Bătrâneţe

Mai 17, 2010

La Tate Modern este un bronz surprinzător intitulat Diavol . Nu am apucat să citesc nimic despre el, dar ce m-a surprins a fost fragilitatea personajului şi faptul că se sprijină pe nişte iţe, de fapt nişte linii subţiri şi drepte. Aşa m-am gândit că se sprijină şi diavolul, pe iţele pe care le aruncă între noi şi pe care, dacă le băgăm în seamă, îl ajutăm să devină mai puternic. Orice om judecat, tratat ca un spectacol de circ, orice obiceiuri ridiculizate, orice dureri netratate dar care ne duc spre crearea, în alţii, a altor dureri, orice răutăţi nestârpite, sunt iţe solide pe care diavolul se ancorează puternic în viaţa noastră.

Câte iţe drăceşti avem în suflet, atât de bătrâni suntem. Zilele astea am călătorit cu 4 oameni care aveam 30 şi ceva, 40 şi peste. Cel mai bătrân era cel de 30 şi ceva de ani. Nu avea pentru nimeni niciun cuvânt de laudă, nu asculta ce-i ziceai, se lăuda non-stop, se enerva teribil şi începea să ţipe (când s-a apucat să ţipe în aeroport a fost extrem de amuzant, imediat a apărut un poliţist), îl interesa numai să meargă la magazine, susţinea sus şi tare că arta este pentru artişti şi cărţile sunt inutile. Acum, ca cireaşă pe tort, era intelectual, plin de ifose şi de dispreţ. Era format din agregatul mâncare-bani-shopping. Este un model de evitat, pentru că este închis, bătrân, superficial şi stătut. Cine stă să ia aminte să nu cadă…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: