Brunhilda, o prințesă poznaşă (III)

Ianuarie 2, 2013

Trebuie să îți mai spun că totoșii Brunhildei sunt decorați cu o dantelă fină-fină, din vise de prințesă. Da, doar în Teutonia exista un asemenea fir și nu se vindea la ghem, ci la metru. Pentru dantela Brunhildei fuseseră necesari peste o mie de metri! O furnică o țesuse, cu o croșetă din puf de păpădie caramelizat. Bineînțeles, deja ai ghicit: modelul era în formă de fulgi de nea. În Teutonia nu ningea niciodată, tocmai de aceea era un model așa rar, exotic aș putea spune. Fusese preluat de la prințesele din Monaco.

Pe lângă văcuțe, boi și brăduț, Brunhilda mai luă cu ea și o bocceluță cu biscuiți, ca să aibă cu ce să își bea lăpticul dimineața. Și și … o găinușă. Biscuiții eru din ciocolată cu fructe. Da, aveau fructe confiate – pere, portocale, kiwi, banane babane și merișor. De fapt, cred că aveau toate fructele din lume, iar fiecare biscuit era diferit! Așa, Brunhi descoperea ceva nou la fiecare mic-dejun!

Când descoperea ceva nou, lui Brunhi i se lăsau urechile pe spate (avea urechiușe roz, ca interiorul unei scoici prin care, dacă o duci la ureche, poți auzi marea) ca la mâțe, când le mângâi și se lipesc de tine cu totul. Ce mai, îi plăcea noul de nu mai putea! Și dădea și din năsuc. Năsucul Brunhildei era, de fapt, un gogoșar foarte foarte mic, roșu și strălucitor. A ajutat-o de multe ori în aventurile ei, când salvatorii ei au detectat-o pentru că năsucul îi strălucea în întuneric. Năsucul lui Brunhi putea fi văzut doar de oamenii buni, deci dușmanii ei n-o vedeau niciodată. Eh, și ce dușmani să aibă așa o prințesă? Poate vreo mașteră geloasă sau un căpcăun care dorea să o audă în fiecare zi. Dar vom vorbi și despre ei, fiecare la vremea lui.

Așaaaa, și o găinușă. Evident, o chema Gușa. Dar era extraordinară, pentru că fiecare pănuță era de altă culoare! Unele erau roșii, altele burgund, altele verde metalizat… era un spectacol! Și făcea ouă cu picățele! Dacă le luai din cuibar imediat puteai să le treci peste o pânză și se imprima imediat cu picățele. Pftiu… Brunhi își putea deschide imediat un atelier de imprimat metraje. De fapt, chiar va face asta, o să îți spun cum. Urma să producă cămășuțe cu buline pentru văcuțe. Cu volane, normal, ai mai văzut tu văcuță să nu adooooore volanele?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: