Canibalism

Ianuarie 21, 2010

Am văzut pe sărite un film oribil. E chiar oribil, e plin de scene pornografice, de violență vizuală. Nimic de zis despre imagine, foarte bună (nu mi-am putut stăpâni durerea la atâta risipă de mâncare pentru un film făcut într-un an în care aici se murea de foame și doar copiii vedeau carne din când în când), niște culori fantastice, mereu obsedantele perechi de complementare, nici nu-i de mirare dat fiind că regizorul a făcut artă murală înainte să se apuce de regie. Așa cum ziceam, un film oribil. Singurul lucru fantastic (în afară de imagine)  este ultima replică „Canibal!”. În mare e vorba despre un tip care distruge vieți cum ne spălăm noi pe dinți, care își torturează nevasta, etc. și care are un restaurant. După ce îl omoară pe amantul nevestei, tot în urma unei torturi, nevasta îl convinge pe bucătar să îl gătească pe propriul ei amant și să i-l dea soțului ei să-l mănânănce. În ultima scenă cele două armate (soția cu toți oamenii torturați, oprimați, chinuiți și patronul de restaurant) stau față în față, cu amantul gătit între ele. La prima înghițitură patronul este împușcat în cap și se rostește replica de care vă ziceam.

Adevăratul canibalism nu consta în mâncarea unui om gătit ci distrugerea clipă de clipă a vieții, speranței, tandreții celor din jur. Crearea unui imperiu al fricii, violenței, grabei, dezumanizarea. Eradicarea oricărei urme de tandrețe și rămânerea la o superficialitate limitată la conversație și la a mânca împreună, chit că simțim sau nu asta. Teribil de nemilos și de violent, și totuși noi încurajăm un astfel de comportament  în fiecare zi. Superficialitatea, violența lui „nu” pune ziduri greu de spart între noi și ceilalți. Relațiile pe care credem că le putem clădi în 5 minute pe săptămână, în virtutea unor stereotipii, minează umanitatea din noi, și suflul dumnezeiesc, și ne reduce viața la o formă de canibalism retușat. Pe măsură ce ne civilizăm mai mult (patronul din film avea un restaurant de lux și mânca numai delicatese), ne punem haine bune, parfumuri bune, mergem în locuri minunate, devenim din ce în ce mai nemiloși, superficiali, ne canibalizăm consumându-ne pe noi înșine, pentru că noi suntem primii afectați de purtarea noastră.

Cel mai dureros lucru este că asta se întâmplă și în biserică, singurul organism viu din care facem parte toți, în virtutea botezului și a împărtășaniei. Numai că singura armă pentru a lupta contra canibalizării este rugăciunea și dragostea față de cei care nu-ți vor binele.

4 Răspunsuri to “Canibalism”

  1. paul said

    Buna. E interesant postul tau. Ai putea mentiona care e titlul filmului de care vorbeai?

  2. Destul de interesant filmul.Mai interesant este ca antropologii spun ca umanitatea se naste din canibalism.Acum un milion de ani,inainte sa fi existat o regula sau o religie stramosii nostri se mancau intre ei , mai exact isi mancau glanda hipofiza.Acest lucru a ajutat la dezvoltarea cerebrala.Asa ca nu e de mirare sa mai existe inca o dorinta de canibalism , cu toate ca in acest secol in care omenirea a ajuns intr-un stadiu destul de avansat, este grotesc.Lucruri cutremuratoare le-am citit chiar aici,despre canibalizm si tipurile lui:
    http://www.ziare.com/magazin/experiment/canibalismul-crudul-adevar-despre-carnea-de-om-342446
    Un film/documentar destul de interesa este Cannibal Holocaust.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: