Morbul distrugerii

Noiembrie 7, 2008

Razboi impotriva lui Dumnezeu

Din imagini vad uraciunea si ma intreb cum sa lupt cu ea. Pentru ca portile iadului nu ne vor birui

După ce am scris cele de mai sus, m-am uitat într-o carte din care am mai citat aici, și am găsit acolo ceva încurajare. Deci, citez:

„7 noiembrie

Priviți cu ochii credinței

Părinte, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine și cei pe care Mi i-ai dat (Ioan 17, 24)

La Domnul nimic și nimeni nu se pierde. Apropiații noștri, care s-au mutat la El, sunt acolo, nemaifiind de nimic amenințați, de nimic vătămați. Trăsăturile unui chip iubit, rămase neșterse în inimile noastre, prind viață, an după an, înaintea ochilor noștri, redându-ne imaginea celui răpit de moarte. Când vom fi ceea ce sunt ei acum, ni se vor descoperi și nouă tainele vieții veșnice. Domnul ne va primi la Sine și ne va uni pe vecie cu cei după care am plâns pe pământ. Atunci, în fericirea cea nesfârșită, vom uita toate necazurile de pe pământ.

Prindeți curaj și voi, bieților truditori, istoviți de apăsarea poverii care vi s-a dat de purtat! Continuați-vă fără teamă drumul; curând va bate și pentru voi ceasul izbăvirii.(…) Uitați-vă cu ochii credinței la cei pe care i-ați iubit și care acum se odihnesc de truda lor, așteptându-vă în Patria noastră cerească, unde v-a pregătit Domnul loc, pentru că trebuie să fim și noi împreună cu El unde este El.

Nu v-au mai rămas multe zile de trudă și suferință și vă veți uni și voi în veci cu cei pe care îi plângeți. Veți fi uniți cu ei acolo, unde nu va mai fi nici spaimă, nici lacrimi, nici păcat, nici despărțire, unde Hristos va fi „totul în toate” în vecii vecilor și unde vă veți găsi pentru totdeauna adevărată și nestrămutată liniște”

din „Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului”, București: Ed. Sophia, Alexandria: Cartea Ortodoxă, 2008, pg. 357-358

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: