numaratoare

Februarie 23, 2016

Azi dimineață, în tramvai, mi-am numărat binecuvântările de aici și acum. M-am întâmplat lângă un bătrân homeless, care vorbea la un telefon vechi și mirosea teribil. Nu aveam unde sa ma duc, caci era aglomerat, ca la ora 8, deci a trebuit sa înghit apropierea. Guerlain-ul meu cumpărat de mama din avion a pălit destul de mult.

Nu e nicio diferența între mine și acel om. Poate eu nu putea duce atât de mult și Dumnezeu S-a milostivit.

Tot ce sunt am primit, ca sa nu mai zic tot ce am. Educația, prietenii, susținerea, jobul, talentul la scris, orele de tango, picioarele, umorul, priceperea, rețetele pregătite la mesele cu apropiații, acest telefon de pe care scriu acum. Șuvițele, cerceii, dusul de azi dimineață, mâncarea. Nu îmi vine nimic în minte ceva ce sunt și am și sa nu fi primit.

 

Anunțuri

boiereasca

Februarie 3, 2016

Uneori ma simt boieroaica.

Nu are a face cu banii din cont,
Nici cu mulțimea de sclavi.
Ci înseamnă,
Pur și simplu,
Sa stau pe prispa vietii.
Sa ma uit la lumina,
Sa vad cum respira toate,
Sa-mi număr sufletul pe degete.
Și, la sfârșitul fiecărei zile,
Sa vad cum răul se topește,
Și lasă în urma
Câteva dâre de sare,
Ca niște lacrimi uscate
Pe obrazul tihnei.
Boierie inseamna
Sa respir viata
Și sa ma bucur –
Și de bine, și de rau.
Doar rămânem pe prispa,
Cu toți cei ce au fost,
Și cu cei ce vor veni,
În generozitatea infinita
A clipei de acum.
Boierie inseamna
Sa fiu vie
Sa rad cu ochii,
Ce altceva?
.