„Mierea vieţii”

Ianuarie 4, 2011

„Şedeam acum vreo săptămână, înainte de plecarea la Cheia, pe micul nostru balcon şi coseam ceva. Eram singură acasă, era după-masă. De sus vedeam lumea trecând alene printre pomi. Şi mi se părea că deasupra mea se deschisese ochiul lui Dumnezeu şi privirea Sa mă umplea de har. Căci mă gândeam ce poate fi mai minunat decât această clipă, când stau aici pe balcon, singură şi plină de mierea vieţii?”

(Monica Pillat, Minunea timpului trăit, Bucureşti: Humanitas, 2010, pg. 154)

De câte ori n-am ratat „mierea vieţii”, harul, dragostea şi grija cu care Dumnezeu mă iubeşte şi mă împodobeşte, pentru a face din tot ce păţesc un insectar cu mortăciuni? Clipele de linişte, atunci când totul se impregnează de o dulceaţă şi aromă nemaipomenită, când cel mai banal obiect exprimă o tandreţe şi o căldură fără margini, când aerul din jur vibrează şi când lumina mângâie, le umplu, după mintea mea toantă, ori cu grabă, ori cu fleacuri urgente dar lipsite de orice importanţă, ori cu analiza aspectelor mai puţin zâmbitoare ale vieţii mele.

De multe ori înţep tot ce mi se petrece pe boldul judecăţii, raţiunii, analizei. Şi tot de atâtea ori îmi dau seama că, atâta timp cât toate astea mă împiedică să văd minunea fiecărei clipe (şi faptul că ar putea fi ultima), raţiunea rămâne stearpă şi analiza mă înrăieşte. Într-un final mă găsesc în faţa insectarului meu, mai amar şi mai puţin variat decât cantităţile inimaginabile de minuni şi de dulceţuri care erau menite să se reverse peste mine, cu condiţia să fi fost şi eu prezentă. Am ratat viaţa umblând după mortăciuni…

Aşa că, pe anul în curs, îmi doresc o porţie mai mare de miere. Mortăciunile am hotărât să le ignor din ce în ce mai mult. Ce faci te face

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: