Aer condiționat

Iulie 15, 2010

Cam de două luni la mine acasă se petrece o dramă mută. Unul dintre spliturile de aer condiționat nu merge. Este o dramă pentru că tatăl meu are o durere-obsesie-frică de căldură. Deci, de două luni tata nu se mai uită la televizor și doarme cu aer condiționat. Rar dorm și eu în frig, dar de obicei mă trezesc noaptea și deschid geamul, la un moment dat oxigenul se termină, aerul devine rece și îmbâcsit, și nu-mi mai satisface nevoile fiziologice. Azi noapte eram mult prea obosită și nu am mai reacționat ca atare, deci m-am trezit obosită, încordată și înfrigurată. Înfrigurată cu un frig care nu ține de frig, ci sub care simt transpirația anti-naturală, un frig de seră, care-mi dă o dispoziție mizerabilă. Teoria tatei este că nu trebuie niciodată oprit aerul condiționat, pentru că dacă îl oprești după aceea consumă mai multă energie pentru a atinge temperatura pe care o putea menține foarte ușor înainte să îl oprești tu. Inginerește, tehnic, este perfect plauzibil. Numai că noi nu respirăm temperatură, ci oxigen. 3 oameni care stau o noapte întreagă cu un singur split de aer, fie el și de 12000, și fără altă sursă de oxigen exterior, se îmbolnăvesc treptat. În plus, pierzi contactul cu sezonul, cu normalul din jur. Vara nu e frig, e cald, și corpul tău trebuie să facă un efort de adaptare, chiar dacă nu-i iese de fiecare dată.

Am ajuns să preferăm condiționarea firescului. Nu mai înregistrăm firescul, nu mai gândim ce e în jur, ne lăsăm hrăniți cu lingurița sau cu polonicul mediat, inter-mediat al virtualității și tehnicalității. Mai am două exemple. 1. La supermarket am plătit mult mult mult mai puțin decât trebuia, pentru că acea casieră nu a deschis ochii ci s-a bazat pe scanerul care nu înregistrase cele mai scumpe produse. Femeia se robotizase și nu mai gândea cu capul propriu, ci cu mașina de calculat. 2. În ultimul film pe care l-am văzut, Capitalism – A Love Story, o familie se lasă alungată de pe o proprietate (adică moșie, cu pământ mult mai mult decât cel pe care era casa) pe care o avea din moși-strămoși, fără să ceară niciun document care să dovedească necesitatea legală ca ei să își părăsească averea. La fel, se lasă condiționați de un sistem care le-a inculcat zeci de ani încredere, toleranță tâmpă și lipsă de gândire. Nu se întreabă de ce, nici măcar nu încearcă să se apere. De aici până la omul mașină, care este doar un instrument în mâna celor puternici (care și ei, până la urmă, nu știu cât de slabi sunt, pentru că viețile noastre nu sunt în mâinile noastre), este un pas minuscul. „Comiterea” lui ține de ultima noastră fărâmă de libertate. Cât de liberi suntem?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: