Filocalice

Martie 18, 2009

Luni am fost la un curs de pictură. Toate locurile erau ocupate, aşa că n-am mai avut cum să mă înscriu. Grupul era format din câţiva pensionari care nu puseseră în viaţa lor mâna pe instrumente de desen sau pe pensule, o doamnă la 30 de ani, două la 40, şi un elev de liceu. Nu am văzut desene extraordinare, mai degrabă copilăreşti (profesoara mi-a spus la un moment dat că unul dintre cursanţi desena cu linie punctată). Una dintre doamne, cu bun-simţ şi cu distincţie timidă, nu avea bani de culori, aşa că profesoara i-a spus să folosească mai multă apă. Mi s-a părut dureros să se întâmple asta după o viaţă de muncă. Deşi nu erau genii, erau pasionaţi. Începeau să vadă arta, după o viaţă care i-a strivit cu urâtul ei. Începea să se desprindă de pe ei pojghiţa groasă de kitsch, şi să vină visul, culoarea, plăcutul. Începeau să vorbească, să compare, să admire. Să îşi facă planuri, să pună la cale expoziţia de absolvire, să se gândească la rame. Să iasă şi din cursa şobolanului, şi din închistarea supravieţuirii de dragul supravieţuirii. Să simtă fior de viaţă cum trece prin ei. După prima reacţie, în care mă gândeam ce tare sunt eu, cu albumele mele de artă, m-a izbit gândul că oamenii de acolo erau absolut admirabili – când zic absolut înseamnă că erau de admirat cu gura căscată. Îndrăzniseră (şi cu cât mai târziu cu atât mai mare curajul) să păşească dincolo de rutina urâtă, plicticoasă, aburitoare, şi să hrănească creatorul din ei. Da, şi eu aud din ce în ce mai des – cum, să-mi pui mie o pensulă în mână?! păi eu nu am talent – şi de fiecare dată mă gândesc că suntem cu atât mai filocalici cu atât creăm mai mult. Dacă suntem fiii Creatorului, nu putem să nu moştenim „gena” creaţiei. Şi nu este necesar ca ceea ce creăm să fie frumos, nu toţi suntem Rembranzi; parcă singura necesitate ar fi ca ceea ce facem să ne ajute să creştem (mai nou mă gândesc să creşterea înseamnă o îndrăgostire de Dumnezeu) şi să luminăm viaţa privitorului/primitorului creaţiei noastre. Ca fiinţe iubitoare în mod primordial de frumos, să-l percepem ca pe un licăr din lumea veşnică, pentru care am fost creaţi, şi să înfrumuseţăm clipele celor pe care îi urâm şi celor pe care îi iubim. Filocalic de-a dreptul, nu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: