Între iadul depresiei și iadul iertării

Noiembrie 27, 2011

Boala nr. 1, care afectează toate vârstele, toate clasele sociale, toți oamenii, de cel puțin câteva ori în viață. Mulți spun că depresia este ciclică, că există recăderi și că nu poate nimeni anticipa câte episoade depresive vor exista. Medicii spun că fiecare dintre noi a fost, este sau va fi depresiv. Deci, ditamai regula. Ești de aici, ești depresiv. Sau ai fost, și există oricând pericolul să fii din nou. Am trăit toată viața lângă un depresiv, am trecut eu însămi printr-un episod depresiv și în ultima lună am locuit cu cineva care este în depresie, deci ar trebui să știu câte ceva despre asta. M-am gândit să le pun aici ca să ne dăm seama că depresia se poate vindeca. Este o boală, nu un moft, deci trebuie tratată cu seriozitate. Depresia nu este doar un episod de tristețe, declanșat la un moment dat în viața noastră, ci mai mult. Și pentru că este mai mult, ne poate afecta nu numai pe noi, ci și pe cei care ne iubesc.

Depresia are o componentă somatică și una sufletească. Pentru cea somatică se merge la psihiatru – unul bun trebuie să fie un bun farmacolog, cu cazuistică multă în spate – care va prescrie pastile și care va explica că, la instalarea depresiei, anumite substanțe nu mai sunt sau sunt mai puțin secretate de creier, drept urmare conexiunile se fac mai greu – de aici uitarea, sărăcia gândurilor (majoritatea obsesive și obositoare), insomnia, agitația, frica. Nimeni nu este vinovat de producția creierului, deci un episod depresiv nu este o vină, dar refuzul de a ne trata și negarea constituie responsabilitatea noastră și pot antrena multe. Toate informațiile vin cu aceeași intensitate, și depresivul nu mai știe ce să aleagă, nu mai poate lua decizii sau se răzgândește foarte ușor. Psihiatrul mai poate recomanda psihoterapie, și e bine să se facă, e parte din tratament. Ajutorul neprețuit îl dau prietenii și cei care trag cu dinții de depresiv să iasă din casă, să își facă planuri, să redevină el. În lipsa lor, recuperarea este (aproape) imposibilă. Cred că e valoros ca depresivul să știe asta ca să-i caute, dacă ei nu-l caută, și să-i roage să-l ajute. Prietenii trebuie să știe că depresia nu e nebunie, și să încerce să nu-l privească pe depresiv ca pe un nebun (nu este, așa cum dacă răcești nu înseamnă că ai SIDA), pentru că asta va înrăutăți lucrurile. Tratamentul nu va da rezultat imediat iar, în majoritatea cazurilor, la 2 săptămâni de tratament este posibil ca pacientul să fie mai rău decât atunci când a început să se trateze. Este un efect secundar, și în niciun caz tratamentul nu trebuie întrerupt (se riscă sindrom de abstinență). Tratamentul se ia minim 6 luni, și probabil o bucată de viață (pentru că depresia s-a dezvoltat într-o bucată de viață). Nu e nimic rău în asta. Antidepresivele au nenumărate reacții adverse, care dispar pe măsură ce tratamentul continuă. Este crucial ca tratamentul să se ia cât spune medicul, nu cum și cât i se pare pacientului. Automotivarea, gândurile pozitive (pe care la început nu le crede) au un rol foarte important. Depresivul are nevoie de motive să se bucure, de culori și de lumină (nu lumini, că dăm în reiki), de râs și de mese copioase. Nu glumesc. Psihiatrul meu prescrie antidepresive și are pe birou un borcan cu nuci și semințe în miere. Celula nervoasă trebuie hrănită cu nuci, și așa își revine. Lipsa unei alimentații corespunzătoare are partea ei de vină în depresie.

Până acum am vorbit de partea somatică. Un tratament este lucrul la care se opresc majoritatea persoanelor depresive, ignorând partea sufletească. Dacă corpul se tratează cu pastile, sufletul se tratează cu…Cu ce? Cu iertare. Iertare din partea depresivului. E foarte greu să ierți. Cum să-l ierți pe tata care te-a închis în camera ta când aveai doi ani? Cum să-ți ierți soțul că te-a înșelat? Cum să te ierți pe tine? Iertarea este teribil de grea și de dureroasă, unii o privesc cu tot atâta groază ca moartea. Sufletul tău umilit nu poate accepta nicio clipă că oamenii au avut alte motive și alte intenții decât a-ți face ție rău. Tu suferi și, când suferi, ești centrul universului. Nimic nu mai contează. Nimeni nu te tratează ca pe un om cu valoare. Tot ce ai făcut pentru alții a fost călcat în picioare. Dar nu a fost vina ta. Poate lor le-a lipsit capacitatea de a aprecia, de a vedea, sau tu nu te-ai exprimat suficient de clar. Acum ai șansa să revii asupra situației, s-o retrăiești (horror, știu) și să exprimi ce ai simțit și ce ai gândit atunci. Pentru asta, pentru a retrăi suferința, trebuie să mori. Dar nu poți să spui că ce trăiești acum e viață. Ești o rană care supurează, nu mai ești tu, deci ar fi util, poate, să te hotărăști să mori pentru viața asta moartă a ta. Și să învii, pentru că după moarte vine învierea. Retrăirea situațiilor – sub supravegherea unui psihanalist, unui prieten milos sau unui duhovnic – este cheia morții și a învierii. Știu că majoritatea ne gândim că nu am făcut nimic rău, deci nu avem nevoie de iertare. Oricum, în general ne războim cu cei care nu ne mai pot ierta, și nu recunoaștem că nu ne-am iertat pe noi. Iertarea e demodată, dar depresia e în vogă.

Cineva mi-a spus asta, o dată: Doamne, decât să mai trăiesc așa, prefer să mor. Nu să mori somatic, ci să mori situației, scenariului, felului de a vedea lucrurile. Și iertarea este moartea urii și a mândriei noastre. Și învierea și vindecarea adevărată și definitivă (dacă se face sistematic) a sufletului nostru bolnav. Așa cum, când mergem la medic, promitem să facem orice numai să ne vindecăm, așa și când vedem cum în sufletul nostru crește egoismul, nemulțumirea și furia, e timpul să le murim lor, prin iertare, și să trăim așa cum am fost creați s-o facem: în deplinătatea bucuriei.

4 Răspunsuri to “Între iadul depresiei și iadul iertării”

  1. neimportant.... said

    Titlul pe care l-ai pus seamana cu ‘Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei’, dupa cum a scris Sfantul Siluan.
    Nu e usor sa „mori” pentru lumea asta, ca sa te poti Naste…, sa poti Invia. Nu e imposibil, trebuie constientizat cine esti… de unde vii… incotro vrei sa mergi…, lucru din care ne vine dorinta de a „muri” lumii. Din putinul pe care si eu l-am trait, e cumplit, dar merita peste puterea de intelegere… lumeasca. Exista un VREAU launtric mai puternic decat orice, atunci… iti spui… oricat m-ar durea, vreau sa scap de aceasta suferinta inutila…., care tine de lumea asta. Din cate am inteles, cei aflati in depresie nu se mai constientizeaza…. Cred ca numai un duhovnic, prin Harul lui Dumnezeu poate incepe o astfel de lucrare de intoarcere la Sinele launtric, de recunostere a „bagajelor” acumulate, de cea mai crunta sinceritate!!! Dumnezeu sa ajute tuturor…, si celor aflati in situatii atat de grele!
    Cu Nadejdi… Nimic nu e intamplator, Dumnezeu ne cheama prin toate mijloacele…
    Mult ajuta a transmite acestor persoane Iubire, bunavointa, incredere, GANDURI LUMINOASE…. AICI E CHEIA!

    • Diana said

      Mi s-a explicat că, în depresie, partea volitivă pozitivă este foarte slăbită, în schimb voința spre (auto)distrugere și (auto)izolare este foarte puternică. Deci, voința de a muri este imensă – pentru că vezi în ce hal ai ajuns – dar cea de a muri de tot, nu lumii. Cel mai dificil lucru de făcut pe lumea asta e să-ți mori ție, voinței tale proprii (viciate și negative) care te-a dus la depresie. Să mori nu oricărui mod de gândire, ci celui care te reprezintă, și să asculți. Un duhovnic poate face multe, e adevărat, dar nu poate face totul. De aceea ar fi util să știe că tratamentul medicamentos trebuie urmat, în cazul în care depresivul trece prin mai mult decât un episod de tristețe. Unii duhovnici nu îl încurajează, tocmai pentru că știu ce efecte adverse au antidepresivele, și se ajunge într-o situație extrem de grea. Da, ai dreptate, nădejdea e la Dumnezeu, dar gândurile luminoase nu sunt la depresiv, și trebuie infuzate de la prieteni.

  2. neimportant.... said

    Cred in lucrarea Duhului Sfant! Acolo, in duh trebuie intai reparat… Asta numai prin duhovnic. In acelasi timp, putin ajutor si medicamentos… as zice…, insa mai presus cred in lucrarea energiilor necreate prin Duhul Sfant, care aduce un plus de Lumina ce regleaza extrem de multe dezechlibre, la toate nivele. Marturisesc, eu m-am agatat enorm de Hristos. Adica, El a fost TOT, singurul Adevar, singurul Prieten de care nu m-am indoit nici o clipa, nu c-as fi meritat. Am simtit ca si Maica Domnlui m-a ajutat considerabil…Acestea au fost punctele mele forte, aripile mele!

    • Diana said

      Înseamnă că ești una dintre fericiții care nu au trecut printr-o depresie gravă. Este adevărat, vindecarea vine de la Dumnezeu, prin duhovnic, taine, rugăciune și comunitate, dar o depresie gravă (diagnosticată) afectează creierul pacientului, se întrerup niște conexiuni care trebuie refăcute, prin dietă și prin tratament. Din nefericire, tratamentul nu este niciodată puțin sau ușor, ci greu dar este o șansă, și bine că există.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: