Dependenţa

Iulie 25, 2012

„Există în India o povestire despre un dependent de opiu. Prins în vârtejul dependenţei sale, acesta s-a dus la un guru pentru a-i cere ajutorul. În următoarea zi, înţeleptul i-a dat un cântar şi o bucată de cretă, împreună cu un tratament pentru abandonarea treptată a drogului. I-a spus să cântărească bucata de cretă în fiecare după-amiază. Indiferent cât cântărea aceasta, putea să consume aceeaşi cantitate de opiu, dar nu mai mult. Dar, i-a cerut maestrul, în fiecare zi, înainte să pună creta pe cântar, să scrie numele lui Dumnezeu pe o tablă. Omul a urmat sfaturile maestrului, iar bucata de cretă s-a micşorat de fiecare dată când el a scris numele lui Dumnezeu, până ce a dispărut cu totul. Între timp, dorinţa omului de a consuma opiu dispăruse la rândul ei, iar el ajunsese să fie atât de concentrat asupra lui Dumnezeu, încât transformase dependenţa de drog într-un fel de beţie divină.”

din Christina Grof, Setea de întregire, Bucureşti, Elena Francisc Publishing, 2007, p. 284

Anunțuri

Politice

Iulie 25, 2012

Am citit un articol bun. Aici

Caracteristici esenţiale. Şi un sens al vieţii limitat, redus la birocraţie, hârţogărie, a bifa. Instituţie fără sens profund.

Sunt frumoasă, deşteaptă, dar degeaba sunt aşa dacă nu m-am măritat încă. Nu bagă nimeni de seamă – cel puţin cei care emit fraze ca cea din titlu – că poate sunt lucruri nerezolvate din trecut. Poate mi-e frică. Poate mi s-a spus suficient de des că o căsnicie mă va face nefericită. Am verificat, temeinic, perseverent şi sistematic şi anunţ public că aşa este. Aşa este până când mă hotărăsc să verific contrariul. Pentru că ce cred se întâmplă. Întotdeauna. Nu este o generalizare.

Este nedrept să reduci sensul unei persoane la o instituţie. Cândva, cineva important din viaţa mea mi-a spus că măritatul este o bifă pe foaia de parcurs a vieţii. Am simţit că e prea simplu, şi am fost dezamăgită. E mai mult decât atât. Dar nici chiar totul. Dacă nu sunt măritată, nu sunt degeaba. Calităţile mele rămân. Sunt în continuare cineva în care Cineva S-a imprimat, a suflat viaţă, şi care este ţinut pe braţe, iubit, apărat. A nu mă mărita nu mă anulează ca persoană.

Poate este vorba şi despre frustrarea lor. Poate că nu vor să sufere singuri. E nevoie să îngroşăm rândurile. Aşa gândeam până sâmbătă, când am primit gândul că deplinul este posibil, este aici, este accesibil. Că o căsnicie poate fi invitaţie la deplin, dacă sunt pregătită să mi-o asum şi să o primesc. Dacă sunt pregătită să sufăr, va fi suferinţă şi umilinţă. Şi dacă sunt pregătită să exist degeaba, degeaba va fi, oricât de frumoasă şi deşteaptă aş fi eu. Totuşi, mi-ar părea rău să resping aşa o invitaţie, doar de dragul celor pe care le-am învăţat sistematic şi cu încăpăţânare. Aş vrea, mai degrabă, să experimentez trăirea de acum, în locul unor scenarii mentale bazate pe trăirile altora, care doar la suferinţă m-ar duce.

Deci, frumoasă, deşteaptă şi cu potenţial pentru deplin (orice ar fi deplinul, orice formă socială sau instituţională ar lua, dacă îmi dau voie să simt voi şti când apare deplinul în viaţa mea interioară). Aşa mai merge, e mai congruent cu mine şi cu ce s-a turnat – o măsură bună, îndesată şi cu vârf – în mine.