Exchange contabil

August 30, 2010

Vorba lui Steinhardt, numai dracul e contabil. Numai el numără păcatele, păcățelele, abaterile, cu o precizie menită să-l deznădăjduiască pe păcătos. Hristos e boier. Iartă totul, îți dă totul, dintr-o suflare. Ai toate păcatele iertate, Îl primești pe Hristos tot în Împărtășanie, ai tot harul Lui. Fără nimic scris cu litere mici, fără condiții adiționale. Dar un dar trebuie să știi să-l primești. Să te bucuri de el fără gânduri post-dar, cum că trebuie imediat să dai ceva echivalent în schimb cu prima ocazie. Dacă ți-am dat un pachet de șervețele, trebuie să-mi returnezi pachetul plus un șervețel, dobânda. Orice relație devine un schimb comercial. Trebuie să nu rămâi niciodată dator. Dar gândul unei datorii și unei obligații alungă irevocabil din sufletul tău orice urmă de dărnicie, de elan, de dragoste. E ziua ta. Avem o relație rece. Bifăm ziua ta, îți luăm un cadou. Atât. Unde este dragostea, căldura, interesul în cadoul ăsta? Nu există. Există doar împlinirea, bifarea unei datorii. Un copil înseamnă încă o gură de hrănit, și noi trebuie să ne luăm mașină. Facem economii pentru mașină, renunțăm la copil.

Mai nou mi-e cam frică să spun că cineva este prietena mea cea mai bună. Cum fac asta, relația mea cu persoana respectivă se răcește. Poate și din cauza faptului că refuz gândirea nazistă. Toți trebuie să reacționăm la fel, să comunicăm la fel, să ne dezbrăcăm la fel de taine. Toți trebuie să tratăm la fel aceleași probleme care ne pocnesc în față. Plânsul este o bacterie socială, toți trebuie să râdem cu gura până la urechi. Și dacă plângem, trebuie să spunem imediat de ce. Interviu. Dacă nu, înseamnă că nu avem încredere în celălalt, nu că nu vrem să-l împovărăm și cu durerile noastre, pe care oricum nu le poate alina. Pentru că nu noi alinăm durerile, ci Dumnezeu, prin delicatețea și dragostea noastră. Și atunci, dacă ne permitem să ne ascundem, să avem o viață intimă, în care ochiul iscoditor al celuilalt nu poate pătrunde oricând, merităm să fim ignorați, grija și îngrijorarea noastră să fie călcate în picioare. Pentru că nu am respectat strictele reguli ale exchange-ului. Sincer, prefer să rămân cu gândirea mea antinazistă, care să-mi permită să dăruiesc ceva fără niciun motiv și fără să aștept ceva în schimb, să am relații care nu se bazează pe interviuri și pe violențe sufletești, și în general să-mi amputez simțul datoriei pentru a hrăni dragostea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: