Cum am trecut prima zi din post

Noiembrie 15, 2008

Joi seara încă negociam cu mine însămi dacă voi putea ţine postul sau nu. Bine, era clar că nu se poate să nu-l ţin, totuşi îmi vuiau o groază de gânduri prin cap cum n-o să fiu în stare. Argumentul suprem e, mereu când vine vorba de post, dacă părintele Iustin, la 89 de ani, poate, pot şi eu. Joi seara s-a întâmplat o chestie. Mereu mă îmbrac şui, niciodată n-am timp să mă gândesc la cum mă îmbrac, darămite să mai pregătesc hainele. Joi m-am gândit că dacă îmi fac o fustă neagră şi-mi iau un pulovăr negru şi-mi pun o cămaşă rezultă că sunt cel puţin decent îmbrăcată. Problema era când îmi fac fusta, din ce material, când când când. Adică aceeaşi problemă dintotdeauna. Joi seara am fost la lansarea cărţii despre părintele Marcu, şi când am ajuns acasă mama zice: să te uiţi la fusta de pe pat. Da, era neagră, lungă, dreaptă. De atunci parcă grijile pe care această perioadă de ameninţare crizoasă le potenţează au dispărut. Zic parcă, pentru că-mi cunosc şi slăbiciunea şi nestatornicia. Vineri, în prima zi de post, m-am simţit – şi am fost, cu siguranţă – ţinută pe aripi de înger. Un val de protecţie parcă venea să mă întâmpine. Seara, în drum spre biserică, un BMW gonea la colţul unei intersecţii pe la care traversam eu, înainte să-l văd. A oprit fix cu un metru înainte de prea târziu. Da, o grijă incredibilă. În curând o să fie 2 ani de când mi s-a zis prima oară că Dumnezeu ne ţine în braţe mai ales atunci când suntem convinşi că ne-a părăsit. Aşa că, în a doua zi de post, nu-mi pot şi nu vă pot dori decât să ne despietrim atâta încât să simţim cum ne ţine Dumnezeu în braţe fără oprire, mai ales atunci când ne este teribil de greu. Post cu bucurie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: