Cerșetoarea din foișorul brâncovenesc

Iunie 15, 2008

Am stat, pentru o scurtă perioadă, într-unul dintre locurile de mare importanță pentru sufletul poporului român. Este o mănăstire unde rândunicile, împreună cu oamenii, Îl slăvesc pe Dumnezeu de dimineață până seara și unde am avut șansa de a fi într-o frântură de rai.

Într-o dimineață, după Sf. Liturghie, stăteam într-o minune de piatră albă și caldă, cu contururi grațioase, de o noblețe desăvârșită, într-unul din foișoarele brâncovenești din incinta mănăstirii. A venit și o bătrânică (destul de vie și nu foarte bătrânică) alături de care mâncasem de multe ori la trapeză, și s-a așezat pe una din bănci, lângă mine. Își începea litania cerșitului la fiecare persoană pe care o vedea ieșind din biserică (la ieșire trebuia să treci prin foișor) și mai obținea din când în când câte ceva.

M-am gândit că și noi, românii, facem cam la fel. Suntem într-o țară peste care minunile și binecuvântările lui Dumnezeu se revarsă nenumărate, dar nu le mai vedem. Avem povățuitori și oameni de autentică cultură, prin care putem auzi șoapta Domnului la urechea noastră, dar nu-i mai băgăm în seamă. Stăm și cerșim ultimele noutăți și descoperiri, ne cerșim desfrâul și banul pe care celelalte nații ni-l aruncă în milă, și ne tot oferim scuze să nu ne dospim sufletul la razele dragostei și credinței revărsate asupra noastră.

Nu ne mai știm de mult valoarea, potențialul, inteligența și genialitatea, și atunci când ni le recunosc alții și sunt dispuși să ne arunce niște fărămituri în schimbul lor, ne închinăm lor. Nu mai băgăm de mult în seamă nici tradiția nici istoria, nu mai vedem unde suntem de fapt, pentru că mereu privim la ceea ce au alții, infinit mai sărac decât averea noastră.

Băbuța care cerșea nici nu se uita în jur, era încruntată și vâna pe cei care treceau pe lângă ea. Numai unii – puțini – îi dădeau ceva, ea îi binecuvânta, și apoi își continua vânătoarea. Vânătoarea după ce au alții mereu ne orbește, și nu mai vedem ce avem noi înșine. Ea nu se vedea nici atât de sănătoasă, nici atât de în putere cum o vedeam eu. Poate nu era, nu știu, dar părea destul de plină de energie. Era toată ziua pe la mănăstire, și pierdea timpul cam mereu, dar nu ajuta nici la bucătărie, nici în altă parte. Se mulțumea cu hârtiile de un leu aruncate de jenă și de milă, și cu părerea de neputință pe care și-o făcuse despre ea însăși. Așa cum facem și noi, românii, în nesfârșita noastră tranziție spre ziua de mâine, încruntată și nemulțumită, bolnavă și bătrână, cu grumazul sufletului pregătit să fie spânzurat de frânghia lenei.

Mereu aducându-ne scuze în sprijinul orbirii noastre, trăim suspendați într-o stare de cerșetorenie, revoltându-ne mereu că în țara asta trebuie să dai șpagă ca să obții ceva, că medicii sunt incompetenți, că e plin de hoți și de aurolaci, că fetele se prostituează și mai ales – atenție, mai ales – că străinii nu ne prea văd cuCerşetoarea din foişor ochi buni. Litania nemulțumirii noastre nu ne va ridica vălul de pe ochi, și nu ne vom vedea comorile dacă nu facem un substanțial efort să depășim tendința ce ne mână către cerșetorenie și către lene, către „para mălăiață”. Altfel, o să se ne încremenească anii în minunea asta de țară, și nici măcar n-o să știm că am trăit aici. Așa cum spune un poet din închisorile comuniste: ne vom trezi în groapă, fără să știm vreodată c-am fost vii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: