Oameni care nu au murit (4)

Iunie 13, 2011

În ultima lună și ceva – mai precis, de la Izvorul Tămăduirii încoace –  am învățat că sunt foarte fragilă. Că noi, oamenii, suntem foarte foarte fragili. Și cel mai fin porțelan este mai rezistent. Din păcate, este ceva ce uit mereu în relațiile cu cei de lângă mine.

Straniu de fragili, căci putem fi spulberați într-o secundă, într-un accident de orice fel, și tot straniu de puternici – putem îndura o boală imensă și teribilă și o durere uriașă timp de mulți ani.

Mai sunt câteva lucruri pe care le-am învățat. Că moartea este un privilegiu, o ușurare a celor mai buni dintre noi. Că sufletele sunt vii, că pot zâmbi, și că ne veghează mereu, numai noi să avem ochii sufletuluid deschiși pentru asta. Cred că ar trebui să-mi repet mai des că sufletele sunt vii. Că clipele aici ne sunt numărate, ca să nu le mai arunc la coșul nepăsării și grabei mele. Să pun bucuria mai sus decât o bibliotecă nouă – goală, desigur, căci plină deja conține bucurie. Că e mai important să mă văd des cu oameni care contează, pe care îi iubesc și lângă care mă simt împlinită, eu, normală, întreagă, decât să îmi cumpăr ceva nou de îmbrăcat, pentru care am de muncit câteva zile.

Per total, suntem fum însuflețit. Ce facem însă cu trupul nostru fragil, de fum, pentru sufletul nostru și pentru cei mai aproape sau mai departe de noi, face diferența. Că nu contează ce ai, ci ce ești, și mai ales, ce dăruiești. În fața morții, corectitudinea de zi cu zi a unei vieți serbede nu contează nici cât o ceapă degerată. A, și am mai învățat cât de minunați sunt macii roșii.

Aș vrea să las aici un mesaj pentru cei care îi plâng pe cei doi prieteni ai mei plecați mai sus, unde probabil sunt mult mult mai eficienți, împăcați și liniștiți. Este înfiorător să cânți veșnica pomenire pentru un om care a plecat înainte să împlinească 30 de ani. Dar este și mai înfiorător să devii încrâncenat și rău, otrăvitor pentru fiecare clipă trăită. Ei au plecat buni și, cum sunt vii, noi putem să trăim cu bunătatea lor în suflete și știindu-i bucuroși de bucuria noastră. Ne clădim bucuria alături de ei, veșnic, secundă de secundă, biruind – cu ajutorul lor – firea noastră slabă și aplecată spre durere. Nu-i mai plângeți

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: