Eficiență

Octombrie 30, 2009

E o toamnă când mulți oameni pleacă. Multe lumini ale noastre, trec mai aproape de Lumină. A plecat și părintele Teofil de la Sâmbăta, singurul mare duhovnic de aici pe care nu l-aș fi asociat niciodată cu o plecare. Mă aștept mereu să plece părintele Arsenie sau părintele Iustin, aflați parcă mai aproape la granița cu veșnicia, dar părintele Teofil părea bine așezat, pe durată nedeterminată, cu un discurs neschimbat, care mereu îmi dădea același sentiment pe care îl aveam când duhovnicul mă lovește cu crucea în cap, adică bagă-bine-la-cap. Era ceva rupt din veșnicie să auzi pe părintele cum îngâna gutural rugăciunile de la vecernie și utrenie, în toată curtea mănăstirii, sau cum își mustra credincioșii la ușa chiliei. Spunea „vă binecuvântez pe toți, să aveți bucurie”. Povesteam cuiva cum, acum 2 ani la o conferință ASCOR, ne-a dorit tuturor să fim fericiți, și eram convinsă că va fi nelipsitul invitat la serile filocalice din noiembrie. Numai că ultima oară când ne-a vorbit era tare amărât, atâția tineri eram veniți la Sâmbăta, și la liturghie atât de puțini – niciunul nu l-a cercetat, niciunul n-a venit la slujbele de zi sau de seară. Așa că s-a gândit să se mute, poate, acolo unde va fi mai eficient, unde se va bucura nesfârșit și de unde va spori și bucuria și ușurarea sufletelor noastre. Nu știu de ce ne-am îndurera noi, că părintele e oricum și mai fericit și mai eficient acolo. Poate din puținătatea credinței noastre..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: