Weekend-ul meu de vis

Iunie 1, 2009

Bineînțeles că nu se compară cu un weekend în Moldova, dar pentru București cred că este cel mai minunat de până acum. De 2 ori Felix Alexa. 2 sinucigași la poluri opuse. Moartea unui comis-voiajor la Bulandra și Sinucigașul la TNB. Un Comis scurt, precis, cu colțuri ascuțite dar tandre, fără artificialități inutile. Textul lui Miller (de care țin minte că mă plictiseam teribil în facultate și la a mia oară când auzem „the American dream” îmi venea să trag pumni și palme prin jur) este adus în viața noastră amară de acum, în lumea de beton și plastic, unde dorim cerul. O bucățică mică, o fărâmă de libertate, permisiunea de a alerga și de a respira liberi. M-am ferit de spectacolul ăsta de când am auzit de el, și dacă n-ar fi fost regie Felix Alexa nu m-aș fi dus. M-am gândit la spectacole ca Gândirea, cu un text sărac, salvate de regie și de Mircea Rusu, și oricum textul lui Miller e destul de bun, așa că am fost. În primele minute nici nu se auzea nimic, pentru că ploua torențial. Apoi Mariana Mihuț și-a pus toate dramele pe scenă, Șerban Pavlu a pus furia, Victor Rebengiuc a pus visele peste care s-a trântit capacul neputinței, Marius Chivu a prins printre degete puțina și frustranta plăcere care amenința să i se scurgă. Înțepăturile realității mergeau până la lacrimi, fără să ajungă la ele. Un imens echilibru. Niște actori care se puneau pe scenă, nu jucau. Durerea provocată de lumea noastră de plastic atunci când se întâlnește cu sufletul. Totuși, un suflet fără istorie, apărut ieri, fără imense și imposibil de elucidat probleme existențiale.

Aseară am fost la Sinucigașul. Toate biletele pentru următoarele reprezentații sunt vândute. M-am uitat în sală, nu rămăsese niciun loc liber. Era irespirabil de cald. Irespirabil de intim. Toate fricile și dorințele noastre înăbușite atâția ani de Teroare, aduse pe scenă, în lacrimi de râs, în replici fulminante, dureros de hazoase. La sfârșit cineva a zis „sunt aprinsă la față, nu? cred că toată lumea este”. Aș vrea să îi liniștesc pe cei care și-au pus problema mântuirii lui Dan Puric, cum că nu se poate să joace rolul unui sinucigaș. Stați liniștiți, fraților, nu se sinucide. Totuși, un alt suflet în fața sinuciderii. Un suflet rus. De ce s-ar sinucide un american? Pentru ca familia să încaseze banii de asigurare și să își poată realiza visele, potențialul – totul atârnă de bani, am învățat să valorăm o anumită sumă, ar spune Miller. De ce s-ar sinucide un rus? Pentru că a fost dat afară, trăiește din munca nevestei, pentru o cauză (rusul e un sinucigaș ideologic, nicidecum materialist), dar mai ales pentru că viața nu are sens. Ultima replică a piesei. Totuși, însăși absența sinuciderii arată și frumusețea vieții și curajul de a pătimi (teribil de rusesc acest cuvânt, și teribil de românesc îl simțeam) și faptul că suntem îndrăgostiți de ea. În weekend-ul ăsta s-au pus în balanță banii și dragostea, și noi rămânem striviți la mijloc, având simpla soluție de a ne gândi că, ajunși în rai, Dumnezeu ne va întreba: ai suferit, ai pătimit, suflete? Da, Doamne. Atunci mergi și fii fericit. Amin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: