Marţi

Mai 31, 2010

De la lansarea cărţii părintelui Savatie Baştovoi la Sophia marţea a început să plutească ceva frumos în aer. Curăţenie, ospitalitate, echilibru, o normalitate din ce în ce mai rar întâlnită. Marţea după-amiază Sophia devine, din librărie, sală de primit şi bucurat oameni. Marţea trecută s-a lansat cartea părintelui Tadei, Pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Au vorbit traducătorul (care a selectat judicios unele fragmente din carte), şi 3 preoţi. Părintele Gheorghe, pe care îl ştiam de la Sfântul Ciprian – Zlătari, mereu mi s-a părut un om simplu şi sfânt. Nu-l auzisem niciodată vorbind. Cu ocazia lansării de pe buze i s-a desprins vocea părintelui Galeriu, lângă care a lucrat nişte ani. Nicidecum simplu, obişnuit să sfătuiască şi să îndrume, părintele Gheorghe a adus bucurie din bucuria pe care o are în el. Încă de la început, părintele Gheorghe a făcut o confuzie revelatoare: i-a spus părintelui Tadei „părintele Tadeu”, adică i-a dat numele unuia dintre Apostoli. Nu aş putea rezuma conţinutul celor 4 „discursuri” decât dacă le-aş numi o oază de linişte, încredere şi bucurie. Aşa cum sper să fie şi următoarele întâlniri de la Sophia, într-un început de tradiţie care să nu se piardă.

Anunțuri

În travesti

Mai 28, 2010

Dacă regizorul spune că este o comedie, trebuie să-l credem. Deci am fost la o comedie, am făcut o burtă de râs, la un moment dat icneam şi noi ca Daniel Badale, de isprăvile tragice ale noului cuplu Stan şi Bran. Imposibil să nu asociezi zgomote, dialoguri, replici, mutre, cu ceea ce ţi se întâmplă în fiecare zi – cu vase trântite când tu dormi, cu nervii domestici, cu încercarea post-postmodernă de a-l înlocui pe celălalt. Este, într-adevăr, o comedie plină de haz. Cred că prima oară când văd un spectacol cu numai trei actori la Sala Mare. Sigur, decorul e personajul principal, deci îi trebuie loc să se desfăşoare. O piesă uşoară, amuzantă, sigur de cursă lungă, tocmai bună pentru a aduce un novice la teatru fără să-l sperii.

Este şi o drămuliţă (dramă e cam mult) destul de contemporană, bine pitită sub surplusul de haine al actorilor. Bărbatul rămas acasă în timp ce femeia pleacă să cosească, substituţia sexelor, un proces în urma căruia niciunul dintre ele nu e prea fericit. Legarea vacii de scaunul din casă, cu aţa trasă prin horn, modul cretin dar îmbârligat de a face lucrurile. Mihai Constantin (din ce în ce mai „dospit”) legănându-se de firul becului din tavan, în timp ce vaca îi trage scaunul de sub picioare – nesiguranţele firave (luminoase) de care ne agăţăm cu „prezenţă de spirit” atunci când realitatea (animalică) ne trage certitudinile de sub picioare. Prostul pus în poziţia deşteptului, dezorientatul pus să caute soluţii, puternicul pus să fie delicat. Abundenţa hilară atunci când te-ai convins că nu mai era nimic acolo. Ascunsurile. Lucrurile care nu vor să asculte, pentru că sunt obişnuite să asculte de altcineva, o lume scoasă din rosturi şi din balamale, ai cărei pereţi (de răsărit!) ne mirăm şi ne mândrim că mai stau în picioare. Explozia finală, împreună cu duioşia simţită la vederea noilor îngeraşi, care din inocenţă (nu orgoliu, neîndemânare, prostie) tocmai au cauzat o prăbuşire totală. Oglinda pusă în faţa lumii noastre de azi, cu o frumoasă ramă de comedie, ce asigură realităţii dramatice un travesti sigur. O comedie.

Omul frumos

Mai 26, 2010

Acum câteva zile am văzut primul dvd din cele patru cu conferinţele lui Dan Puric la Ateneu, şi acolo povestea ca dovadă de frumuseţe cum suna tatăl lui robotul de la ora exactă şi cum dialoga cu el, nefiind obişnuit să trateze vocile ca aparţinând roboţilor, ci oamenilor. Azi am păţit şi eu aşa ceva. M-am împiedicat în piaţă şi am căzut (promit ca data viitoare să fac poze, şi să depun cel puţin o plângere la drumarii care îşi bat joc de sufletele noastre, făcându-ne să ne fie frică la fiecare pas şi să ne uităm numai în asfalt). Aproape instantaneu am văzut o mână coborâtă până la nivelul meu (însoţită de un cor de voci – ia uite, să vezi că şi-a rupt piciorul). La capătul mâinii mă aşteptam să văd un bărbat zdravăn, dar nu se lega cu grija şi eleganţa cu care fusese întinsă. Am ridicat ochii şi am văzut un bătrânel firav, din altă lume, cu o pălărie albă de soare, a cărui voce nu participase la corul anterior. Doar reacţionase firesc, deşi dincolo de puteri – era atât de firav că nu mă putea ridica. Când am reuşit să mă ridic şi să mă scutur a apărut şi un gardian care m-a întrebat, între satisfacţie şi curiozitate, dacă mi-am rupt piciorul. Nu s-a oferit să mă ajute în niciun fel, nici măcar să mă sprijine să merg. Când i-am spus că nu, a plecat. Mergând, mi-au dat lacrimile de atâta frumuseţe, şi am regretat sincer că e atât de firavă. Bine totuşi că nu a dispărut, deşi genocidul în curs de desfăşurare probabil are şi misia asta.

Păcatul numărul 1

Mai 25, 2010

după Steinhardt, prostia. Periculoasă la proşti, fatală la deştepţi. Prostia claustrează, trage jaluzele grele peste orizontul libertăţii proprii şi al celuilalt. Prostia se simte în pericol, deci ne face violenţi. Prostia globalizează, îndurerează, calcă cu şine de tanc peste orice gram de libertate sufletească. Două exemple. Ieri la 20.30 mergeam pe Calea Moşilor în apropiere de intersecţia cu Mihai Eminescu. Pe lângă mine trec doi puşti cu priviri goale. Unul îmi trage un pumn puternic în umăr. De ce? O simplă descărcare de energie acumulată televizat, computerizat, pornografizat? Sau o furie că nu sunt ca el? O frustrare, sau o emanaţie a nefericirii? O dovadă de animalic sau de prostie pur şi simplu? În săptămâna brânzei, deci cu o săptămână înainte de Postul Mare, o persoană cultă, artistică, elevată la mii de metri deasupra mizeriei zilnice, care mereu îmi spunea că îmi respectă convingerile religioase, mi-a făcut un scandal înveninat şi furibund că ţin post. M-a sfătuit să „mai scap şi un ou din când în când, că biserica nu cere chiar aşa”, ignorând (din prostie? necunoaştere? dorinţă de nivelare/globalizare? frustrare?) faptul că postul este una dintre cele zece porunci bisericeşti. De curând m-a sunat să-mi spună că mă iartă (pentru imensa crimă de a ţine post) şi când am încercat să o întreb pentru ce, mi-a spus că vorbesc fără vocale deci nu mă înţelege. La aşa performanţă lingvistică nu am ajuns, deşi încă încerc să mă depăşeşc.

Aşadar, prostia nu ţine de nivel de cultură, ci probabil de nivelul de libertate. Pe care ţi-l acorzi ţie şi celuilalt. Pentru că somnul raţiunii naşte monştri. Aşa cum zicea şi schiţa un om deloc prost, sigur şi el urmărit. Acum prostia e virtutea numărul 1, pentru că raţiunea fuge fuge şi  prostia o ajunge, pentru că prostia e instinctivă şi poate ajunge să domine, poate trezi ură, răzbunare, ne poate ticăloşi şi transforma în monştri.

Acţiunile prosteşti, intempestive, ca cele din exemplele mele (cărora le acord scuza de frustrare, nesiguranţă, nervi, dar tot la prostie cad, pentru că încalcă şi legea informării, respectului, şi pe cea a libertăţii – care probabil trece întotdeauna prin intelect) pot fi clipe de ispitire, împotriva cărora suntem datori să ne luptăm. Dacă nu, vom deveni într-adevăr nişte adormiţi, hipnotizaţi, uşor de transformat în ce le convine mai mult deştepţilor din jur…

La mulți ani!

Mai 23, 2010

de ziua nașterii Bisericii, și nu numai ani, ci și bucurie, nădejde, credință și dragoste, și la puține frici, spaime și frustrări.

Unul dintre cei mai frumoși psalmi, plin ochi de certitudine, adică al 44-lea:

Irumpt-a inima mea cuvânt bun, grăiesc eu lucrurile mele Împăratului; limba mea, trestia cărturariului degrab-scriitoriu.

Împodobit ești cu frumusețe mai mult decât fiii oamenilor, vărsatu-s’a har în buzele tale; pentru aceasta au blagoslovit pre tine Dumnezeu în veac.

Încinge sabia ta preste coapsa ta, puternice,

Cu podoaba ta și cu frumusețea ta, și încordează, și bine sporește, și împărățește pentru adevăr și blândețe și dreptate, și te va povățui minunat dreapta ta.

Săgețile tale ascuțite, Puternice, noroadele sub tine vor cădea, în inima vrăjmașilor Împăratului.

Scaunul tău, Dumnezeule, în veacul veacului; toiagul dreptății, toiagul împărăției tale,

Iubit-ai dreptatea și ai urât fărădelegea; pentru aceasta unsu-te-au, Dumnezeule, Dumnezeul tău, cu untul de lemn al bucuriei mai mult decât pre părtașii tăi.

Smirnă și stactì și cassìa din hainele tale, din palaturi de píluri, din carile te-au veselit.

Fiicele împăraților întru cinstea ta: stătut-a Împărăteasa de-a dreapta ta, în haină aurită înfășurată, împodobită.

Auzi fiică, și vezi, și pleacă urechea ta, și uită norodul tău și casa tatălui tău:

Și va dori Împăratul frumusețea ta: că acesta este Domnul tău, și te vei închina lui,

Și fiica Tírului cu daruri: feței tale se vor ruga bogații norodului.

Toată slava fiicei Împăratului pre dinlăuntrul, cu lanțuri de aur înfășurată, împodobită.

Aduce-se-vor Împăratului fecioare în urma ei, cele de aproape ale ei se vor aduce ție;

Aduce-se-vor întru veselie și bucurie, aduce-se-vor în lăcașul Împăratului.

În locul părinților tăi s’au născut fiii tăi; pune-vei pre dânșii boieri preste tot pământul.

Pomeni-voi numele tău întru tot neamul și neamul: pentru aceasta noroadele se vor mărturisi ție în veac, și în veacul veacului.

(Psaltirea, ed. diortosită de ierom. Rafail N. – Alba-Iulia, Reîntregirea, 2008, pg. 89-91)

Un citat

Mai 22, 2010

„Oare putem să ne închipuim un timp sau un loc unde să fie nedrept să iubeşti pe Dumnezeu din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi? Da aceea, ticăloşiile săvârşite împotriva firii, cum au fost cele ale locuitorilor Sodomei, trebuie respinse şi pedepsite peste tot şi întotdeauna. Chiar dacă toate neamurile ar face la fel ca sodomiţii, ele ar cădea sub învinuirea aceleiaşi crime, potrivit legii dumnezeieşti care nu i-a făcut pe oameni ca ei să se folosească de corpurile lor în acest chip. Căci siluim însăşi comuniunea pe care trebuie să o avem cu Dumnezeu atunci când pângărim, prin desfrâul poftelor, natura căreia el îi este creatorul”

Sfântul Augustin, Confesiuni, Editura Nemira, 2009, Cartea III, Cap. 8, 15, pg. 108-109

Extratereştrii

Mai 18, 2010

După mii de farmaceutice scumpe şi fără efect, după resturi greşit date, zâmbete acre, preţuri mari, ineficienţă pe toată linia, am descoperit nişte extratereştrii. Dacă îi întrebi ce gel de păr să cumperi îţi zic că ei n-ar cumpăra nimic, toate strică părul. Dacă vrei o soluţie de igienă intimă, în locul a geluri de 100 de lei îţi dau un pliculeţ cu bicarbonat de sodiu de 1 leu şi ceva. Dacă vrei să ai o discuţie normală, fără viteză, despre o afecţiune şi un tratament pe termen lung, nimeni nu se grăbeşte. Dacă cumperi o jucărie care piuie sau scoate sunete, toată farmacia râde odată cu tine. Dacă nu cumperi nimic, nimeni nu se uită urât la tine. Nu numai că au produse bune, preţuri avantajoase, lipsă cronică de tupeu, dar sunt şi oameni normali, care ştiu să zâmbească şi să fie de ajutor, deci nişte extratereştri. Pleci de la ei cu zâmbetul pe buze. Aşa că merită să încercaţi, testaţi, căutaţi. Nu vă zic cine sunt, doar că este un lanţ de farmacii din România. Cu stranii principii de recrutare, politică de marketing pe termen lung, nişte farmacii straniu de normale.

Bătrâneţe

Mai 17, 2010

La Tate Modern este un bronz surprinzător intitulat Diavol . Nu am apucat să citesc nimic despre el, dar ce m-a surprins a fost fragilitatea personajului şi faptul că se sprijină pe nişte iţe, de fapt nişte linii subţiri şi drepte. Aşa m-am gândit că se sprijină şi diavolul, pe iţele pe care le aruncă între noi şi pe care, dacă le băgăm în seamă, îl ajutăm să devină mai puternic. Orice om judecat, tratat ca un spectacol de circ, orice obiceiuri ridiculizate, orice dureri netratate dar care ne duc spre crearea, în alţii, a altor dureri, orice răutăţi nestârpite, sunt iţe solide pe care diavolul se ancorează puternic în viaţa noastră.

Câte iţe drăceşti avem în suflet, atât de bătrâni suntem. Zilele astea am călătorit cu 4 oameni care aveam 30 şi ceva, 40 şi peste. Cel mai bătrân era cel de 30 şi ceva de ani. Nu avea pentru nimeni niciun cuvânt de laudă, nu asculta ce-i ziceai, se lăuda non-stop, se enerva teribil şi începea să ţipe (când s-a apucat să ţipe în aeroport a fost extrem de amuzant, imediat a apărut un poliţist), îl interesa numai să meargă la magazine, susţinea sus şi tare că arta este pentru artişti şi cărţile sunt inutile. Acum, ca cireaşă pe tort, era intelectual, plin de ifose şi de dispreţ. Era format din agregatul mâncare-bani-shopping. Este un model de evitat, pentru că este închis, bătrân, superficial şi stătut. Cine stă să ia aminte să nu cadă…

Una dintre replicile savuroase din Cântăreața Cheală, la care am râs cu lacrimi. Un bun antidot pentru lacrimile vărsate degeaba, pentru nervii, frustrările, mizeriile sufletești ale altora. Ele trebuie trecute din start acolo unde aparțin de fapt, la categoria incorectă politic de căcaturi, sau cacade mai frumos spus. Altfel ajung să ne roadă, îndușmănească, ne extirpează ironia și simțul umorului. Dacă le mai avem, că dacă nu, le putem recupera oricând autopersiflându-ne și nemaidându-ne atâta importanță.

La mulți ani!

Mai 5, 2010

Tuturor Irinelor, azi de ziua ocrotitoarei lor. Sfânta Irina să vă dăruiască belșug de pace iar bunul Dumnezeu să plouă bucurie torențială peste voi!