Modernisimă

Octombrie 6, 2010

3 colegi excepţionali, un text savuros unde fiecare râs ascunde o angoasă, un regizor fin, o scenografie care trece de la sublim la păros. Pe scenă, o cutie căptuşită cu o materie nedefinită, dar extrem de frumoasă, între alge şi plante necunoscute, cu trei scaune la fel de minunate,
pusă pe nişte stâlpi de sticlă şi împrejmuită cu ghirlande. Rafinat, în ton cu titlul. E, da, zici, uite că şi scenografia evocă titlul: Artă. Curcubeul de lumini dispare şi vezi cum sinfonia de forme şi culori se transformă în blană sintetică, gri. Nu te aşteptai. Totul porneşte de la un tablou, de la o reacţie necontrolată, care declanşează o furtună de „esenţe”. Orice prietenie, un şir de relaţii de putere, de lucruri nespuse, gata să fie revărsate la prima nepotrivire de păreri. Un pumn. Prietenia care nu lasă loc libertăţii de a fi. Care pune în matriţă şi modelează. Dacă modelarea se refuză, prietenul dispare. O discuţie despre artă, laşitate, Seneca, ratare. Între un puternic-inginer-coleric şi un rafinat-dermatolog-cultivat liantul este tandrul şi umanul laş, la care lumea bate ca la fasole. Care caută o viaţă fericită şi care vrea să împace pe toată lumea, şi care priveşte o pânză albă, cu linii transversale albe, şi care-şi spune că a intrat în curgerea firească a lucrurilor: căsătorie, copii, moarte. Încântat.Topit după tablou.

Nu numai că e cea mai bună piesă văzută stagiunea asta, cu o echipă extraordinară, fără găuri şi fără rateuri (am stat în rândul 4, trebuia să le văd dacă erau), dar e un text care s-ar putea să ne facă să ne preţuim mai mult prietenii şi să nu-mi punem sub bocancul părerilor noastre. Deci, mai mult decât artă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: