Teribila coincidenta

Ianuarie 30, 2009

Este un citat gasit pe blogul lui Paul Grigoriu jr. Iata-l: „Cele mai multe vieţi nu sunt decât o fugă de sine însuşi. Cei mai mulţi oameni preferă adevărurile staulului. Vă vârâţi capetele în iesle şi mestecaţi mulţumiţi până în ziua morţii. Iar alţii vă folosesc pentru propriile lor scopuri. Niciodată nu părăsiţi staulul, niciodată nu ridicaţi capul pentru a fi voi înşivă.” Teribil, nu?

Anunțuri

S.

Ianuarie 29, 2009

Ieri a venit la Bucureşti S., un om pe care îl cunosc dar nu mă cunoaşte. Îi dau doar iniţiala pentru că va spune că nu merită laude, asta în cel mai bun caz, în cel mai rău se va mândri, şi asta-i teribil. Am fost să-l văd, printre o mare de oameni, şi a fost, ca de obicei, o bucurie. O întoarcere la normalitate, o strălucire de firesc. S. lasă mereu în urma lui linişte, împăcare, echilibru. Mă bucur că l-am văzut şi mă bucur că există, este o taină pentru mine cum poate face echilibristică cu atâta naturaleţe, fără să jignească sau să supere pe nimeni (poate doar pe cei care sunt supăraţi şi jigniţi tot timpul), cu zâmbetul pe buze şi făcându-ne să zâmbim, să fim mai iubitori şi mai … ca S.

Amorţită de ploaia care pare să nu se oprească şi fără energii artistice, m-am pus pe citit. De două săptămâni îmi prepar un cocktail care să toarne foc în suflet. Focul a fost turnat sâmbătă, când am primit dezlegare la împărtăşit, acum mă străduiesc să îl ţin aprins. Aşadar, pentru cei ce caută jar, dau amestecul mai jos:

Aniţa Nandriş – Cudla „Amintiri din viaţă – 20 de ani în Siberia”, Humanitas (de citit într-o după-amiază, pentru că nefiind lăsabilă din mână, nu se poate în două)

Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, Christiana (ca să ne dăm seama ce mult mai avem până la dragoste, cu d mic sau mare, după preferinţă)

Arhim. Spiridon – Duhovnicul închisorilor, Cathisma (pentru cel ce se pocăieşte nu se poate să nu fie iertare şi sufletul să nu fie plin ochi de dragoste şi de rugăciune, durerile dispărânde)

şi urmează…

Valeriu Anania – Memorii, Polirom (se pare că nu se poate lăsa, datorită fascinaţiei exercitate de un personaj puternic şi talentului său scriitoricesc, o să vă confirm când îi vine rândul)

Asta e. O să-mi spuneţi voi cât jar şi câtă bucurie aţi găsit în ele, pentru că în culmea durerilor mereu ne întâlnim cu pacea.

Chestii despre dragoste

Ianuarie 27, 2009

Ştiu că sună superficial, dar nu le pot spune altfel pentru că, neavând dragoste, nu aş putea să le zic gânduri sau sentimente. Jurnalistic, este o adunătură de lecturi, conversaţii şi întâmplări coincise în ultimul timp.

Aşa cum reiese din posturile anterioare, în ultimul timp am citit „Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu”, care m-a cutremurat şi m-a mângâiat imens. Probabil cel mai mare cutremur îl simt văzând câtă dragoste poate rezulta din atât de multa ură cu care a fost tratat. Cele mai frumoase mi s-au părut relatările fiilor lui duhovniceşti din America, m-am simţit foarte aproape de Părintele. Cel mai mult mi-a plăcut cum îşi spovedea fii: se aşeza în genunchi alături de ei, şi dacă ei începeau să plângă le lua capul în mâini şi le spunea: nu plânge, eu te iubesc! Era un permanent izvor de dragoste pentru ei toţi, şi le spunea deschis că îi iubeşte, oricât de multe răutăţi ar face. Pentru că unul dintre oamenii apropiaţi de sufletul meu era foarte furios mereu şi nu puteam să îmi exprim nici dragostea, nici îngrijorarea faţă de el, l-am rugat pe părintele Gheorghe să-mi mijlocească ruperea zidurilor. Şi pe Sfântul Nicolae, care mereu mi-a adus pace în suflet. A doua zi de dimineaţă totul revenise la normal, şi seara parcă furia nu existase niciodată. Am putut să-mi exprim dragostea aşa cum ştiu că o receptează cel mai bine, şi amândoi am licărit de bucurie.

Duminică dimineaţa, în drum spre biserică, citeam interviul părintelui Arsenie Papacioc luat în ultimul număr al Lumii Monahilor, unde zice că din homo homini lupus trebuie să ne transformăm şi să devenim dumnezeu pentru toţi oamenii. Să fim ca cel care ne iubeşte nemărginit.

Mai nou păţesc tot felul de chestii care mă fac să văd că dragostea o înţelegem ca un sentiment păcătos legat între două persoane de sexe diferite, obligatoriu cu gânduri nefaste mântuirii noastre. Reacţia unei prietene la fragmentul relatat mai sus a fost – bine, nouă fetelor nu ne poate spune duhovnicul asta. Nici nu mă gândeam să ne-o spună. Ţin minte ca pe un moment unic, o spovedanie la care plângeam de sărea cămaşa de pe mine. Era după slujbă, cred că eram ultima. Toate ticăloşiile îmi ieşeau pe gură, şi şiroaie de lacrimi pe ochi. După ce mi-a spus rugăciunea de dezlegare şi mi-a luat patrafirul de pe cap, am văzut că şi el avea lacrimi în ochi. Ca să nu mai zic de dragostea nemărginită care stă în cuvintele de după spovedit: „te împărtăşeşti”. Teribil câtă răspundere îşi poate asuma doar pentru mângâierea mea. De fiecare dată, îşi asumă iadul pentru mine. Toate astea nu sunt mai mult decât „te iubesc”? Sau nu merg mână în mână şi suflet în suflet? Un prieten drag s-a internat în spital, cu depresie. I-am spus aseară că îl iubesc şi că sunt alături de el, vom trece împreună peste asta. Imediat mi-a zis că speră că-l iubesc în Domnul, că era şi soţia lui de faţă.

Cât de prost ne sunt înţelese zâmbetele!Aproape nu mai pot zâmbi pe stradă. Ultima oară, m-a văzut un băiat şi s-a luat după mine, cerându-mi numărul de telefon. Dragostea şi  bucuria nu-şi au locul în lumea noastră. Oare le mai putem pune noi acolo?

Inimi pure

Ianuarie 25, 2009

Zilele astea citesc „Viaţa Părintelui Calciu”, mai mult printre lacrimi şi cutremurări de suflet – în sensul în care a fost cutremurat Sf. Ciprian când a înţeles că până atunci nu făcuse nimic bun şi adevărat. Aseară citeam cum elevii lui au spus că sunt gata să îi împărtăşească soarta. Deşi puţini au făcut-o, din cauza terorii la care au fost supuşi, această dorinţă – venită dintr-o inimă sinceră şi pură – a rămas un punct luminos în viaţa lor. În acel punct luminos, ei au fost alături de Părintele lor până la capăt şi mereu îi vor sta alături.

Azi după Liturghie ne-am strâns să semnăm cererea prin care refuzăm cipurile din documente. Mă uitam la tinerii care s-au strâns, unii s-au întors de la uşă; li se vedeau inimile pe faţă – aveau ochii atât de mari şi atât de clari, şi atâta libertate! Este libertatea pe care numai Hristos o dăruieşte, şi ea străluceşte mereu după slujbă, după rugăciunea comunitară. Atunci când toţi suntem „cu o gură şi o inimă”. Îi vedeam cu câtă convingere şi lipsă de şovăială au semnat, deşi undeva în suflet ştiu că şi-au pus – mai mult sau mai puţin – pielea pe băţ. Pentru că responsabilitatea, gândirea personală, cu trup şi suflet propriu şi împotriva curentului, ne expun pe toţi unei ostracizări, pe care nădăjduim să o suferim, cu mila lui Dumnezeu.

Ceea ce aş mai vrea să scriu, ca să îndulcesc puţin tonul, este că sunt foarte fericită că am asemenea fraţi întru Hristos. Că măcar ei au sufletele curate şi ochii mari, deschişi către adevărurile pe care lumea le neagă, pentru că se vede urâtă şi înşelată în ele.

Nodul gordian

Ianuarie 24, 2009

Cel care nu se poate desface. Trebuie tăiat. Aşa era şi sufletul meu azi dimineaţă, când stăteam la coadă la spovedit. O vânzoleală teribilă în biserică, şi eu mă acream din ce în ce mai tare. Pe lângă faptul că am trecut printr-o perioadă când la jumătate de oră ziceam „nu mai pot”, tot organismul meu a trecut prin criză. Venind să cer milă şi iertare de la Dumnezeu, mă revoltam cum îi suportă pe cei de lângă mine. La un moment dat mi-au sunat tare în urechi cuvintele părintelui meu de la o spovedanie anterioară: „nu trebuie să te transformi într-o acritură”. Exact asta deveneam. Un ghem de mizerie, bine încâlcită. Spovedania a fost scurtă, o înşiruire de răutăţi ascultate cu răbdare. Între rugăciunea de dezlegare şi chemarea la împărtăşanie au trecut câteva zeci de minute. Eram aşa fericită (credeam că părintele nu o să îmi dea dezlegare să mă împărtăşesc) şi nerăbdătoare. Simţeam că sufletul respiră din nou. În minte aveam numai: „un nou început”. Nodul meu gordian de mizerii, odată tăiat, s-a topit cu totul sub mâna atotputernică a dragostei, care toate le suferă. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!

Mecanismul stricat

Ianuarie 22, 2009

Ieri seară am avut bucuria de a vedea din nou Don Quijote de Dan Puric, la TNB. De data asta mai de jos, din rândul 5, de unde am putut observa mimica, ironiile, subtilităţile. O scenă mi-a rămas întipărită în minte, şi cred că va mai sta acolo mult timp. Pus pe un scaun în mijlocul scenei, declarat nebun, Don Quijote este înconjurat de nişte chestii care sunt oameni doar la prima vedere. Se mişcă exact ca nişte roboţi stricaţi, deşi „femeile” poartă rochii elegante de seară, roşii – identice, a-propos-. Au tot ce le trebuie, dar acest lucru nu pare să îi facă să funcţioneze cum trebuie. Fiecare are prins pe spate, ca la concursurile de dans, un patrat de pânză pe care e numărul 3. Toţi au acelaşi număr. Apare apoi o altă femeie, de data asta îmbrăcată în negru, care nu se mişcă la fel ca celelalte, şi care îl înconjoară pe Don Quijote. Încercarea ei de a-l seduce, pe la spate, se lasă cu atârnarea de gâtul lui a aceluiaşi număr 3. După aceasta, ea devine, la fel ca celelalte, un mecanism stricat, se mişcă robotizat şi haotic. Disperat de atârnarea numărului de gâtul lui, Don Quijote încearcă să evadeze din pereţii din ce în ce mai strâmţi. Nu reuşeşte şi nu îi rămâne decât să se aşeze, resemnat şi din ce în ce mai singur, pe acelaşi scaun, de pe care se va ridica doar ca să îşi sfâşie hainele de internat, să fie bătut şi răstignit.

Suntem mecanisme mai mult sau mai puţin stricate. Inventariaţi şi ţinuţi din ce în ce mai strict sub control – şi prin frici care, dacă nu sunt apocaliptice, sunt legate de invadarea spaţiului intim, de lipsa banilor din cauza crizei economice, şi din greutatea supravieţuirii aici în România, pe care toţi o cunoaştem – psihoza cotidiană şi obişnuinţa scandalului ne sapă (aş fi vrut să scriu încet dar sigur, dar realitatea zice repede şi sigur) orice certitudine. Cei care suntem iubiţi peste măsură şi peste meritele noastre de Dumnezeu, şi care am ajuns să Îl percepem, într-o măsură mai mare sau mai mică, în Biserica Ortodoxă, şi să Îl simţim acoperindu-ne, îngrijindu-ne, iubindu-ne, suntem cu un milimetru mai departe de această lepră globalizantă şi controlatoare care ameninţă să ne strice definitiv sufletele. Încă găsim, în sfintele taine şi în talanţii pe care pricepem că Dumnezeu ni i-a dat ca să-i folosim şi să-i înmulţim spre slava Lui şi spre mântuirea sufletelor noastre, o gură de aer, o oază de linişte şi de normalitate. Încă avem acces la chipul nostru, şi încă tindem spre asemănare cu Creatorul.

Depinde numai de noi dacă vom îndura izolarea şi dispreţul celor ce deja au acceptat să fie mecanisme stricate (sau pur şi simplu au mers cu curentul, cu lumea, între servici, mâncare, shopping, televizor şi sex, şi asta i-a sărăcit de suflet, topindu-l până aproape de dispariţie) pentru a ne salva sufletele şi pentru a respira Adevărul în singurul loc unde poate fi el respirat, adică în Biserică, aici şi în veşnicie. Mereu este vorba despre o răstignire, aşa cum este vorba şi despre o ispită a martirajului, căreia nu trebuie să îi cedăm, fiind însoţită de mândrie. Ce ne rămâne este să ne rugăm pentru a ne apropia de Dumnezeu, izvorul vieţii, care ne va dărui dreaptă socoteală, credinţă şi putere, singurele cu care ne putem dobândi mântuirea.

Energie

Ianuarie 21, 2009

Verde la ţară

Verde la ţară

Formular de refuz

Ianuarie 20, 2009

Am primit acum de la cineva care va pleca la Petru Voda pe 30 ianuarie formularul de refuz al cipurilor, cu tabel de semnaturi.

Catre autoritatile bisericesti si ale statului roman



Subsemnatul …………………………………………………………………………………………………………………
conform tabelului alaturat, de credinta stramoseasca crestin-ortodoxa, prin garantarea demnitatii de catre STATUL ROMAN, art. 30, pct. 1 privind libertatea de exprimare si de constiinta, coroborat, dupa caz, cu art. 74 din Constitutia Romaniei, sustin /sau ma constitui parte la/ urmatoarea cerere, cu rugamintea sau, dupa caz, cu propunerea de initiativa legislativa de adaptare ori modificare a regimului permiselor de conducere auto, cardurilor de identitate si pasapoartelor in functie de convingerile religioase.

Dupa opinia noastra, documentele de mai sus, eliberate incepand cu data de 15.12.2008 si ulterior acestei date, ce cuprind codul de bare si cip cu date biometrice, incalca in mod flagrant libertatea individuala asa cum a fost stipulata de art. 23, pct. 1 din Constitutie. Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile.

Invatatura biblica ne interzice purtarea semnului lui Antihrist, inglobat in codul de bare – motiv pentru care noi depunem actele civile cu astfel de caracteristice informative sau vom refuza primirea pe viitor a acestor documente in continutul carora va figura codul de bare si stantarea electronica.
Un precedent legislativ s-a realizat inclusiv in materie penala, prin adoptarea art. 85, pct. 3, 4, 5 din Codul de Procedura Penala in functie de convingerea religioasa a individului. Daca in materie penala s-a produs o astfel de facilitate constitutionala, cu atat mai mult se justifica si o masura in cazul Dreptului Civil ori Administrativ.

Cererea noastra nu este in contradictie si incidenta ordinii de drept sau bunelor moravuri, motiv pentru care va rugam sa procedati pe cale de consecinta la cuvenita derogare sau, dupa caz, la modificarea caracteristicilor informatice a documentelor prezentate mai sus, care NU VOR CONTINE CODUL DE BARE SI UN CIP INVIZIBIL, in functie de convingerea religioasa a celor ce sustin prezenta cerere.

Apreciez ca un asemenea cod de bare si o asemenea insemnare electronica trebuie sa ramana aplicabila numai marfurilor si nu oamenilor!

Consider ca trebuie sa mi se respecte dreptul la libera alegere: cu sau fara insemnul 666.
Refuzul solutionarii favorabile a demersului constitutional va perturba grav viata monahala, a credinciosilor ortodocsi si a tuturor celor ce au aceasta convingere religioasa.
Totodata invocam si prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, prezenta cerere constitutind plangerea prealabila.

Parohia/persoana/organizatia care gestioneaza situatia de mai jos se numeste ………………………………………………….., ma reprezinta in fata Dvs, si poate fi contactata la…………………………………………….

Cu stima,

Data,

Cei din Bucuresti care vor sa semneze pana pe 30 ianuarie pot lasa un comentariu aici pentru contact.

Modificat

Ianuarie 19, 2009

Duminica strâng cea mai multă bucurie şi veselie. Aşadar, asta a devenit acea pictură cu copaci, duminică seara:

Copaci

Copaci