Mormintele poftei

Iunie 12, 2008

Postul ăsta e un comentariu la Numerii 11, prin prisma dureroasei hemoragii de inteligenţă din România. Nu este un comentariu teologic, are de fapt caracter social. Este un comentariu revoltat şi dureros, pentru noi toţi. Asupra tuturor planează o fascinaţie legată de străinătate. În cele ce voi spune nu sunt incluşi oamenii care pleacă de nevoie, care nu au nicio altă cale de a-şi întreţine familia aici (de fapt, aşa cum puteţi să vă daţi seama de aici, ei nici nu pleacă, rămân şi suferă în România), ci cei pentru care viaţa în România este un efort -ca pentru noi toţi de altfel- şi care preferă să se ducă să ridice, prin munca şi prin inteligenţa şi cultura cultivate aici, altă ţară, unde sunt plătiţi cu câteva sute de euro în plus şi cu o târlă de umilinţe.

Acum 2 ani mergeam la o nuntă la Galaţi. Se căsătorea o prietenă -asistentă medicală – plecată în Italia, la muncă, cu un an în urmă; soţul ei era tot român, electrician, tot plecat în Italia. Nu ştiu dacă ştiţi, jumătate din Galaţi e plecată la muncă în Italia – un oraş pustiu. Mătuşa ei, care avea grijă de cele 6 surori ale miresei (şi părinţii ei erau pe atunci în Italia, şi acum şi surorile care şi-au terminat studiile au plecat) a spus, cu un curaj extraordinar, ceva ce m-a frapat: „pleacă pentru că n-au bani şi după aia se întorc şi îşi fac case aici şi pe noi, cei rămaşi, ne dispreţuiesc; prin tot ceea ce fac vor să ne arate că ei au şi noi nu”. Continuarea acestei afirmaţii s-a întâmplat într-o seară, la televizor, unde nişte ţigani plecaţi în Italia le transmiteau românilor din ţară că sunt nişte proşti şi nişte fraieri pentru că au rămas în România. De după stratul protector de grăsime şi covorul de coji de seminţe scuipate pe jos, mai aveau puţin şi ne scuipau şi pe noi, cei rămaşi acasă. Bineînţeles, este un caz extrem. Cazul de mijloc este cel al familiei destrămate, cu sufletul îndurerat, părinţii îndurând umilinţe nenumărate acolo şi copiii lor de aici rămânând fără protecţia şi dragostea lor. Cazul care se întrevede (din nefericire, din ce în ce mai des) este al tinerilor care visează – la propriu – să meargă să muncească în Italia, fără a pune mâna să muncească în România. Nu le mai pasă ce facultate fac, vor doar s-o termine mai repede şi să se ducă să spele wc-uri şi să îngrijească bătrâni în Italia. Acum câteva zile, o doamnă mi-a povestit că imediat după revoluţie a fost trimisă într-un stagiu de pregătire în Franţa, şi în semn de protest pentru abundenţa de acolo versus sărăcia şi durerea de aici, mânca numai lapte bătut cu pâine.

Până una-alta, cu astfel de vise de mărire, ţara pentru care atâţia au murit se duce de râpă, devenind un mormânt al poftelor importate: pornografie, droguri, homosexualitate, erezii. Noi înşine suntem pedepsiţi pentru poftele noastre, care ne fac să uităm şi martirii şi jerta de zi cu zi pentru care trebuie să o plătim pentru odihna şi bucuria noastră în veşnicie. Cică biologia demonstrează că amarul este principiul vieţii. Minciuna neo-comunistă în care trăim şi pe care o încurajăm ne spune că dulcele este acela. Rămâne importantă alegerea noastră: murim aici, în mizeria, durerea şi lumina – că întotdeauna, cu durerea vine şi lumina, cu lacrimile vine şi mângâierea – şi mai ales în credinţa noastră, sau ne vindem aurul pentru o pleavă pieritoare şi care ne va duce la pierzare? Aici şi în veşnicie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: