3. Un practicant de Reiki nu se închină lui Dumnezeu, ci Energiei Universale. Cu ea stabileşte o conexiune misterioasă. „Pentru a intra in legatura cu E.U. nu avem nevoie decat de intentie. O alternativa minunata la simbolurile energetice este constientizarea deplina, nu doar pentru un moment sau doua ci pe durata intregii zile a acestei energii, chiar in timp ce ne rezolvam problemele zilnice. Energia Universala inseamna Bucurie. Cand suntem in contact cu ea suntem in contact cu Sursa adevaratei vindecari si iluminari”. Sfinţii Părinţi vorbesc despre rugăciunea neîncetată ca mijloc de comunicare permanentă cu Dumnezeu. Sunt convinsă că orice practicant de Reiki care citeşte „Pelerinul rus” se va pune pe rugăciune, numai că aici e o mare capcană; orice practicant al rugăciunii neîncetate are nevoie de un povăţuitor, care la rândul său să se roage pentru el. Apropierea dintre cele două noţiuni, Energia Universală şi Dumnezeu, este alt simptom al new age-ismului, pe care l-am putea numi „apropie şi manipulează”. E foarte uşor să manipulezi pe cineva care nu prea ştie pe ce teritoriu se află, şi dacă-i pui în faţă ceva similar sistemului lui de gândire, sigur o să-l convingi să accepte varianta ta şi o să-l destabilizezi.

4. Dacă Energia Universală este peste tot, ce ne facem cu localizările, de genul: „Practicantul Reiki poate accesa aceasta energie care este disponibila pentru vindecarea personala, acordaje si dezvoltare spirituala. Aceasta zona ce se afla aproximativ sub Marea Neagra este o zona a iubirii si compasiunii si este deschisa oamenilor de orice credinta sau orientare spirituala.”De ce tocmai Marea Neagră? Şi dacă eşti canadian şi nu poţi să faci mereu excursii la Marea Neagră ce te faci? Pune asta în balanţă cu dreapta credinţă propovăduită până la marginile pământului, cu biserica ortodoxă din Alaska, cu mucenicii asiatici…

5. Un mare „guru” Reiki s-a sinucis, comiţând un păcat capital, acela de a lua viaţa pe care nu are capacitatea de a o da, singurul care poate face acest lucru fiind Dumnezeu. Din câte ştiu eu, nicio biserică creştină (cu toate sectele incluse) nu acceptă sinuciderea ca pe un lucru normal, ci toate o consideră păcat. Iată citatul: „Dr. Hayashi a murit pe 10 mai 1940 cu putin timp inaintea inceperii celui de-al doilea razboi mondial. Fiind ofiter in rezerva, dr. Hayashi stia ca va fi chemat la datorie, astfel putand deveni responsabil de moartea multor oameni. Nu dorea acest lucru asa incat a hotarat sa-si incheie existenta; a anuntat ca-si va omori corpul fizic prin spargerea a trei vase de sange”. Un teribil act de laşitate, contrabalansat de cei morţi în închisorile comuniste şi pentru că nu au vrut să îşi chinuie fraţii, ci au preferat să îndure chinurile.

6. Documentându-mă acum ceva timp despre Reiki (totul pare să fie foarte secret în acest domeniu, aşa că am avut acces numai la informaţiile de pe internet – da, ştiu, şchioape – pentru că nu m-a interesat să învăţ să practic Reiki, tocmai pentru motivele expuse până acum) am trăit o stare între râs şi plâns. Am râs cu lacrimi la citirea site-ului unui practicant din România care-şi pune ca motto “Cu soare in suflet si stele in ochi”, până la „pământeana Georgeta Florea” care „a trecut in timp de 90 de zile sapte transe divine. Prima transa divina a durat de vineri dimineata ora 4:30 pana luni la ora 11:30, adica patru zile si trei nopti. Apoi transele divine s-au micsorat pana s-a ajuns a doua zi de Pasti la sase ore a saptea transa. Aceasta pamanteana a putut vedea Raiul, Iadul si Raiul daniilor. In plus a vazut cum este judecat sufletul unui pamantean care s-a despartit de corpul material, corpul ramas fara viata fiind inmormantat. In urma Judecarii sufletului ei, a obtinut din partea lui Dumnezeu si Fiului Sau Iisus Hristos, clar auditie, clar viziune si puterea de a comunica cu Entitatea sa, Inger de Lumina Credinta si Coroana, Conducatorul Cetelor de Ingeri din Semintia Neamului 25, din Rai si Imparatia Cerului. Aceste comunicari le poate face la orice ora din zi si noapte, iar Ingerul de Lumina Credinta si Coroana ii dicteaza din viata vesnica nevazuta.” Ce mai, pe lângă pământeana Georgeta Florea, Sfântul Ioan Gură de Aur căruia îi dicta Sfântul Apostol Pavel la ureche ce trebuia să scrie în tâlcuiri, e mic copil. A citit cineva la Sfinţii Părinţi despre „Entitatea sa, Inger de Lumina Credinta si Coroana, Conducatorul Cetelor de Ingeri din Semintia Neamului 25, din Rai si Imparatia Cerului”? Să fi fost inculţi Sfinţii Părinţi? Să fi fost ei lipsiţi de harul dumnezeiesc şi de înainte vedere?

7. Dacă am râs cu lacrimi, a venit şi timpul să plâng. Argumentul care a fost cel mai des invocat în comentariile la articolul anterior despre Reiki, şi anume că Reiki e de la Dumnezeu, că e cu rugăciune, etc., s-a prăbuşit irevocabil. Teribilă tâlcuire la Tatăl Nostru am găsit. Iat-o:

„TATAL NOSTRU
partea I…apelarea spiritului…
TATAL NOSTRU-supra eu-ul nostru,al fiecaruia
CARE ESTI IN CERURI-lumea interioara,planul cauzal
SFINTEASCA-SE NUMELE TAU-spiritul sfant
VIE IMPARATIA TA-fiul
FACA_SE VOIA TA-tatal
PRECUM IN CER ASA SI PE PAMANT-legea corespondentei,trecerea din cauzal in manifestari.
……partea a II-a…
PAINEA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE,DA_NE_O NOUA ASTAZI-corpul fizic,alimentatia,alimentatia cauzala subtila
SI NE IARTA NOUA GRESELILE NOASTRE-cu gandul,cuvantul,fapta si omisunea,stergerea faptelor negative imprimate in documentul AKASIC
PRECUM SI NOI IERTAM GRESITILOR NOSTRI-nimeni nu ne iarta daca nu ne iertam prin faptele si gandurile noastre
SI NU NE DUCE PE NOI IN ISPITA-cumulul celor trei mentionat mai sus
CI NE MANTUIESTE DE CEL RAU-informatie falsa si ganduri negative.

IN NUMELE TATALUI-are in corespondenta Legile Kybalionului:mentalismul,corespondenta vibratiei,polaritatii,ritmului,cauzei si efectlui,geniului
SI AL FIULUI-are in corespondenta cele sapte corpuri ce alcatuiesc fiinta umana,dar si legile rezonantei si a necesitatii
SI AL SPIRITULUI SFANT-are in corespondenta cele sapte planete(soare,luna,mercur,venus,marte,jupiter,saturn) „. Dacă nu te cutremuri suficient, trebuie să-ţi spun că rugăciunea Tatăl nostru are şi efecte medicale, practice, măsurabile cred: „TATAL NOSTRU CARE ESTI IN CERURI-deschide glanda pituitara
SFINTEASA-SE IN NUMELE TAU-deschide glanda pineala
VIE IMPARATIA TA-deschide glanda tiroida
FACA-SE VOIA TA-deschide timusul
PRECUM IN CER ASA SI PE PAMANT-glanda tiroida
PAINEA NOASTRA…-deschide gonadele
SI NE IARTA GRESELILE NOASTRE…-deschide suprarenelele
SI NU NE DUCE PE NOI IN ISPITA-deschide celulele Leydig

SI NE IZBAVESTE DE CEL RAU-deschide canalele eterice dinspre timus.

CACI A TA ESTE IMPARATIA SI PUTEREA SI MANTUIREA-deschide glandele tiroida,pineala si pituitara” În final, apoteotic, ni se spune că suntem Însuşi Dumnezeu: „Eu-ul nostru este acea raza de lumina,este Tatal!” Brrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr.

Nu am scris acest articol ca să mă cert cu nimeni. El este doar punerea cap la cap a informaţiilor pe care practicanţii de Reiki le răspândesc despre ei şi despre tehnica promovată de ei. Are menirea de a-i trezi pe cei care se gândesc să se apuce de asta, în urma multei publicităţi făcute metodei şi a totalei dezinformări. Dacă e s-o iau logic, nu înţeleg cum un om care la recensământ se declară ortodox nu are curiozitatea să se ducă la popa ăla (făţarnic sau cum o fi el) şi să-l întrebe ce foloase poate să ia el de la biserică, ci are ambâţul să se ducă la nişte persoane care practică ceva teribil de străin şi care fac publice asemenea elucubraţii şi blasfemii cu titlul de adevăr luminos. În fine, dacă lumina din noi este întuneric cu cât mai mult întunericul, nu?

Anunțuri

Total freedom

August 29, 2009

Dezideratul post-postmodernismului. Duşmanul cel mai de moarte pare a fi deranjul. Să nu deranjezi. Nu eşti normal dacă eşti disperat şi deranjezi un cunoscut pentru a căuta alinare. Comportamentul normal este să nu deranjezi. Multe conversaţii telefonice cu oameni cu care sunt în relaţii casual, respirabile, normale, încep cu „scuză-mă că te-am deranjat”. Deranjul e păduchele de care ne ferim cel mai des. Ne înstrăinăm şi ne dezumanizăm, nu ne mai acceptăm slăbiciunile. Suntem buni atâta timp cât suntem toţi numai o spumă. Prieteni de zile cu soare, de bere, de ceai, de discotecă, de biserică. Socializăm, nu mai simţim, nu mai iubim. Lacrimile pe stradă sunt ciudate, un fel de lepră. Trebuie să fii în prag de sinucidere dacă plângi, şi plânsul de emoţie este deja semnal patologic, musai să mergi la sanatoriu. Şi poate ne e aşa frică de el tocmai pentru că ne ştim slabi. Dacă eşti puternic vrei să te confrunţi, pentru că îţi cunoşti armele şi vrei să le încerci. Vrei să fii răpus, să vezi dacă ai putere să te ridici la loc. Îl iubeşti pe cel care nu te îngroapă în dulcegării şi platitudini. Eşti viu. În lipsa deranjului, a obsesiei noastre cu Political Correctness, poate apărea un incendiu, o idee, o minte care să ne pună pe jar. Şi fiindu-ne frică de foc şi de cutremurarea fiinţei, ne instalăm comod în fotoliul lui „eu nu deranjez pe nimeni” şi îi lăsăm pe ceilalţi să înnebunească cu condiţia să nu facă prea mare deranj. Sună a sanatoriu, nu? Răspuns greşit. E libertate.

La mulţi ani Radu!

August 28, 2009

Acum ceva luni îl cunoşteam pe Radu la Hospice. 24 de ani. Ne-a servit cu bomboane, pentru ziua lui. Amăreala de pe bomboane a fost după: pentru ziua lui din vară. Radu avea atunci cancer osos în metastază. Era galben, n-avea păr şi aştepta o minune. Când l-am văzut acum câteva săptămâni avea o culoare normală, îi crescuse părul, conducea şi trăia o minune. Săptămâna trecută a terminat ultima cură de chimioterapie. Şi săptămâna asta şi eu trăiesc minunea pe care n-am crezut-o, şi îi zic La mulţi ani! Ce să mai zic, minune fericită!

Locul 1 la curaj

August 21, 2009

Nu m-am gândit niciodată să fac un top al celor care au curaj de expresie. Probabil pentru că i-aș pune pe toți pe locul 1. Dar într-un domeniu în care se vorbește din ce în ce mai mult despre isihasm și filantropie, despre o fabuloasă și intangibilă viață duhovnicească foarte departe de realitățile înfricoșătoare pe care le trăim și care ne ating, cineva a îndrăznit și a pus la colț demonul muțeniei noastre. În urma lecturii, mi-am simțit demnitatea restaurată. Acum rămâne să văd ce fac ca demnitatea asta să nu fie din nou călcată în picioare.

Deci, locul 1 la curaj pentru o Audiență. Poate că după asta o să simțim bucuria și iubirea, arme neacceptate și necunoscute de demonii muți, și o să putem înfrunta cu ele dezinformarea și dezumanizarea la care suntem supuși.

Poveste de primăvară

August 17, 2009

„De undeva, din depărtare, un glas mă chema în primăvară, duios și pătrunzător ca un dor, ca un zvon de iubire. Dar chemarea nu avea răsunet în sufletul meu. Ci glasul chema necontenit, duios și stăruitor ca un dor, ca un zvon de iubire.

Și într-un târziu am întrebat încet și zguduitor:

Unde este primăvara mea?

Și toate ecourile sufletului au repetat prelung și răscolitor:

Unde este primăvară?

Și nu era în suflet nici un răspuns. În tăcerea încremenită din străfunduri, doar fâșii mari de durere își multiplicau la nesfârșit sfâșierea.

În depărtare, pe gene lungi de cer albastru atârnau lacrimi, în care un soare, abia ghicit undeva, aprindea strălucire de topaz. Fulgi de frumusețe inefabilă umpleau necuprinsele spații și, sub înaltele cupole de văzduh, în dangăte răsunătoare, glasul a început să strige: Vine primăvara! – duios și clocotitor ca un dor, ca un zvon de iubire.

Și deodată, în suflet, din sfâșiere în sfâșiere, au început să se înalțe arome nemaicunoscute. În fire lungi și subțiri se întretăiau arome. De pretutindenea aromea a durere, a renunțare și sacrificiu. Și toate împreună aromeau a miracol. În mare taină, nevăzute fire de miracol se urzeau între ele și nu mai era în suflet nicio sfâșiere. Din tămâierul sufletului, buna mireasmă urca într-o liniște îndurerată, dar dulce spre înalturi și se așeza, inponderabil, pe fulgii de frumusețe care continuau să colinde peste vastele spații. Și a fost așa de mare taina acestei contopiri că un fascicol mare de lumină a brăzdat, de la Răsărit la Apus, infinitele spații. Era un zâmbet și o Bună Vestire.

Undeva, Divinul zâmbea iar primăvara cânta duios și mistuitor ca un dor, ca un zvon de iubire.”

(din Aspazia Oțel-Petrescu, Doamne strigat-am!, Ed. Platytera, București, 2008, pag. 355-356)

Ghid de feminitate

August 17, 2009

Am citit de foarte curând o carte excepțională, cu multă emoție, cu multă dragoste și cu multe lacrimi. Face parte din categoria memoriilor martirilor închisorilor comuniste, și este la polul opus de Întoarcerea la Hristos a lui Ioan Ianolide. O dantelărie de sensibilitate feminină, în care nu predomină oroarea, ci lecții cum să îi reziști. Cum să continui să crezi în frumos, cum să iubești desăvârșit, cum să te lepezi de ură. Oricum orice cuvinte sunt prea slabe.

Rezultatul ei a fost că începe, cumva printre crăpături, să mi se resusciteze feminitatea. Probabil acum feminitate înseamnă să nu-ți fie frică să fii om într-o lume din ce în ce mai robotizată. Să nu-ți fie frică să plângi și să râzi, să nu te panichezi când cineva în jurul tău face asta. Să poți mângâia și ține în brațe, măcar cu sufletul. Să crezi, în ciuda dovezilor covârșitoare împotrivă, că e timp să dăruiești dragoste, mângâiere, să spui povești și să devii măcar puțin copil. Să redevii creator, să nu iei totul (inclusiv oamenii) de-a gata, să ai încredere că Dumnezeu ți-a dat totul pentru a face ceva minunat. Să nu-i urăști pe cei care te calcă în picioare. Să scoți cu forceps de iubire ura din suflet (la un moment dat apare întrebarea: ce să faci cu cei care te-au dezamăgit și răspunsul este să acumulezi mai multă iubire). Să-ți schimbi mintea, așa cum spune Sf. Pavel, și să nu-ți mai fie teamă că ceilalți ar putea descoperi că nu încapi în patul lor procustian și că nu gândești ca ei – că nu lupți ca să ai mai mult, ci ca să devii mai bun. Așa, raiul pe pământ este la o respirație distanță, pare-mi-se

Chestie de martiraj

August 17, 2009

Dacă întreb ce zi a fost ieri trebuie să vă gândiți musai de 2 ori. Prima dată poate o să ziceți duminică, dacă vă uitați prin calendar o să spuneți Sfinții Martiri Brâncoveni, și dacă sunteți la curent cu ce mai face Sinodul o să ziceți (deși sunt absolut convinsă că nu știți, așa că am privilegiul unic să vă informez) că a fost Ziua Emigrației Române. E, sigur v-am lăsat praf! A hotărât asta Sinodul pe undeva prin februarie, ca de acum înainte prima duminică după Adormirea Maicii Domnului să se cheme așa. Se zicea în comunicat că ne lipsește o zi în care să ne rugăm împreună (și noi, și cei plecați de acasă) la Sfânta Liturghie, de parcă rugăciunea musai să țină cont de hotărârile Sinodului. Al doilea motiv fulminant care m-a izbit ca o dovadă de inteligență a fost că în perioada asta cei plecați de acasă se întorc în vacanță.

Bineînțeles că cu așa comunicat superb Sfinții Martiri Brâncoveni, prăznuiți duminică, n-au mai încăput în predică. Nici la strană n-au mai încăput, strana fiind luată de noutatea informației și uitând să cânte troparul lor. Ca să-mi calmez frustrarea, l-am cântat eu prin casă ieri.

A, a patra variantă de răspuns la întrebarea mea ar fi că ieri a fost o zi în care Sfinții Martiri Brâncoveni au mai suferit o dată un martiraj, cel al uitării și al indiferenței noastre. Nu-i mare bai, că doar s-au obișnuit cu martirajul…