Păcatul numărul 1

Mai 25, 2010

după Steinhardt, prostia. Periculoasă la proşti, fatală la deştepţi. Prostia claustrează, trage jaluzele grele peste orizontul libertăţii proprii şi al celuilalt. Prostia se simte în pericol, deci ne face violenţi. Prostia globalizează, îndurerează, calcă cu şine de tanc peste orice gram de libertate sufletească. Două exemple. Ieri la 20.30 mergeam pe Calea Moşilor în apropiere de intersecţia cu Mihai Eminescu. Pe lângă mine trec doi puşti cu priviri goale. Unul îmi trage un pumn puternic în umăr. De ce? O simplă descărcare de energie acumulată televizat, computerizat, pornografizat? Sau o furie că nu sunt ca el? O frustrare, sau o emanaţie a nefericirii? O dovadă de animalic sau de prostie pur şi simplu? În săptămâna brânzei, deci cu o săptămână înainte de Postul Mare, o persoană cultă, artistică, elevată la mii de metri deasupra mizeriei zilnice, care mereu îmi spunea că îmi respectă convingerile religioase, mi-a făcut un scandal înveninat şi furibund că ţin post. M-a sfătuit să „mai scap şi un ou din când în când, că biserica nu cere chiar aşa”, ignorând (din prostie? necunoaştere? dorinţă de nivelare/globalizare? frustrare?) faptul că postul este una dintre cele zece porunci bisericeşti. De curând m-a sunat să-mi spună că mă iartă (pentru imensa crimă de a ţine post) şi când am încercat să o întreb pentru ce, mi-a spus că vorbesc fără vocale deci nu mă înţelege. La aşa performanţă lingvistică nu am ajuns, deşi încă încerc să mă depăşeşc.

Aşadar, prostia nu ţine de nivel de cultură, ci probabil de nivelul de libertate. Pe care ţi-l acorzi ţie şi celuilalt. Pentru că somnul raţiunii naşte monştri. Aşa cum zicea şi schiţa un om deloc prost, sigur şi el urmărit. Acum prostia e virtutea numărul 1, pentru că raţiunea fuge fuge şi  prostia o ajunge, pentru că prostia e instinctivă şi poate ajunge să domine, poate trezi ură, răzbunare, ne poate ticăloşi şi transforma în monştri.

Acţiunile prosteşti, intempestive, ca cele din exemplele mele (cărora le acord scuza de frustrare, nesiguranţă, nervi, dar tot la prostie cad, pentru că încalcă şi legea informării, respectului, şi pe cea a libertăţii – care probabil trece întotdeauna prin intelect) pot fi clipe de ispitire, împotriva cărora suntem datori să ne luptăm. Dacă nu, vom deveni într-adevăr nişte adormiţi, hipnotizaţi, uşor de transformat în ce le convine mai mult deştepţilor din jur…

Anunțuri

4 răspunsuri to “Păcatul numărul 1”

  1. cammely said

    Paradoxal,acolo unde e multă minte e şi multă prostie.
    Peste exemplul „copilului energic” eu zic să trecem.
    Nu pentru că nu ar fi o problemă, ci pentru că incă se poate lua atitudine faţă de aceştia. Şi aşa cum ai spus, prostia capătă cote mai mari acolo unde se pretinde deja materie cenuşie.
    Mă intreb dacă în exemplul dat, persoana care te-a certat pentru post era medic? Ei spun vrute şi nevrute, deşi poate nu din prostie, ci din ignoranţă.
    Te întreb pentru că şi mie mi s-a întâmplat ceva similar. Cu toate că admira modul meu de viaţă conform „crezului meu”(aşa cum îi place ei să spună), când am ajuns la Urgenţă primul lucru care mi-a fost reproşat a fost alimentaţia nesănătoasă care se datora postului. De abia după rezultatul analizelor a acceptat că există o cu totul altă cauză.
    De ce am spus ignoranţă. Deoarece deşi nu neagă divinitatea, o ignoră. Pentru mulţi conceptul acesta al divinităţii e doar ceva abstract, e undeva pus acolo la locul lui şi încercat doar atunci când nu mai pot singuri controla lucrurile(dacă funcţionează bine, dacă nu,nu, dar cel puţin au încercat, îşi spun ei), în rest îşi arogă poate chiar fără să-şi dea seama, ei singuri acest rol.
    Dar „să nu se îngrijoreze nimeni: oricui îi este oricând dat a-L mărturisi pe Domnul” -Nicolae Stainhardt.

    • Diana said

      Nu, persoana respectivă nu era medic, ci artist. Toţi medicii cu care am vorbit despre Dumnezeu, fără nicio excepţie, mi-au spus că oricât de puţin ar crede ei în El, au avut momente în carieră când au simţit că a intervenit Cineva care a salvat viaţa pacientului. Deci, atei nu există.

  2. vasilica said

    Escrocii sunt de mai multe feluri,pe care nu le amintesc,dintre care la loc de frunte se aseaza mandru nevoie mare cei religioshi…Nu tu impozite,nu tu control al averii,nu tu frica de ceva real(a da! de dumnezeu DACA o exista),nu tu facturi personale,ca doar este casa sau apartament de serviciu,griji rare:cate o maica cu maslinul neudat,cate un popa cu aberatzii sexuale…Trai nineaca !Este timpul lor !De ce nu s-a desfiintat niciodata vreo religie sau cult ?Pentru ca sunt al dracului de profitabile !Atentie:numai un prost accepta dogmele!

    • Diana said

      Te rog sa amintesti felurile de escroci. Nu de alta, dar de moment ce accept dogmele, conform tezei tale, sunt proasta deci nu-mi dau seama de felurile de escroci. Multumesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: