fac biserică a darului Tău. Şi locuind el în mine, să-mi strângă cugetul meu ca un frâu, ca nu cumva rătăcind, să greşesc Ţie şi să nu fiu scos afară din lumina Ta. Că Ţie Se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă, mulţumire şi închinăciune înălţăm, împreună Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pentru fani

Nu se cade să spun că sunt fană a Mitropolitului Antonie de Suroj, dar cum n-am acum alt cuvânt, asta e. Deci, pentru fanii lui Antonie Bloom, aici şi aici

Primul propovăduitor din iad

Azi a fost prăznuită trecerea în iad (pentru că raiul a fost închis oamenilor până când Hristos a înviat) a marelui propovăduitor al venirii raiului, Sfântul Ioan Înaintemergătorul. Şi anul trecut mi-am pus întrebarea asta: cât de tare ne ţinem noi de şi în propovăduire în iadul zilelor noastre? Câtă credinţă am în izbăvire, în bucurie, în VIAŢĂ? Şi anul ăsta, Sfântul Ioan stă mai bine la acest capitol decât mine.

Predominant

Ce simt de mai bine de o săptămână. Sin Tu Amor

Restaurat

Cu specificaţia că e bordeaux, nu roz-fucshia, cum se vede în poză. Şi cu iz de vas din cupru, şi aromă de samovar…

Ce-am făcut azi

Lăudabil, un câmp cu flori în pastel, pe care nu l-am putut încărca.

Am fost la TOB, şi m-am umplut de bucurie. Primul şoc l-am avut la intrare, când s-au bătut clopotele. M-am distrat cu un grec care vroia să-mi vândă un kil de tămâie, să-mi ajungă toată viaţa. Am vrut să-mi iau nişte CD-uri, dar erau în ruseşte şi nu am înţeles ce era pe ele. Am făcut slalom printre râsu-plânsu cu târgul de funerare, unde există şi sicrie termice (poate ca să nu îngheţăm în iad).

Petiţia împotriva legalizării căsătoriilor între homosexuali

In aproximativ doua luni, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei vrea sa ia in discutie o rezolutie prin care statele membre ale U.E. ar putea fi obligate sa legalizeze casatoriile intre homosexuali.
Alianta Familiilor din Romania a initiat o actiune civica de colectare de semnaturi impotriva acestei rezolutii. Semnaturile vor fi depuse la registratura Comisiei Europene, impreuna cu o Nota de Protest.
Petitia online poate fi citita si semnata aici
Sub textul bilingv se afla linkul pentru semnaturi. Semnatarii primesc un email in care li se solicita confirmarea semnaturii, prin accesarea unui link. Fara aceasta confirmare, semnatura nu este valabila. De aceea, semnatarii trebuie sa verifice primirea emailului pentru confirmare, care poate intra si in folderul Bulk (pentru utilizatorii de Yahoo! Mail).

Dincolo de acest anunţ preluat de la Claudiu Târziu , aş vrea să-mi motivez susţinerea unei astfel de iniţiative. Nu am nimic împotriva homosexualilor, am multe împotriva căsătoriilor între ei. Primul motiv, eterna dispariţie a speciei. Şi aşa românii sunt din ce în ce mai puţini, odată cu “reînnoirea mentalităţii” şi practica avorturilor la nivel macro. Homosexualii au parte de o publicitate extrem de pozitivă, în numele toleranţei, deci din ce în ce mai mulţi oameni aleg să devină homosexuali doar pentru că e la modă. Al doilea motiv, mai legat de viaţa de zi cu zi, îl reprezintă doi copii: un băiat de 14 ani care a fost obligat de un coleg de clasă să facă sex oral cu el – colegul e un homosexual precoce – şi care acum este în pragul nebuniei (nu mai merge la şcoală, nu mai suportă să i se facă semnul crucii, nu mai ascultă de nimeni, şi când iese cu câinele la plimbare, iese în pijamale şi uită să se întoarcă acasă), şi o fetiţă de 8 ani a cărei mamă este lesbiană şi care trăieşte cu “partenera” ei; fetiţa nu mai poate merge la şcoală, pentru că copiii o resping – şi nu din vina ei, nici din vina lor, nici din vina părinţilor lor, ci datorită faptului că deocamdată, societatea noastră nu acceptă asta drept normalitate. Atunci când i-am spus asta unui cunoscut, mi-a răspuns că îi e teamă că Uniunea Europeană ne va obliga să legalizăm căsătoriile între homosexuali. Iată că “profeţia” s-a împlinit mai curând decât aşteptam. Aşa că, semnaţi! Pentru copiii noştri!

Ciocolată şi dragoste

Conform unei replici “ştiinţifice” din Avocatul diavolului, dacă mănânci o cantitate suficient de mare de ciocolată te simţi ca şi cum ai fi îndrăgostit. Replica anulează esenţa dragostei – şi anume revărsarea către celălalt – înlocuind persoana şi sentimentul cu o reacţie chimică produsă în organism. Deşi filmul e destul de vechi, lucrurile stau cam tot aşa, numai că acum ciocolata a atras după sine o târlă de alte obiecte – mâncăruri, fiinţe către care suntem gata să ne revărsăm un simulacru de dragoste. “Iubim” din ce în ce mai multe lucruri. De exemplu, cartofii prăjiţi, pantofii cu bot rotund, cafeaua, magazinele, un fotoliu, jucării de pluş (astea ne iubesc şi ele pe noi, declarând-o sus şi tare de pe inimioare şi cu vocile stridente cu care sunt prevăzute), flori, câini vagabonzi, maşini, pisici stradale, etc. Mulţi ar zice că prin frumuseţea florilor şi ochii câinilor vagabonzi, şi prin savoarea mâncărurilor, Dumnezeu le vorbeşte şi ei sunt perceptivi la acest fel de a comunica. Întrebarea e cum de nu le vorbeşte acelaşi Dumnezeu prin zdrenţele de pe aurolaci, din spatele ridurilor pensionarilor care stau la coadă la paracetamol, prin ochii copiilor străzii care cer o mie de lei? Cum de Îşi închide Dumnezeu gura când vine vorba despre cei 17 milioane de copii avortaţi, despre bătrânii care mor prin spitale pentru că n-au 5 lei ca să-i dea asistentei pentru perfuzie, despre fetele de 14 ani – carnea vie a portarilor de la Spitalul Colentina – despre incubatoarele vechi de 25 de ani de la Spitalul Judeţean Sibiu?

Mă înfurii mereu (da, ştiu, creştinul nu trebuie să se înfurie niciodată) când îmi văd vecinele dând de mâncare câinilor vagabonzi din curtea blocului (carnea cea mai bună, cumpărată special pentru aşa suflete gingaşe), dar se dau la doi metri când trece un aurolac pe lângă ele.

Iubim cu multiple choice. Numai ce ne convine. Dacă primim înapoi dublu din cât am dat înapoi şi dacă nu implică jertfă, cu atât mai bine. În lumea în care suntem cel mai adesea puşi în faţa alegerii, ne alegem şi ce să iubim. Evaluăm, ca nu cumva să ieşim în dezavantaj, şi când am găsit ne ţinem strâns de “descoperirea” noastră, urmând-o până în pânzele albe, chiar dacă această urmărire ne dezumanizează. Nu mai avem neapărată nevoie de un suflet pe care să-l iubim; un obiect ne este de ajuns, şi în lipsa lui dacă obţinem o stare de euforie pe altă cale, este absolut în regulă. Ne alegem cu starea de îndrăgosteală şi scăpăm şi de responsabilitatea menţinerii relaţiei. Facem din ce în ce mai uşor transferul de la ursuleţul de pluş care, apăsat pe burtică, ne spune I love you la partenerul de la care vrem să obţinem o faţă zâmbitoare, un orgasm şi nişte bani.

Ne tratăm unii pe ceilalţi ca pe nişte gadget-uri, găsim noi modalităţi de a ne spori mâzga egoistă şi viermănoasă (aka. dragostea). Sufletul, intangibil şi ne-pipăibil (aşadar, nu-ţi oferă satisfacţie imediată simţurilor), l-am eliminat de mult din ecuaţie.

Dragostea am redus-o la o reacţie fizico-chimică sau la o încercare de a ne împăca conştiinţa dând de mâncare câinilor vagabonzi. Sufletul nu mai este de mult în peisaj, şi ciocolata este indubitabil savuroasă.