Poezie

Decembrie 21, 2008

De vorbă cu sufletul meu
de Demostene Andronescu

E-atâta jale-n lume, atâta plâns!
Atâta dor, atâta suferinţă
Sărmanul om, chirchit în neputinţă,
Ameninţă spre cer cu pumnul strâns.

Şi-n loc să-şi facă din durere pod
Peste mocirla vieţii-n sus, spre Slavă,
El, sângerând din răni adânci otravă,
Nici nu-nfloreşte, nici nu leagă rod.

Sărmana gloată, în genunchi mereu,
Se bălăceşte-n mlaştina-ndoielii,
Nepricepând că scrânciobul durerii
Te-aruncă-n braţele lui Dumnezeu.

O, suflete al meu, fii tu ulcior,
Fii amforă durerii, veşnic plină
Şi, sângerând celor din jur lumină,
Învaţă, blând, să mori în locul lor.

(din „Fericiţi cei prigoniţi-martiri ai temniţelor comuniste”, Ed. Bonifaciu, Bucureşti, 2008, p.142)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: