Educaţia

Septembrie 17, 2010

Zice Ernest Dimnet că Educaţia este crearea metodică a obişnuinţei de a gândi. Când am citit aşa vorbă de duh, n-am ştiut cum să reacţionez. Mai întâi, mi-am şters lacrimile de râs. Apoi am dat vorba de duh mai departe, şi am primit aceeaşi reacţie. Să analizăm, pe puncte.

Educaţia ţine de metodă şi de obişnuinţă. Adică efectul Pavlov. Ce suntem noi? căţeluşi, animăluţe pe care nişte organe superioare trebuie să le dreseze. Dresajul se cheamă educaţie. Cred că reacţia hilară pe care am avut-o s-a datorat alăturării acestei perspective asupra educaţiei, de dresaj, şi a verbului „a gândi”. Tocmai pentru că dresajul este o subordonare a cuiva sub mintea/interesele altcuiva. Cum poţi să fii interesat ca cel pe care îl educi să gândească? Ar însemna că trăim într-o utopie. Dacă dresezi pe cineva, îl dresezi să gândească aşa cum vrei tu.Indiferent de nevoile pe care le-ar putea avea confruntat cu realitatea, nevoi pe care tu, dresorul, ai putea să-l ajuţi să şi le satisfacă. De înclinaţiile pe care le are, de pasiuni, de talente, dacă toate astea se opun intereselor dresorului. Conform definiţiei date genial (pentru că ilustrează realitatea, din nefericire) de domnul de mai sus, a educa nu înseamnă a crea independenţă, înţelegere, conştientizare, ci a crea o maşină de gândit ce vrea educatorul (aka dresorul).

Pentru că am trecut, cu sechele de care încă încerc să scap, prin sistemul de educaţie, ştiu că persoanelor supuse educării li se distrage sistematic şi organizat atenţia, pentru a nu se putea concentra pe aspectele esenţiale. Că sunt aplatizate, globalizate, strivite sub un volum imens de cunoştinţe total inutile. Că se sperie atunci când văd că realitatea nu are nimic a face cu ce au învăţat la şcoală. Totul, cu cele mai bune intenţii. Ale cui? Este o întrebare la care fiecare avem răspunsul nostru.

Când mi-am exprimat neliniştea că o să pic la licenţă, pentru că toată facultatea avusesem profesori incompetenţi care mi-au dat imensa oportunitate de a uita tot ce ştiam la admitere, mi s-a spus să stau liniştită, o să iau examenul, şi chiar dacă nu-l iau, odată ce un om şi-a dat doctoratul, nimeni nu-l mai poate alunga din universitate. Ies direct în sicriu.

Nu mi s-a cerut niciodată să-mi plătesc examenele, cred că nici n-aş fi acceptat. Dar teribila prostie şi concentrate pe neesenţial (repede să traducem copii cuvântul „caţaveică”, de parcă toate femeile din lume ar avea cel puţin 3 caţaveici în garderoba de toamnă-iarnă) mi-ar fi fost letale dacă n-aş fi avut vagi urme de bun simţ şi umor. Expus unui mediu bolnav, dacă eşti slab, te îmbolnăveşti. Nu ai scăpare.

Mama mea este profesoară. Doamna administrator se ocupă de manuale, şi anul acesta mama s-a trezit că are la clasa a şasea un manual tocmai bun de clasa a treia. Justificarea a fost că nu au mai avut manualul anterior, şi a luat administratoarea ce s-a priceput. Plus, precizarea absolut necesară, totul este bătut în cuie.

Acum, nişte poze la care am râs cu lacrimi. Sigur, editate, nu am vrut să acuz pe nimeni. Probabil singurii care ar putea schimba ceva ar fi nişte studenţi motivaţi şi interesaţi să devină oameni, nu purtători de patalamale cu medii generale de 10.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: