Ce am citit azi

Mai 30, 2011

Pământul vostru pustiu, cetățile voastre arse cu foc, țara voastră înaintea voastră streinii o mănâncă, și s-a pustiit, stricată fiind de popoare streine.

Și de nu ne-ar fi lăsat nouă Domnul Savaot sămânță, am fi fost ca Sodoma și ne-am fi asemănat Gomorei

Spălați-vă, curățați-vă, ștergeți răutățile din sufletele voastre, dinaintea ochilor mei, părăsiți-vă de răutățile voastre.

Învățați-vă a face bine; căutați judecata, mântuiți pe cel năpăstuit, judecați săracului și faceți dreptate văduvei.

și de vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca zăpada le voi albi; iar de vor fi ca roșeala, ca lâna le voi albi

(Isaia 1, 7-9 și 16-18)

Anunțuri

Beauty hunting

Mai 28, 2011

De câțiva ani o vânez conștient. Când merg la teatru, la film, când cumpăr cărți. La teatru o vânez mai ales în public. Mă uit cât de minunați sunt oamenii care vin la teatru, mai ales în timpul săptămânii, când toată lumea aleargă și își pune sufletul la index. Mă uit după ea pe stradă, la prietenii mei. O văd strălucind fantastic și îndulcind totul cu o lumină bună. Dar momentele în care fac colecție de frumusețe, hard-copy și ușor de stivuit, sunt târgurile de carte. De doi ani cumpăr cărți aproape numai de la târguri; cantitatea mă ajută să prioritizez corect și să nu aleg la întâmplare. În general știu dinainte ce vreau și unde să mă duc. Nu vânez ultime apariții, și la ultimul târg am văzut că editurile pot scoate cărți care figurează ca epuizate, numai pentru că este târg și lumea cumpără.

Ieri am fost la Bookfest la o oră neaglomerată, și m-am putut bucura în tihnă de spațiu și de cărți. Lansările abia începeau, așa că nu mi-am schimbat prea mult lista cu care venisem. Nu știu de ce, mi s-au părut mai puține standuri decât în anii anteriori, poate pentru că lipseau cititorii. O doamnă între două vârste, de la Univers, s-a ridicat cum m-a văzut că mă apropii și mi-a recomandat două romane, pe care nu le-am cumpărat pentru că nu mă atrag prea tare romanele  de când am terminat facultatea. Dar am apreciat și gestul și amabilitatea. La Polirom se lansa Marta Petreu și a fost singura coadă pe care am făcut-o. Am cumpărat mult mai puține cărți decât anii trecuți, și din cauza bugetului limitat (pe care sigur că l-am depășit) dar și din cauză că am mers singură. Sunt fericită totuși că pe rafturile mele cele noi se răsfață cărți frumoase, scrise de oameni frumoși, care au fost în stare să-și treacă peste suferință și umilință și să rămână nestemate. Da, familia Pillat de la Humanitas, Anania de la Polirom și Antonie Bloom de la Sophia.

Și de parcă nu ar fi fost de ajuns atâta frumusețe, seara am fost la teatru, unde am văzut un om incredibil care nu s-a mai refugiat în imitații cutremurătoare, și a bătut toate recordurile. Dacă se pot numi așa niște jaloane de sensibilitate, forță și talent… așa cum se spunea și în piesă, un om generos. Dar asta merită un articol separat

Hobby

Mai 24, 2011

De când m-am mutat într-o casă în care am loc de respirat și de lucrat la tot felul de activități neproductive (într-o cameră de 17m, dacă coși ai loc și pentru fierul de călcat, și dacă pictezi, ai loc să lucrezi și la birou și să ai șevaletul lângă tine), mi-am descoperit un nou hobby. Se cheamă „plimbat prin casă și privit”, alternativ „stat în fotoliu și respirat”. Nimic yoga. Sigur, sunt zile când nu am timp de acest nou hobby, dar în fiecare dimineață fac turul ghivecelor și mă uit la minunatele mele flori. Și din când în când mă opresc din ce fac și mă uit pur și simplu în jur. Sigur, este o pierdere de timp. Dar și un zid în fața vitezei și mașinizării mele sufletești. Se mai poate intitula și „contemplarea darurilor primite”, pentru că nu merit nimic din ce am primit, cu atâta dărnicie nemăsurată, în ultimele luni. Și în ultimii 30 de ani, de fapt.

A fi și a avea

Mai 20, 2011

Acum câteva luni am învățat ce se întâmplă dacă îți investești viața în lucruri. De la papiote de ață la biblioteci, pereți și case, toate au putrezit, sau au mucegăit, sau s-au umflat și nu se mai pot folosi. Dintr-o casă plină ochi de lucruri, au rămas trei icoane, două cutii de scule, câteva farfurii și pahare, și mult, inimaginabil de mult gunoi. Este viața bunicilor mei, care nu a fost investită în oameni, în a aduce bucurie și speranță, ci în lucruri de arătat altora. Ei s-au urâțit sufletește, căci și-au văzut osteneala transformându-se în gunoi, și nu s-au mai putut bucura de nimic.

Cu puțin timp în urmă, un analist politic-economic spunea la o emisiune că, neavând bani, vom consuma mai puțin, deci vom exista mai puțin. Așa suntem învățați, că existăm cât timp cumpărăm și avem. Numai că puținii oameni pe care eu îi știu ca existând sunt cei care au foarte puțin sau nimic, pentru că au ales asta, nu pentru că sunt forțați să trăiască așa. Ei sunt, pur și simplu. Respiră bucuria de a fi cât de des își aduc aminte, sau cât de mult îi copleșește ea. Având orizontul liber, pot să o vadă. Nu se poticnesc de ultimele fițe, sunt liberi. Less is more, asta e adevărat nu numai pentru stil, ci și pentru viață. Suntem fericiți cu foarte puțin, pentru că fericirea nu stă în obiectele cu care ne sufocăm viața, ci în pacea și bucuria dinăuntrul nostru. Sau în Împărăția Cerurilor, din viața de aici locuindu-ne, așa cum știm…

Teatrul ca șușanea

Mai 18, 2011

Am început să mă obișnuiesc cu faptul că supapele se scufundă, dar nu-mi pot reține dezamăgirea. Ultimele două spectacole pe care le-am văzut nu se pot numi în niciun caz teatru, deși actorii erau buni. Cu siguranță, nevoia de bani mână oamenii spre prostituție, înțeleasă ca compromis și ca pervertirea talentului (talantului) dăruit lor. Sper să mai dureze destul de mult până când mă voi duce la teatru să văd o telenovelă, lipsită de inteligență și plină de aluzii sexuale, la care toată lumea râde și bate din palme. Și până când publicul asistent va comenta ce bun a fost un spectacol prost, vulgar și pur și simplu plicticos. La ultima piesă eram foarte foarte obosită, și la sfârșit m-am simțit chiar ca și cum aș fi tras un pui de somn.

Probabil lipsa de educație, cultură și interes a publicului contribuie la această dezvoltare fulminantă – și nocivă – a unei subculturi pe scenă. Deși făcut de profesioniști, e greu de numit altceva decât teatru pentru amatori. Sau nici măcar atât. Teatru neconvențional, prin cluburi dar și pe scena unor teatru de prestigiu, unde, înainte, suflete se rupeau, mureau și înviau, pentru a ne arăta unde am ajuns și de ce. Poate și aceste spectacole arată cruntul adevăr, că devenim superficial și hiper-sexuali, și ca toate gândurile noastre se opresc în zona mediană a trupului. Că am devenit numai trup, cu un suflet atrofiat și chircit în robotizare și consumism. Că putem înghiți numai lucruri mestecate, manelizate, șușanele ușurele care să nu ne pună pe gânduri și pe descoperirea de sine.

Pentru mine, ca mare consumatoare de teatru, este o mare tristețe și un semnal de alarmă. Trebuie să filtrez cu atenție tot ce văd și să nu dau curs propunerilor de socializare la o șușanea. Vremurile sunt rele și scurte…

Plin

Mai 16, 2011

Ieri a fost o zi incredibilă. Am fost înconjurată de oameni superbi, pe care îi iubesc și îi ignor mult prea des. Acasă a fost liniște – deși era foarte cald, nici urmă de manele pe după blocuri, și un aer de vacanță și de tihnă.

Am primit o cantitate imensă de ghivece, toate cu flori albe, exact ce-mi doream, fără să fi vorbit dinainte cu cei care mi le-au adus. Dimineață, un buchet care conținea o hortensie, bogată și generoasă. O icoană cu Sfânta Familie și alta cu Sfântul Nectarie (deși în casa părinților mei am două cu Sfântul Nectarie, nu m-am îndurat să iau niciuna de acolo, și iată că Sfântul tot a venit la mine). O cană de ceai, alb cu negru, perfectă pentru setul meu de ceai, care e alb cu negru. Un ceai special. Bomboane. Dar mai ales, L-am primit pe Hristos și copleșitor de multă dragoste. Acum, aici, e foarte plin și mângâietor.