Așteptând în fața unei uși căcănii

Ianuarie 19, 2011

Ieri am fost la un prieten care are cancer osos. Deși la ultimele analize nu s-au mai descoperit metastaze, se pare că ceva nu a fost în ordine, pentru că pulsul i s-a mărit, iar el a luat 10 kg, lichid pe care nu reușește să îl elimine. Pe lângă durerile atroce, pe care nici morfina, oricât de puternică ar fi, nu le mai poate alina, mai este și durerea de a se simți stins de un sistem căruia nu-i pasă de nimeni și nimic. Foarte probabil, nici de judecata lui Dumnezeu.

Cum ieri s-a simțit foarte rău, mama lui trebuia să stea cu el, deci nu se putea duce la oncologul de sector, să ia rețeta pentru medicamente. Așa că m-am dus, deși mi s-a spus că voi avea de așteptat. M-am trezit în fața unei uși metalice, căcănii (nu este nici o metaforă, ci culoarea ușii), unde am așteptat alături de alte 7 persoane, pentru o rețetă a cărei scriere a durat 2 minute fix. Am stat o oră, timp în care mă întrebam dacă culoarea ușii nu este un indiciu pentru părerea celor din spatele ei despre viața noastră. Nu reușesc să pricep cum, atunci când îți moare copilul de 26 de ani ești obligat să pierzi o oră din timpul pe care l-ai putea petrece lângă el (poate ultima oră) pentru a obține o rețetă, iar apoi să traversezi orașul, pe un trafic infernal, ca să ți se spună că doctorul nu are contract OPSNAJ, ci numai CASMB, deci rețeta costă 7 milioane, nu 1 jumate. Bănuiesc că nimănui nu i-a trecut prin cap că, după 5 ore de absență, cât a luat întreaga procedură, s-ar putea să nu mai ai cui să administrezi medicamentul. Poate am eu un defect de gândire, cine știe. A, și pentru că m-am dus eu, au mai fost necesare telefoane, prin care mama pacientului se scuza că m-a trimis pe mine și nu a venit ea. În spatele ușii căcănii, doamna doctor, care ar fi putut să aducă mângâiere și înțelegere în viața unor oameni cărora toate ușile li se trântesc în nas. Doamna doctor, cu cizme noi și părul proaspăt coafat, cu o caldă păturică de fond de ten, mă întreabă pe un ton ironic, dacă pacientul mai este salariat. Alt telefon, da, este. Atunci am nevoie de adeverință, o copie în fiecare lună. Scrie mare pe ușă. I-am spus că i se va aduce, dar nu am adăugat că atunci când sunt servită cu căcăniu nu citesc specificațiile, oricât de mare ar fi ele scrise. Pe doamna doctor nu a interesat-o câtuși de puțin ce face pacientul, cum se simte, ci doar dacă mai este salariat și adeverința.

A, am uitat să vă spun că în spatele ușii căcănii, într-un colț, acoperit de alte afișe, cărți, dosare, fișe, mai era cineva. Sfântul Mina. În fața unora care ne servesc cu ce au mai rău în ei, numai Dumnezeu rămâne nădejdea noastră. Una tare, ce-i drept.

Anunțuri

Un răspuns to “Așteptând în fața unei uși căcănii”

  1. Ina said

    Dupa durere, durere si tristete izvorata din trairea ta, il vad pe sfantul Mina. E ca o consolare pentru cel care intra acolo si in orice cabinet unde personalul sanitar a uitat motivul pentru care si.a ales meseria.

    Si copii mei se pregatesc de medicina. Doamne ajuta.ne

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: