Cadou pentru Dumnezeu

Februarie 23, 2009

Acum vreo 2 ani, mama îmi zicea că Dumnezeu nu vrea să mă vadă în lacrimi. Da, acum ştiu asta, dar ştiu şi că lacrimile despietresc. Lacrimile pornesc uneori din suflet, alteori din mila de noi înşine, şi trebuie să fie de bucurie. Trebuie, pentru că ni s-a dat poruncă să ne bucurăm neîncetat. Între lacrimile care duc la despietrirea sufletului (de căinţă) şi cele de fericire, se întinde infinitul buzelor noastre drepte sau lăsate în jos şi a ochilor uscaţi. Un infinit care ne cuprinde parcă toate zilele. Infinitul unei dureri împietrite, a cărei existenţă nici nu mai avem chef s-o recunoaştem.

Durerile, necazurile, bolile, rutina, toate astea par să ne împiedice să ne bucurăm. Şi totuşi, în fiecare dimineaţă când deschidem ochii primim o declaraţie de dragoste de la Dumnezeu. Soarele răsare de fiecare dată pentru fiecare dintre noi, numai să-i vedem unicitatea. Numai să simţim dragostea. Picioarele ne sunt ţinute să nu se rupă, maşinile să nu ne calce, blocurile şi ghivecele să nu ne cadă în cap, toată mânia şi durerea lumii să nu se dezlănţuie. Rutina dragostei cu care Dumnezeu ne înconjoară ca cu nişte aripi de lumină, grija tandră pe care ne-o arată, trec ignorate. Ne-am obişnuit cu ele. Rar Îi zâmbim lui Dumnezeu. Şi mai rar zâmbim celui de lângă noi, în care Dumnezeu este cu noi la botez. Facem rar declaraţii de dragoste, şi atunci le umplem cu stereotipii.

Bucuria noastră şi zâmbetul nostru sunt cel mai minunat cadou pe care I-l putem aduce ca mulţumire pentru că are atât de multă grijă de noi. Şi ca orice lucru adus Lui, va avea grijă să îl înmulţească infinit, cuprinzându-ne în braţele bucuriei. Aşa, bucuria ne va curge prin vene, ne vom da seama mai mult de cât avem şi mai puţin de cât nu avem. În Pelerinul rus citeam că pelerinului îi îngheţaseră picioarele şi se umpluseră de răni, şi nu le mai putea mişca. Dar a început să se roage, şi o bucurie şi o dulceaţă atât de mare i-au umplut fiinţa că nu a mai simţit nici frigul nici durerea. Dacă am da mai multă bucurie am şi lua mai multă, şi sigur am fi mai puţin egoişti.

Zilele astea am aflat că mama duhovnicului meu este bolnavă, vomită mereu şi nu se poate ţine pe picioare. Are mâinile pline de urme de perfuzii. Preoteasa mi-a spus că părintele este terminat, cătrănit şi obosit. Cu oră înainte îl văzusem, şi nu părea deloc aşa. Zâmbea cu toţi dinţii, şi mă înconjura, ca de obicei, cu grija lui. Ieri a slujit şi l-am văzut zâmbind tuturor şi plecând urechea cu răbdare la necazurile lor, poate unele mult mai mici decât cele ale lui. Mereu le zic oamenilor că părintele meu mai că te ia în braţe când te vede; nu-i deloc aşa – nu face nici un gest să te ia în braţe, dar te învăluie mereu în braţele bucuriei de a te vedea, pe tine, cel în care Se adăposteşte Hristos. Când am fost în Grecia plângeam în fiecare zi, pentru că simţeam că nu merit toate acele minunăţii pe care Dumnezeu mi le punea în braţe. Mi-a spus că îmi permite să plâng numai de bucurie.

Atunci când suntem întristaţi nu mai vedem minunile din jurul nostru. Pietrele, copacii desfrunziţi, ploaia, fulgii de zăpadă, praful, propriile noastre mâini, culorile. Ne vedem numai tristeţea noastră, rutina noastră, ne ţinem strâns cu dinţii de ea şi nu-L lăsăm pe Dumnezeu să i se apropie, să ne scalde în minuni. Nu mai simţim nici parfumul, nici culoarea, nici muzica lumii. Îi tragem o palmă teribilă şi, ca şi pe cruce, El ne întinde şi celălalt obraz. Cred că tristeţea şi depresia care ne insuflă zilele sunt mai rele decât un omor. Dacă omor pe cineva, sufletul mi-L pot aduce Domnului, şi El mă poate ierta şi îndrepta. Însă dacă mă încăpăţânez să nu-I văd minunile, ci numai necazurile mele, Îl ignor, Îl exclud din ecuaţie, şi îmi refuz îndreptarea şi sfinţirea.

Aşa că, să nu-I întoarcem spatele, ci să-I împlinim porunca şi să ne bucurăm de necazurile care ne pavează drumul spre rai. Să-I dăruim bucuria noastră, şi sigur vom primi fericirea veşnică.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: