Răutate

Iunie 8, 2012

De moşi, am avut un deja vu. De fapt, se repetă. Şi când lucrurile se repetă, cică nu e ce se vede, ci ceva mai profund. Pe lângă toate comentariile privind lungimea slujbei, totul a scăpat de sub controlul bunului simţ – comun carevasăzică – atunci când preotul urma să vină la fiecare şi să toarne vin peste colivă. Stropi-mă-vei cu isop şi mă vei curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă vei albi. Buuun. Biserica nu a mai încăput pe nimeni, mai ales atunci când, dinăuntru, s-a auzit: lăsaţi părinte, ieşiti la colivele de afara după ce terminaţi – cele 4-6 – mesele din biserică, că oricum ei au stat la aer. În momentul ăla aerul a explodat şi stima noastră de sine a ieşit la iveală. Câtă răutate, domnule! Nu mai vin niciodată la biserica asta! Pe lângă legitima întrebare – vii la biserică pentru că aici nu e răutate sau pentru că aici e har ca să poţi face faţă răutăţii – a rămas problema stimei de sine. Şi a smereniei. Şi a martirilor care suntem.

În biserică, noi suntem smeriţi. Adică cei mai răi. Nu ne apreciem. Nici pe ceilalţi – că deh, avem exerciţiu să ne judecăm aspru pe noi, să nu avem milă de noi, aşa că facem muşchi şi pe ceilalţi. Şi cum să nu mă doară? Mai întâi mă rănesc pe mine, deci sigur mă doare. Apoi îmi rănesc fratele, şi de aici iau şi mai multă durere. Nu e sfinţenie, e masochism.

Şi smerenia nu are a face cu nevroza, judecata şi masochismul. Nici cu devalorizarea. Smerenia e liberă. Cu ea, dacă ceilalţi mă lasă la urmă, sau mă uită de tot, pot să consider asta ca pe ceva relativ. Eu am valoare, de moment ce exist. Dumnezeu este economic şi nu dă rateuri, dacă m-a creat ştie ce face. Şi dacă El zice că am valoare, cine sunt eu să zic că n-am? Nu cumva cineva deasupra Lui? Am un rol pe aici. Nu cel mai mare. Dar unul suficient, pe puterile mele. Şi ceilalţi au rolul lor. Şi putem colabora.

Dacă mă înfurie, doare, distruge faptul că preotul nu-mi pune mie primul vin pe colivă, nu-s smerit, chiar dacă tac şi înghit. Până una-alta, am nevoie de dragostea pe care o primesc atunci când accept că am niscaiva valoare. Nu toată. Adică nu mă mai devalorizez, nici nu mă mai pedepsesc, nici nu mă mai pun deasupra lui Doamne. Şedinţa se suspendă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: