Dreapta dragoste

Noiembrie 28, 2008

Utrenie la Sâmbăta de Sus. Seara, de la 19, ploaie torențială. Se sting de câteva ori luminile în timpul slujbei – cea mai lungă din zi, de 2 ore și jumătate – dar nimeni nu se mișcă din loc, parcă nici n-ar observa. Biserica, mare și acoperită din cap până-n picioare de sfinți ridicați cumva pe vârfuri spre cer, face corp comun cu oamenii neclintiți din ea. Și zidurile și oamenii fac cea mai importantă treabă din ziua respectivă – pun o minusculă declarație de dragoste neclintită și neschimbată la picioarele Celui Atotputernic. La utrenie toate luminile se sting, rămânând luminat doar Sfântul Altar și cele două strane unde se cântă. Îmi aduc aminte de senzația supranaturală – între timp am fost sfătuită să-i pun eticheta de „deosebită din punct de vedere duhovnicesc”, dar tot supranaturală-i zic, pentru că mi se pare mult dincolo de puterea mea de simțire și de înțelegere – pe care am avut-o în timpul privegherii de la Sfânta Mănăstire Tismana; același întuneric luminat de rugăciune, același timp pus de altarul dreptei și singurei dragoste adevărate – dragostea de Dumnezeu. Călugării, bătrâni și mulți abia respirând de neputințe, și credincioșii, în putere dar abia respirând de păcate, stau nemișcați și aduc slavă. Neclintirea cred că este cea mai puternică și autentică caracteristică a evlaviei și a dragostei ortodoxe. Nemișcarea lor mă lasă mască, sincer mă gândeam că se va face un pogorământ și se va scurta slujba, dar nici nu s-a pus problema. Și aceeași neclintire m-a învățat că, având ca popor conștiința că suntem cu Dumnezeu de braț putem înfrunta toate neîncovoiați de frică, aducând mulțumire și slavă, slujindu-L cu un micron din neclintirea cu care El ne slujește pe noi. Adică cu dragoste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: