Imaginarul contemporan şi mucenicia creştinului

Februarie 2, 2009

Azi am fost la liturghie la o biserică de unde eram să mă întorc om normal. Foarte mulţi copii, care s-au împărtăşit şi apoi alergau prin biserică: „vleau anafulă!”. Parcă nu mi se mai putea întâmpla nimic rău. Râdeam cu toată fiinţa (da, aşa cum trebuie să râdă călugărul, fără să i se vadă dinţii) şi eram împăcată. Mi se dăruise o doză de normalitate, dar nu ştiam că trebuia să mă înarmez până-n dinţi cu ea. Am coborât la metrou. Triumfătoare, mi-a apărut în faţa ochilor reclama la true blood – buze roşii, cârnat în gură, o picătură de ceva roşu în colţul gurii. Mi s-a zburlit părul. Ajunsă pe peron, ochii mi s-au izbit (letal?!) de o reclamă la o emisiune care sună ceva de genul fosta şi actuala cu tine în pat. Nişte trupuri încălcite, o femeie cu un căluş în gură, totul într-o nuanţă violacee. Lacrimi de durere pentru soarta tragică la care ne sunt expuse sufletele sistematic îmi mijeau în ochi şi simţeam nişte vagi înţepături în inimă. Durerea s-a amplificat când am auzit dialogul unor elevi în metrou.

Dacă stau să analizez, la cât de rece sunt în stare, poate că şi asta e un fel de mucenicie. Aşa cum martirii din închisori erau supuşi blasfemiilor de tot felul, aşa suntem şi noi supuşi imaginarului postmodern. Asta de parcă afişul la Carmen nu ar fi suficient de obscen, şi nu ne-ar asalta de pe toate gardurile, stâlpii.

După ce sufletul începuse să mi se apropie de starea de copil, una necesară mântuirii, am fost adusă cu picioarele pe un pământ căruia nu aş mai vrea să îi aparţin. Marea noastră provocare este, ca în toate celelalte timpuri, să întâmpinăm cu braţele deschise răutatea din jur, pentru că la capătul durerii noastre stă Stăpânul Veşniciei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: