Hristoase, Bunule, Care atâtea ai făcut cu mine, pe care nu așteptam să le văd, Care, necăutând la păcatele mele, de multe ori ai mângâiat inima mea cu căldura Duhului Tău celui Sfânt și ai dat minții mele să simtă venirea Ta și tot trupul meu de multe ori s-a aprins de bucuria venirii Tale, adu-ți aminte de mine și vino iară, adu-ți aminte câtă bucurie mi-ai făcut cu venirea Ta, că eu din altă parte nu am să aștept nici bucurie, nici mângâiere, nici înțelegere, decât numai de la Tine; vino la mine, deși sunt atât de murdar, atât de rănit, atât de nepotrivit pentru un oaspete ca Tine.

Cel Care știai înainte de a face lumea că voi cădea în acest păcat, și totuși m-ai făcut, Care știind de căderea și de răcirea mea, totuși m-ai cercetat în trecut și mi-ai dat să Te simt și să mă bucur cu nebunie sfântă de unirea cu Tine, părându-mi atunci că niciodată nu mă voi mai despărți de dragostea Ta, oare Tu, după ce ai făcut atâtea mile cu mine, n-ai putea să vii iarăși, Bunule, să mă mângâi și să-mi redai nădejdea?

Iată, eu stau înaintea Ta, precum știi fă cu mine. De vrei să mă ai în lumină, fii binecuvântat, de vrei să mă ai în întuneric, iarăși fii binecuvântat, că eu atâta am meritat și nici măcar atâta. Îți mulțumesc însă că în această viață trecătoare mi-ai dat să te cunosc, pe cât mi-a fost cu putință mie, orbului. Îți mulțumesc pentru această zi pe care mi-ai dat-o și pentru toate zilele pe care eu nu le-am prețuit. Îți mulțumesc pentru orice om pe care l-ai trimis în viața mea, penru orice cuvânt bun. Îți mulțumesc Doamne, chiar și pentru acest păcat în care am căzut, că el s-a făcut pricină a tânguirii mele. Pentru toate Îți mulțumesc, Bunule, deși n-am cu ce să-ți mulțumesc. Numai pe Tine te am și pe Tine acum Te-am pierdut, pentru păcatele mele. Sunt sărac și sărman, lepădat ca un câine mort la marginea drumului. Nu mai pot nici să suspin, nici să cer și mă gândesc cu rușine la faptul că Tu iarăși vei veni, și știu că vei veni, aceasta mă umple de o mare rușine, dar și de dragoste, Bunule. Și mă vei încălzi cu căldura Ta și mă vei ridica și mă vei odihni la pieptul Tău, că nu-i nimeni mai singur ca mine și ca Tine, Doamne, că Tu numai în mine Îți găsești odihnă și bucurie și alinare a dumnezeieștii Tale tristeți, pe care eu nu o înțeleg; că Tu pentru aceasta m-ai zidit, ca să-ți fiu Ție sălaș sfânt și casă de odihnă, unde să-ți pleci fericitul Tău cap, pe care nicăieri în altă parte nu ai unde să-l pleci. Cu dor mă vei ridica și mă vei îmbrățișa, Bunule, iar eu, ca întotdeauna, nu voi putea să răspund iubirii Tale. De aceea nici nu mai îndrăznesc să deschid gura mea și nici măcar să gândesc; stau gol de orice gând și de orice dorință și numai inima mea o pun înaintea Ta, această inimă de care eu însumi mă îngrețoșez, Ție ți-o dau, Doamne. Zidește-o din nou, Bunule, Milostivule, Atotputernice, că știu că poți și știu că vrei, că nimic n-ai voit mai mult decât mântuirea mea, că pe mine m-ai iubit înainte de a face lumea, și pe mine ai venit să mă cauți, și pentru mine ai murit, și către mine cauți acum cu dragostea Ta pe care eu nu o înțeleg, nu o simt și nu o prețuiesc.

O, Bunule, chiar împotriva voii mele, mântuiește-mă, că sufletul meu aceasta a voit, deși faptele mele arată altceva! Voia mea, Doamne, este să nu mă lași să fac voia mea. Cele bune, pe care le-ai rânduit pentru mine încă de la începutul veacurilor, grăbește a le împlini acum! Că Ție îți mulțumesc și pe Tine te laud, pe Tine Te mâhnesc și la Tine iarăși mă întorc, la Dumnezeul meu, înafară de care nu mai am pe nimeni, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Amin

(din Ieromonah Savatie Baștovoi „Dragostea care ne smintește”, Editura Marineasa, Timișoara, 2003, p. 155-157)

Anunțuri

Așa cum trebuie

Martie 28, 2010

Azi am ascultat aici o înregistrare a unei emisiuni radiofonice despre Sfântul Nicolae Velimirovici, Părintele Nicolae Steinhardt și Sfânta Maria Egipteanca. O emisiune realizată impecabil, cu actori mari, și cu o mărturisire fără scurtături și compromisuri. O mare bucurie, făcută așa cum trebuie, și pentru ce trebuie.

Chestie de perspectivă

Martie 26, 2010

Ieri eram cu mama într-un magazin de bijuterii din centrul Bucureștiului, și în fața noastră era răsturnat un maldăr de inele. Dintr-o dată am observat că apăruse un bărbat, care alegea inele dintr-o vitrină. Avea părul alb, o față neridată, avea dificultăți imense de vorbire și de mișcare, și multe inele pe degete, un pandantiv cu chihlimbar la gât. Deodată toate ne-am simțit în pericol. Mama s-a gândit că e homosexual. M-am uitat la vânzătoare, era foarte calmă, îi arăta absolut tot ce îi cerea, cu multă răbdare. Cerea (și purta) niște inele superbe, patinate, cu pietre deosebite. Toate l-am judecat instantaneu. La un moment dat mi-a spus mie că unul din inelele pe care le probam semăna cu o pecete împărătească (și așa și era). A cerut ca un inel să fie modificat, le proba numai pe anumite degete. La sfârșit a scos banii și a plătit; de fapt, pus toți banii pe care îi avea -multe bancnote de 1 leu- pe tejghea, vânzătoarea a numărat și i-a dat înapoi suma care depășea prețul. După ce a plecat, am întrebat ce era cu el. Vânzătoarea ne-a spus că era bolnav și că strângea bani ca să-i cumpere bijuterii mamei lui; întotdeauna plătea, nu avea niciun fel de ieșiri, alegea cu un gust desăvârșit. Da, era o fixație, era boală. Dar ce lecție! Ce orientare poți da unei boli pentru a bucura pe celălalt și pentru a îți înfrumuseța sufletul!

Împodobitorul

Martie 10, 2010

Acum ceva timp am început să cumpăr bijuterii. Deodată am simțit nevoia de culoare, puternică, tare, multă, și am început să caut bijuterii pe net, ca să știu ce-mi doresc când ajung la magazin. Așa am descoperit cât de minunat împodobește Dumnezeu lumea la care avem prea puțin timp să privim. Am căutat pe net niște poze, și ce am găsit pun aici, pentru bucuria ochilor și sufletului. Se poate adăuga infinit, sigur

Fericire

Martie 10, 2010

Ceva despre care nu se prea vorbește. Este prea incorect politic. Nu se menționează, decât prin substituții ei, bani, poziție socială, număr de aventuri amoroase, număr de prieteni, case, posesiuni de toate felurile. Atât de prinși suntem în hățișul lucrurilor că nu mai vedem ceea ce se află în spatele lor, nu ne mai dăm seama că ele sunt de fapt măști, paravane, după care ne ascundem bucuria și dragostea sau ura. Foarte rar aud „sunt fericit” – aud mai des sunt mulțumit, sunt supărat, sunt liniștit, sunt deprimat. Aseară citeam un text din Steinhardt:

„A fi creștin, e bine să nu pierdem din vedere realitatea aceasta, e o fericire, o taină dulce, un minunat secret. Să știi că Iisus e Fiul lui Dumnezeu și al Omului, statornicul nostru însoțitor, că îl putem oricând chema, ne ruga, ne încredința Lui, a-L avea drept exemplu, a simți că față de El suntem răspunzători de cele ce facem ori nu facem, că nu-L putem trăda și batjocori prin faptele noastre rele fără a ne rușina în adâncul sinei noastre, că nu suntem singuri și părăsiți la bunul plac al determinismului sau hazardului – ce fericire mai acută poate fi în clipele noastre de restriște, descumpănire, ispite și frustrare, ori de liniște și bucurie?

Frigul și întunericul ne pot asedia, răul se poate oști împotriva noastră, dar nu pot înfrânge cu desăvârșire resorturile noastre lăuntrice, nu ne pot devasta sufletul deoarece purtăm în noi focul Botezului. Suntem botezați cu apă, desigur, dar apa aceea e Foc și e Duh, în chip invizibil, tot astfel cum pâinea și vinul din Sfânta Împărtășanie nu sunt pâine și vin ci Trupul și Sângele lui Hristos. ” (N. Steinhardt Dăruind vei Dobândi, Editura Mănăstirii Rohia, 2006. p.219)

În ultima perioadă, una de dezamăgiri și imense bucurii, îmi vine din ce în ce mai des să răspund că sunt fericită atunci când sunt întrebată ce mai fac. Chiar și în spatele durerilor, se ascunde o piatră tare, o temelie care emană fericire ce nu poate fi surpată de tot veninul veacului ăstuia.

La mulți ani Roxana!

Martie 9, 2010

Faptul că Roxana există este o minune. Este una dintre cele două persoane autentic smerite și curate pe care le știu, care se consumă prea mult pentru lucruri peste care merită trecut fără măcar să le privească. Este frumoasă pe dinăuntru și pe dinafară, bună, minunată, așa cum am spus. Este unul dintre oamenii care îmi dăruiesc bucurie prin simpla existență, chiar și in absentia, și de la care învăț să devin cum aș vrea să fiu. Este o soră, nu în limbaj fățarnic și ipocrit, ci în autenticitatea simțirii și grijii de sufletul celuilalt. Sper din tot sufletul să fie fericită și să se împlinească, să fie senină și rotundă, fără nicio fisură de răutate și de frică, ca o lună plină într-o seară de martie în care nu ninge afară. Și Îi mulțumesc Celui care mi-a dăruit-o, împreună cu alți oameni minunați și cu infinite frumuseți, pentru că I-a păsat și de mine!

Înainte era „Presa Ortodoxă”, dar de curând și-a schimbat numele. Îmi place pentru că este echilibrată, adevărată, normală, o unealtă spre bine și frumos. Este singura revistă la care m-am abonat, pentru că nu edulcorează nici nu războinicizează credința.  Și pentru că am primit filmul de promovare, îl pun mai jos.

Basil – 5 ani

Martie 1, 2010

Azi Galeria Basil aniversează cinci ani. Este expoziție de pălării – 200 în Dionisie Lupu și 100 în Popa Soare, colecționare, restaurate, de toate felurile, modele, șicurile, cu vânzare, așa că dacă vreți o pălărie care să nu fie scorțoasă, banală sau urâtă mergeți acolo, o să găsiți și răbdare, bine, consiliere pe lângă așa multe modele de pălării. Când am fost sâmbătă le-am admirat, am pus ochii pe câteva și am făcut și planuri de cumpărături. Am plecat de acasă cu greutatea unei traduceri interminabile pe umeri, am ajuns repede, am fost primită cu căldură și cu o pălărie mărțișor de pus în piept, cu zâmbete, și în rest n-a mai fost necesar să fac nimic. Mi-a plăcut că a fost și Bogdan aplaudat, merită deși e invizibil, sau poate asta e marea lui calitate. Am furat un fotoliu în care m-am așezat cu un pahar de șampanie și cu o bunică ce prinsese gust de șampanie (era la al doilea pahar), m-am lăsat purtată de muzică și de zâmbetele din jur, de oamenii care nu cred că viața asta e o mare plictiseală – o doamnă cam la 50 de ani ne povestea că fusese la bowling și o dureau mâinile. După aceea mi-am primit și eu clipele de atenție și conversație de la Luminița, căreia îi sunt recunoscătoare pentru că știu cât de ocupată era, și am fugit spre Cărturești, de unde am luat un album Lucian Freud (teribil de adevărat intitulat Beholding the Animal, și foarte bun într-un post în care trupul ne joacă feste și încearcă să ne strivească), unul de naturi moarte, un Ceaikovsky și un Beethoven. Dreptu-i, am cheltuit cam mult, și săptămâna asta trebuie să mă întorc la Basil după pălării, dar m-am întors acasă plină de lumină și frumusețe, sentimente și stări obișnuite după o vizită la Basil, și potențate de așa zile mari. Așa că nu pot decât să le spun la mulți ani unor oameni frumoși, uniți și calzi, și să le urez să lumineze cât mai multe suflete!