Malvolianismul cuvios

Mai 18, 2009

Cred că vă veţi obişnui cu obsesiile mele. Ultima începe să se contureze ca fiind foarte puternică. Cuvioşenia fariseică, persoanele extrem de duhovniceşti, care strică cheful de viaţă, dragostea de Dumnezeu, care nici ele nu intră în rai, nici pe alţii nu-i lasă să intre.

Ieri seară, ca o persoană necuvioasă ce sunt, am fost la teatru (mulţi îmbisericiţi roşesc la auzul acestui cuvânt). Am fost la o piesă celebră, veche, frumoasă, cu iz de dragoste şi de vis. A douăsprezecea noapte. Da, Shakespeare, jucat de clasa domnilor profesori (subliniem domnilor) Adrian Pintea şi Mihai Constantin; un examen de absolvire pentru actorii de mâine, pe scena unui teatru mare şi faimos, adică Bulandra. M-am dus din curiozitate, nu pentru a critica tineretul pe la colţuri, împreună cu babele, ci pentru a-i descoperi pe cei doi domni de mai sus, pe care îi iubesc pentru viaţa din ei, în ipostaza de profesori. Am râs, plâns, meditat, visat, iubit, timp de 3 ore şi aproape jumate. O paletă de personalităţi nestrivite sub papucul marilor maeştri care le-au fost profesori. Dimpotrivă, privighetori cu penajul aranjat, vorba lui Dem Rădulescu.

Dar să revenim la Malvolio. Malvolio, cuviosul, ascetul, care în schimbul unei promisiuni de mărire apare cu ciorapi galbeni, pantalonaşi scurţi şi bufanţi, un rânjet de film horror, jartiere încrucişate, şi un servilism în faţa căruia nu ştii dacă trebuie să plângi sau să râzi. Cel ce judecă şi pedepseşte (ipotetic doar, pentru că nu are destulă putere) viaţa din jur.

În ultimul pelerinaj în care am fost, la Prislop, am avut parte de o întreagă pleiadă de Malvolieni. Nu scriu asta pentru a mă încărca cu venin, ci pentru a-mi preciza mai bine cei şi cele de care să mă feresc de acum încolo. Lăsând la o parte babele experimentate, cuvioase şi smerite, care ne-au anunţat că nu avem voie să ne punem pijamalele când dormim la mănăstire (de spălatul cu săpun n-au zis nimic, deşi eu nu le-am văzut folosindu-l) şi care îşi petreceau timpul scandalizându-se de tinereţea noastră, m-a întristat lipsa de milă şi de dragoste (nefericit compensată de asupra de înţelepciune) a doamnelor de 30-40 de ani, depozitare ale adevărului absolut. Pentru că se presupune că în pelerinaj mergi să te rogi, am profitat de înduhovnicirea lor şi le-am rugat să se roage şi pentru Gheorghe, un băiat de 24 de ani cu cancer osos în metastază (şi o să profit şi de faptul că voi citiţi asta, şi o să-mi repet rugămintea să-l pomeniţi şi pe Gheorghe în rugăciunile voastre, chiar dacă veţi începe să vă rugaţi numai datorită lui). Ei bine, reacţia a fost una explicativă. Doamnele mi-au explicat răspicat că el are cancer pentru că mama lui a făcut avorturi. Sufletul nu li s-a înduioşat nicio clipă de durerea lui şi a mea, nici măcar cât să stârnească un vânticel de milă. Le-am spus că nu este cazul. Nu au priceput, mult prea orbite de dreptatea lor cât să-şi vadă împietrirea. Aceleaşi doamne nu au putut să cedeze un minut de geam deschis pentru ca 3 oameni din spate să nu se sufoce de cald. Repet, nu le judec, spun asta pentru a-mi aminti să mă feresc de o exagerată cuvioşenie, care ne împietreşte, ne împiedică să-L vedem şi să-L simţim pe Dumnezeu în suferinţa de lângă noi şi în tinereţea pe care ne-o înăbuşim, şi care ne face ridicoli în faţa celor pe care ar trebui să-i tragem după noi în Impărăţia Cerurilor. Aşa că, dacă dăm jos solzii bătrâneţii sufleteşti, avem ceva şanse la tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: