Toamnă frumoasă

Septembrie 19, 2009

Se anunţă o toamnă de mare sensibilitate. Am luat albumul cu imagini sublime scos de editura Bonifaciu – straniu, deşi sunt nişte reprezentări ale unor demoni şi teribile torturi, am rămas cu o stare luminoasă şi demnă. De câteva ori în toamna asta spatele meu sufletesc s-a îndreptat până să apuc eu să gândesc că ceea ce am citit/văzut/făcut ar putea să mă facă să mă simt mai bună. Albumul de la Bonifaciu este sublim, aşa cum este şi icoana de la Diaconeşti, şi cel mai minunat lucru pe care îl face este că ne ajută să vedem ce înseamnă starea de a fi român. Câtă demnitate şi câtă putere poartă cu ea. Poate după el, n-o să ne mai vină să băgăm capul în nisip şi să ne împroşcăm pe noi înşine cu gunoi. Apoi am fost la o piesă fantastică – nici nu mă aşteptam să fie aşa fantastică – care mi-a dat senzaţia că mi s-a deschis o stagiune aşa cum mi-o doresc. Ieri am fost la un concert la Ateneu, cu bucăţi din Mozart şi Schumann. Şi acum am aflat că a apărut o carte nouă de părintele Calciu… Să ne bucurăm cât mai avem timp, până nu vine iarna

Anunțuri

Vinovăţie

Septembrie 17, 2009

Când am fost la forumul de la Sâmbăta am cunoscut şi nişte fete din Republica Moldova. Una dintre ele m-a rugat să-i trimit nişte cărţi, pentru că ea nu a reuşit să le găsească la Chişinău. Ieri le-am trimis. Taxele poştale pentru 2 cărţi trimise ca scrisoare (mi s-a spus că nu pot trimite colet la Chişinău, pentru că nu e în UE) cu trenul (pentru par avion n-am avut bani la mine) au fost 40 lei, adică 10 euro. Reacţia doamnei de la poştă a fost: Păi de la noi puteţi trimite numai în uniune, ori Moldova …! Teribil dispreţ şi teribilă împăcare cu o situaţie atât de dureroasă. Până la urmă, dispreţ faţă de o parte din noi. Numai că ne-am obişnuit să ni se spună că bucata aia nu e a noastră, că e străină, urâtă şi proastă şi nu merită atenţia unui popor aşa minunat ca noi. Oare cum să protestezi împotriva unei taxe poştale şi a unei ticăloşii de generaţii? Ajunge doar sentimentul de vinovăţie?

Popa care deschide cartea

Septembrie 17, 2009

Cam acum 3 ani, în Postul Paştilor, mergeam cu un prieten la Bacău, să-l vedem pe un „părinte” (pe vremea aceea nu ştiam nimic de ghilimele) necunoscut. Era un părinte minunat, văzător cu duhul, care îţi zicea prin telefon ce urma să ţi se întâmple. Am ajuns la casa lipită de biserica ortodoxă şi ne-a ieşit în cale un domn înalt, în sacou, cu un ghiul imens de aur la gât şi cu multiple brătări, tot din aur. Ne-a chemat în casă şi ne-am aşezat în faţa unui dulăpior plin ochi cu icoane. A luat o cruce în mână şi a deschis biblia. Citind din ea, ne zicea c-o să avem o bucurie la drum. După aia l-a luat deoparte pe prietenul meu şi i-a spus că pe prietenul meu îl durea de mult un picior, nu-i aşa? Am stat la masă, ne-am închinat (ceea ce a stârnit priviri suspicioase din partea doamnei care avea grijă de gospodăria părintelui), am constatat cu surprindere că părintele nu ţinea post. Mai târziu am aflat că părintele tânjea după cariera sa anterioară, cea de coafor. Înainte să ne culce în acelaşi pat, ne-am uitat la televozor şi părintele ne-a explicat de ce nu era bună coafura prezentatoarei de emisiune. A doua zi, fiind duminică, am întrebat unde putem merge la slujbă. Nu ne-a fost indicată biserica ortodoxă lipită de casă, ci catedrala din centru. După ce am ajuns la ea am aflat că era catolică, deci am căutat disperaţi o biserică ortodoxă unde să participăm la liturghie. Când ne-am întors, părintele ne-a spus că au mai venit nişte oameni pe la el, să le facă nişte slujbe. Deşi părintele nu avea servici, casa era plină de bunătăţi, vitrinele de cristale, paturile de perne brodate – personalităţi importante veniseră să-şi lase obolul pentru sfaturile preţioase date de părintele de-a lungul anilor. Când prietenul meu i-a întins nişte bani, aceştia au dispărut instantaneu, de parcă nu existaseră vreodată. Am fugit mâncând pământul (ţin minte cu amuzament acum cum ne uitam în urmă să nu vină după noi) şi am rămas cu o nedumerire: cum se pot face vrăji cu Sfânta Cruce? Azi mi-am lămurit nedumerirea: „Şi unii dintre iudeii care umblau din loc în loc scoţând demoni au început ca peste cei ce aveau duhuri rele să cheme numele Domnului Iisus, zicând: „Vă jur pe Iisus pe care-L propovăduieşte Pavel!…”. Iar cei ce făceau aceasta erau cei şapte fii ai lui Sceva, arhiereu iudeu. Şi răspunzând duhul cel rău le-a zis: „Pe Iisus îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu, dar voi cine sunteţi?…” Şi sărind asupra lor omul în care era duhul cel rău, i-a biruit şi într’atâta i-a copleşit, încât ei au fugit goi şi răniţi din casa aceea.” (Faptele Apostolilor 19, 13-16). Deci, popi din ăştia sunt, dar sunt şi din cei care au într-adevăr har şi putere de la Dumnezeu. Pe primii să-i evităm şi să fugim de ei ca de foc, pe ultimii să-i cercetăm, ca pe nişte purtători de Hristos.

Cum acest articol este unul dintre cele mai cautate pe blog, as vrea sa mai specific inca o data ca nu sfatuiesc pe nimeni sa apeleze la un astfel de „ajutor”. El poate fi maxim unul de scurta durata, si mai tarziu se poate lasa cu boli sufletesti si trupesti, si cu o profunda nefericire. Biserica ortodoxa interzice ghicitoria, si acesti asa-zisi „preoti” tocmai asta fac. Dracul nu poate aduce niciodata bucurie in viata cuiva, si tocmai de aceea toti oamenii care apeleaza la cei care deschid cartea sfarsesc in depresie, disperare si isi pierd sufletul in urma „ajutorului” primit. Bineinteles, sta la latitudinea fiecaruia daca sa lucreze cu Dumnezeu sau cu dracul.

Intervalul (in)demnității

Septembrie 11, 2009

După o interpretare de 2 zile, cineva din sală mi-a trântit într-un context mai puțin formal (și nu era beată) că e bine să fii așa traducător, că te măriți cu unul dintre străinii pentru care traduci. A adăugat că știe ea o doamnă, profesoară de italiană, dintr-un oraș din țară, care s-a măritat cu un italian pentru care a făcut interpretare. I-a făcut ăla casă, cu două corpuri, palat ce mai. De parcă ea ar fi fost întreținută, bună de nimic, doar să seducă și să consume banii muncitorului său bărbat. I-am spus că eu nu am de gând să mă mărit cu niciun spaniol. Păcat că o femeie vede femeia ca o întreținută, ca un obiect sexual care doar manipulează, nu face mai nimic altceva.

Azi când treceam prin fața pieței o țigancă tânără și slabă bătea un țigan pentru că vroia s-o părăsească. Publicul asista amuzat. Doi țigani burtoși au trecut râzând și sfătuindu-l pe împricinat s-o ia pe nenorocită la bătaie, că doar poate s-o omoare. O băbuță încremenise cu sacoșele în mână, se uita cu curiozitate și cu antren. Nimeni nu apăra pe nimeni, toată lumea se distra de durerea femeii ăleia care nu se putuse abține să-și spele rufele murdare în public.

Pe stradă, un bărbat foarte decent (curat, parfumat, cămașă) o înjura de mama focului pe o femeie (coafată, nedezbrăcată, etc.) care nu ezita să-i răspundă. Ea nu a găsit altă cale de a reacționa demn la lipsa lui de demnitate. Poate i s-a amputat în timp…

O pictoriță se întreabă de ce toată lumea râde la teatru și nu știe ce fițe să mai facă la spectacolele comerciale de teatru care nu se ridică la înălțimea desăvârșită a gustului ei. Nu merge la teatru pentru că sunt toate proaste, dar când îi spun cum să le caute pe cele bune strâmbă din nas.

Recunosc că este un lanț destul de pestriț de întâmplări nedemne, care ne arată că ne privim unii pe alții ori  ca pe niște obiecte de manipulare, ca pe niște avizi de bani și putere, ori ca pe niște jucării sexuale sau ca pe niște ființe care trebuie murdărite și  pedepsite cu orice preț, ori ne amuzăm teribil și nu mai suntem permeabili la nicio durere, ori suntem prea răsfățați și nu mai știm ce ne dă adevărata demnitate. Aurea mediocritas…

La multi ani!

Septembrie 1, 2009

Un an in care sa ne impartasim cat mai des. Sper ca la sfarsitul lui sa mai avem si duhovnici si taine. Si multa bucurie, zero dezbinare, taina si adevar!