Practic și rațional

August 5, 2010

Mi se spune de ceva timp că este un defect îngrozitor să spui lucrurilor pe nume. Să nu te falsifici. Compromisul e mult mai practic, cu o singură excepție, să nu devină a doua natură. În alt post mă minunam de cât de devreme începem să îmbătrânim sufletește. Parcă bunicii noștri sunt mai tineri decât noi, poate pentru că nu le rămâne mai nimic de pierdut, cel mult câțiva ani de dispreț.

Și în relațiile dintre noi suntem practici și raționali. Și teribil de superficiali. Nu știu cum, esența ne scapă. Să luăm un exemplu clasic. Bifezi un eveniment și prin el definești o relație. Să zicem este ziua unei cunoștințe cu care n-am mai vorbit de 1 an. Deloc, deși suntem amândouă online. Frecventăm aceleași locuri cel puțin lunar. Dar nu simțim nevoia apropierii. Ea nu știe ce fac eu, nici eu nu știu ce face ea. Comunicarea apare odată cu o nevoie; ea are nevoie de ceva de la mine sau eu de la ea. Atunci amândouă zâmbim mai mult sau mai puțin circumstanțial, umplem lipsa și ne continuăm indiferența reciprocă. Și de ziua ei mă hotărăsc să-i iau un cadou. Mai degrabă, bifez în conștiința mea „cadou pentru x”. Nu e deloc logic, dată fiind relația noastră in absentia, dar eu sunt mai liniștită așa. Prefer să mă mint în continuare că am o relație cu persoana respectivă. Una apropiată. Nu am nici cea mai mică preocupare să stabilesc o întâlnire cu ea ca să-i dau cadoul. Trec niște luni. Aproape e vinovată că încă nu i-am dat cadoul. Când mă văd cu ea – circumstanțial, căci frecventăm aceleași locuri – îi zic că îi voi lăsa cadoul într-un punct fix, ea urmând să întrebe de el. La răspunsul ei evaziv, care vrea de fapt să-mi indice „nu e nevoie să-mi dai un cadou, nu e nici măcar logic dată fiind relația noastră rece” eu zic că trebuie să i-l las, doar am dat bani pe el!

Cum ziceam, esența ne scapă. Esența unui cadou este dragostea, apropierea, interesul față de primitor. Toate sunt anulate de lipsa de interes, logica și rațiunea pură, dar și de intervenția banilor. Nu-i dai cuiva un cadou doar pentru că trebuie să bifezi asta, nici pentru că ai dat bani (mulți) pe el. I-l dai pentru că așa exprimi afecțiunea, grija, legătura pe care o stabilești cu persoana respectivă. Am primit acum câteva luni un infuzor de ceai din silicon, sub formă de căpșunică. Este amuzant, practic, ilustrează o preocupare pe care o am în comun cu persoana respectivă, și merge cu mine în toate excursiile. E cu zâmbet pe buze, și prietena care mi l-a oferit nu mi l-a trimis prin poștă (deși locuiește departe) ci nu a uitat să mi-l dea personal (deși ne vedem rar de tot). Tot rar de tot mă văd cu altcineva care, fiind plecată din țară, nu a uitat să-mi aducă un cadou simbolic și să mi-l ofere cu delicatețe.

Însă acesta e doar un exemplu al modului nostru superficial de a trata oamenii, fără prea multă considerație pentru ceea ce simt sau vor ei. Ne bifăm bucățica de conștiință, ignorând faptul că bifa noastră astupă ineficient o durere. A celuilalt.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: