Normal

Iunie 4, 2013

A început etapa dez-amăgirii. Altfel spus, nu trebuie să fie totul ca în filme ca să fiu fericită. Cu o parte din mine aș spune dimpotrivă, dar mă abțin. Azi am văzut două secvențe superbe, și mi le trec aici, în jurnal, să nu le uit. Or fi fost un cadou, de ziua mea de 5 ani, cine știe.

Scena 1, în parcul Izvor, seara: el între două vârste, modest, cu un defect de spate, i-aș zice handicap. Ea, cu o jachetă roșie, și cu pantofi roșii. Oarbă. Ea îl așteaptă. El îi dă brațul și pornesc împreună pe alee, într-un pas sincronizat.

Scena 2. Pe stradă, mama obosită, cu copilul mare cât ea, cu retard. Merg de braț, ea îl duce pe el. Ea mai duce o garoafă roșie, cu floarea în sus. Nu, nu am văzut doamne fotomodelistice cu garoafă roșie la 7 seara pe stradă.

Ei bine, da, sunt mai multe detalii comune. Dar poate durerile, părțile cu care nu ne prea lăudăm, „handicapurile” și „retardurile” noastre să ne ajute să ne desfacem masca și să simțim că celălalt ne mângâie. Cu un pas, cu o garoafă, sau cu simpla iubire care uneori merge și mână în mână cu ce e mai greu în viața noastră.

Un răspuns to “Normal”

  1. […] m-am perindat  pe ici ,  citind cum ca mai sunt oameni care zambesc si carora le fac placere micile gesturi … pe […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: