O iconiţă

Octombrie 14, 2010

Ieri seară am fost, ca în fiecare săptămână, la duhovnicul meu. Mai întâi m-am mirat cât de puţină lume era, pentru că părintele slujeşte într-o bisericuţă unde mereu este puhoi de lume, datorită Sfântului ocrotitor. Apoi mi-am adus aminte de ce mi-a spus o cunoştinţă care lucrează într-o firmă mare, pe un post important: de la 9 dimineaţa la 10 seara în fiecare zi nu ai cum să rezişti. Criza este alt pretext de a le lăsa oamenilor mai puţin timp pentru suflet, noi toţi marşând, de frică. Că vom muri de foame, că nu vom avea bani de haine, de rate, de suc, de şcoală.

Părintele tocmai s-a întors dintr-un pelerinaj în Turcia şi-mi dăruise deja, duminică, un semn de carte superb, ţesut, cu Maica Domnului. M-am întâmplat în acelaşi timp cu o soră duhovnicească, şi părintele a venit la noi. Ne-a dat o sticluţă cu aghiasmă de la Biserica Izvorul Tămăduirii şi câte o iconiţă cumpărată de la biserica românească din Istambul, cu Sfânta Arghira. Ne-a spus că nu ştie cine este, nici când se prăznuieşte, pe iconiţă nu scria nimic, era chiar imprimată pe hârtie foto. Am luat-o şi am început să cercetez. Şi am găsit, aici şi în alte locuri, viaţa sfintei şi mucenicia ei. Sfântul Nicolae Velimirovici, în Proloagele de la Ohrida, scrie:

„Această nouă muceniţă s-a născut la Brusa din părinţi binecredincioşi. De îndată ce Arghira s-a cununat cu un bărbat creştin, un turc din vecinătate s-a aprins de dragoste pentru dânsa şi a chemat-o să trăiască cu el. Arghira cea iubitoare de Hristos nu a primit spurcatul îndemn al turcului. Atunci el s-a aprins de mânie şi a învinuit-o înaintea judecătorului că ar fi voit să treacă la Islam, dar mai pe urmă s-a lepădat. Sfânta aceasta Arghira a petrecut cincisprezece ani pătimind pentru Hristos, fiind trimisă de la un judecător la altul şi dintr-o temniţă în alta. Ea L-a iubit pe Hristos mai presus de orice din lumea aceasta. La sfârşit a murit în temniţa din Constantinopol în anul 1725.” (Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, Ed. Egumeniţa, Galaţi, 2010, vol. 1, pag. 521)

Am aflat că, dacă promitea cineva să treacă la islamism şi apoi se răzgândea, pentru bărbaţi pedeapsa era moartea iar pentru femei, închisoarea pe viaţă. Teribil cum aminteşte viaţa Sfintei de mucenicii din închisori, care au fost învinuiţi de ceva nefăcut şi au pătimit pentru acea acuzaţie până la moarte. Cum au făcut din temniţă loc de sfinţire şi de mântuire.

Sfânta Arghira se prăznuieşte pe 30 aprilie. Nimic nu este întâmplător. Pentru mine, de acum, luna aprilie este străjuită de Sfânta Maria Egipteanca, prăznuită pe 1, care toată viaţa s-a luptat cu focul patimilor şi cu ispitele drăceşti, şi de Sfânta Arghira, care a făcut din locul torturii loc de bucurie, mărturisind pe Hristos până la moarte şi nimic iubind mai presus de El, aşa cum spune şi Sfântul Nicolae.

De un an încoace, mulţi dintre cei care ne împărtăşim din acelaşi Trup şi Sânge, ne urâm din ce în ce mai tare. Cei care fac ceva ziditor şi dătător de mângâiere sunt ori masoni ori în alte rătăciri. Îi vedem pe toţi îndrăciţi, fără să ne aducem aminte că părinţii bisericii ne spun că păcatele noastre le vedem oglindite în ceilalţi. Ne dezbinăm din nimic şi, pentru a ne insulta teribil, ne trimitem unii pe alţii să ne pocăim. Nu vedem bârna din ochii noştri. Uităm instantaneu că dracul este cel care dezbină orice unire spre bine şi frumos, spre slava lui Dumnezeu. Şi îi facem dracului pe plac, dând ordine, dispreţuind, insultând şi ironizând. După ce am fost sfâşiată un an, am primit răspunsuri la multe întrebări şi le-am postat aici, poate le mai caută cineva. Ultimul a fost cel cu iconiţa Sfintei Arghira: fă din prigoană un loc de bucurie şi din ură şi maltratare (sufletească) o declaraţie de dragoste, pentru Cel pe care Îl iubeşti mai presus de toţi şi de toate.

Un răspuns to “O iconiţă”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: