Nevoia de ficțiune

Martie 8, 2011

„După masa de seară, în liniștea ce însoțea digestia săracelor rații de pește sărat și pâine, cerui cuvântul și propusei ca, pentru a ne alunga urâtul și a uita de foame, aceia dintre noi care își mai amintesc de un roman bun sau de un film frumos, sau chiar de întâmplări din viață, să le povestească (…) Propunerea a fost acceptată cu unanimitate și, cum nimeni nu se oferea să facă începutul, ca totuși acțiunea să nu eșueze, mă oferii eu însumi. Alesei Răscoala lui Liviu Rebreanu, pe care o prezentasem elevilor mei din clasa a VIII-a în lecția de adio pe care le-o ținusem cu cinci-șase luni în urmă, înainte de a pleca pe front. Începutul fu penibil, vocea slabă și stinsă de nemâncare nu mă ajuta deloc. Răgușii curând, așa că mă întrebam panicat dacă voi putea să duc expunerea până la capăt. Din fericire, după o înghițitură de apă, vocea începu să se dreagă și-mi căpătai treptat încrederea în mine pe măsură ce simțeam că sunt urmărit cu interes.

Închisei ochii, vagonul se prefăcu în sala de curs a clasei a VIII-a. Pereții erau albi; tabla, neștearsă; sus, portretele regelui și mareșalului. Eu vorbeam de la catedră și redevenisem profesorul care fusesem odinioară. Aplauzele care punctară sfârșitul lecției mă făcură să deschid ochii. Realitatea era mai suportabilă, fețele, mai blânde, îmi arătau simpatie. Experimentul reușise. Evadasem și eu, evadaseră și ei. Am adormit fericit, gândindu-mă: „Doamne, câtă nevoie are bietul om de ficțiune!”

În noaptea aceea nu a murit nimeni.

Experimentul a continuat și în după-amiezile și serile următoare cu o participare de povestitori din ce în ce mai vie. Povestit de un avocat din Târgoviște, romanul Mătăniile de Florence Barclay a smuls auditoriului prelungi aplauze. Era, într-adevăr, un bestseller din anii 30; însă, în fond, o peltea dulceagă cu lorzi și ladies, cu lachei, cu castele și, nu în ultimul rând, cu mese bogate. Asta da evadare!

(…) s-a reușit ca aceste șezători să capteze atenția și interesul întregului vagon și să fie așteptate cu nerăbdare. Raporturile dintre oameni se mai îmblânziseră parcă. Nervii nu mai scăpărau scântei la orice atingere. Se mai auzea și câte un „scuzați” și „nu face nimic”, ceea ce era un semn îmbucurător de normalizare a relațiilor dintre noi, în ciuda menținerii la aceiași parametri a stării de „înghesuială” care provoacă totdeauna stări nervoase. Pe acestea reușeam acum să le ținem sub control printr-un efort de bunăvoință reciprocă și de politețe. Nu cred că exagerez dacă atribui ameliorarea calității acestor relații faptului că, în dezolantul vid spiritual în care ne îmbrânciseră condițiile infernale de existență, noi totuși izbutiserăm, chiar și sub forma cea mai elementară, să facem să pâlpâie deasupra capetelor noastre un licăr de viață spirituală.

(…) Și mai era ceva. Nici în a doua noapte de la aplicarea experimentului „terapeutica ficțiunii”, nici într-a treia și nici în vreo alta, până la sfârșitul acestei sinistre călătorii, nu a mai murit nimeni.

Dar cel mai derutat de acest fenomen era șeful convoiului, care ne făcea numărătoarea în fiecare dimineață și care nu-și putea explica slaba contribuție a vagonului nostru la mortalitatea pe întregul transport. (…) „Spune-i (…) că acem un program atât de încărcat, că nu ne mai rămâne timp de murit; și că, atâta vreme cât va mai fi printre noi un povestitor, nu va mai muri nimeni.”

Fără să ne dăm seama, cu povestirile noastre exorcizaserăm moartea.”

(Radu Mărculescu Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică, Humanitas, București, 2010, p. 111-113)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: