Curs Pictura lemn

Incepand de joi voi sustine un curs de arta decorativa pe lemn, la Ceainaria Bohemia TeaHouse. In 6 sedinte de cate o ora si jumatate vom decora 3 obiecte din lemn – o rama cu oglinda, o caseta de lemn si un tablou. Stilurile artistice asimilate vor fi: cubism, art nouveau si arta naiva. Costul intregului curs este de 300 de lei iar pentru cei care se inscriu la toate cele 6 sedinte am un bonus: o sedinta individuala de autocunoastere cu durata de o ora, pe parcursul careia va veti descoperi profilul de personalitate, nevoile psihologice si motivatiile profunde, pe care le veti putea canaliza spre atingerea obiectivelor voastre.Costul include toate materialele necesare si la final veti putea lua obiectele acasa.

Mai multe detalii gasiti aici http://metropotam.ro/evenimente/Cursde-pictura-pe-lemn-Bucuriile-toamnei-event0260944214/, inclusiv numarul la care puteti face rezervari.

Va astept cu drag!

Fascinanta calatorie

Mai 26, 2013

In curand va implini un anisor. De fapt a inceput pe fuga, la sfarsitul unei conferinte, cand mi s-a prezentat pentru prima oara eneagrama. Mi-am identificat imediat tipul de personalitate si, datorita intuitiei mele semnificative, si pe cele ale celor apropiati mie. O zi mai tarziu eram pusa fata in fata, nemijlocit, cu autobiografia mea. De asta am si renuntat s-o mai scriu. Tot atunci am vazut ce poveste rasuflata era viata mea, dominata de pattern, de patima, frica si compulsie. La prima editie a conferintei nationale de eneagrama constientizarile s-au tinut lant. Apoi am inceput sa fac pasi curajosi si durerosi pentru a iesi din schema de comportament care ma bloca. Nu as fi putut face asta fara sustinere si acceptare. De curand, in cadrul unei formari in parenting, care include o secventa de formare in eneagrama, am primit un dar minunat: am inceput sa simt compasiune pentru cei care mi-au facut rau. Asa a inceput aventura mea cu eneagrama, si astept cu nerabdare sa vad ce imi va mai livra si cum ma va ajuta sa imi dau masca jos si sa fiu, in acelasi timp, libera, demna de iubit, frumoasa, stralucitoare, realista, sensibila si smerita. Este o aventura de o viata, si sunt serioasa in privinta ei.
Asa ca, daca te misti in cerc, lucrurile se repeta, ti-e frica, esti anxios, te doare totul, nu esti multumit de viata ta si de unde merge ea, avem acum sansa sa punem lucrurile pe un fagas constructiv si autentic. Dar doar daca esti serios in legatura cu asta. Daca vrei sa-ti mai petreci si urmatorii 20 de ani plangandu-te, ia o perna si culca-te pe partea cealalta. Pana la urma, viata ta este doar responsabilitatea ta.
Anul acesta va avea loc a doua editie a conferintei de eneagrama, dedicata celor care vor sa faca o schimbare semnificativa si sa construiasca cu adevarat. Ce? Propria viata. Modelul este precis si mie mi-a oferit un inceput bun, plus toate satisfactiile de pe parcurs. In cadrul conferintei se va discuta inclusiv despre corespondenta intre eneagrama si scrierile Sfintilor Parinti. Inclusiv despre copii. Inclusiv despre… patimi si cum sa iesim din ele. Asa ca eu te astept acolo. Doar daca chiar vrei o schimbare substantiala si semnificativa in viata ta. Inscrieri aici

O viață lungă

Decembrie 14, 2012

,Uimitorul bărbat care a trăit 250 de ani
Autor: MARIA  TIMUC

Acesta a fost titlul unui articol apărut în New York Times la data de 6 mai 1933, când ziarul anunţa moartea lui Li Ching Zuen, un vin­de­că­tor chinez, născut în anul 1677. Documentele vremii atestau că guvernul chinez l-a felicitat cu ocazia împlinirii vârstei de 150 de ani, iar apoi la 200 de ani. „În momentul morţii sale arăta ca un bărbat de 50 de ani”, aşa cum dovedeşte şi o fotografie făcută în anul 1927. „Vindecătorul acesta s-a alăturat armatei chineze la vârsta de 71 de ani ca instructor de arte marţiale şi consultant tactic”, spune Susan Shumsky în cartea cu titlul „Ascensiunea – comuniunea cu maeştrii nemuritori şi cu fiinţele de lumină”(Ed. For You). Aceeaşi sursă citează descrierea ui­mitorului bărbat, făcută de generalul Yang Shen într-un raport militar, intitulat „O relatare reală referitoare la un bătrân în vârstă de 250 de ani, purtător de noroc”: „Se poate deplasa foarte rapid prin munţi, deşi are aproape 250 de ani.(…) La o singură masă consumă trei farfurii de orez, pui şi alte tipuri de carne”. Secretul vieţii lungi, descris chiar de Li Ching Zuen, este acesta; „Omul trebuie să aibă inima liniştită, să rămână la fel de calm ca o broască ţestoasă, să meargă la fel de sprinţar ca un porumbel şi să doarmă la fel de adânc ca un câine”.

Secretul vieţii lungi, dezvăluit de un om  care a trăit o viaţă nefiresc de lungă, conţine trei ele­mente esenţiale; pacea interioară, calmul „broaştei ţestoase”, mersul sprinten, deci miş­carea şi somnul bun. Dar, cea mai importantă din­­tre toate, cea din care se nasc toate, şi miş­ca­­rea sprintenă, şi somnul bun este, de fapt, com­­ponenta interioară; „pacea”. „Dacă oa­me­nii ar avea inima liniştită şi ar sta mereu într-o stare de pace interioară, ar putea trăi şi un secol”, spunea acelaşi vindecător. Consul­tând biografia lui, însă, constatăm că el era ins­truit în domeniul vindecării cu ajutorul plan­te­lor medicinale şi, poate, că acesta este un alt in­gre­dient indispensabil vieţii lungi, dar unul pe care nu l-a menţionat în descrierea citată mai înainte. Este probabil, însă, ca farmacia naturii să fie doar ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit pentru cazurile în care ne pierdem pacea lăuntrică şi, o dată cu ea, ne pierdem vitalitatea, capaci­ta­tea de a ne mişca rapid, precum şi somnul bun.

Noi dobândim energie şi vitalitate prin mişcare, prin efort fizic constant, făcut zi de zi, dar şi prin somn, unde ne încărcăm bateriile uzate în stare de veghe. Uzura esenţială nu pro­vine din mişcarea fizică; consumul de energie şi lipsa de vitalitate nu au cauza într-un exces de ordin fizic, ci în unul mental, interior.

Ne obo­seşte şi ne vlăguieşte neliniştea, nu mişcarea. Ne surmenează grija şi stresul, nu munca. Ne îm­bătrâneşte ura şi iritarea, supărarea şi ne­mul­ţumirea, ne pierdem energia şi vitalitatea prin consum nervos, mai degrabă decât prin consum fizic. Un somn bun ne realimentează fizic şi psihic, ne hrăneşte cu energie şi cu pu­te­­re pentru că în somn ne reconectăm cu sursa vieţii, cu puterea „păcii interioare”, pe care n-o mai frânge mintea, nici n-o mai tulbură emoţiile şi grijile noastre. Dacă izbutim să rămânem într-o stare de calm interior şi de pace în timpul activităţilor zilnice noi rămânem în contact cu „sursa vieţii”, cu adevărul care ne că­lău­zeş­te şi ne îngrijeşte. Pacea interioară este starea noastră naturală, cum tendinţa de a ne face griji continuu şi a ne irita, a ne simţi nemulţumiţi şi nefericiţi indică tocmai faptul că ne „scoatem din priză” sau ne deconectăm de la Sinele nostru. Nu doar că suntem mai puţin inspiraţi prin ne­mulţumire şi nelinişte, nu doar că ne sugru­măm singuri energia, nu doar că întrerupem re­­laţia cu bateriile naturale ale vieţii, dar îm­bă­trâ­nim mai repede şi trăim mai puţin. „Nu te în­grijora pentru ziua de mâine, căci Dumnezeu ştie ce-ţi trebuie şi îţi va da”, spunea Iisus şi, într-un fel, spunea că mintea noastră nu ne adu­ce lucrurile de care avem nevoie, dar con­tac­tul cu pacea lăuntrică o poate face. Căci în pa­­cea aceasta tace mintea, dar vorbeşte Dum­ne­­zeu. În pacea aceasta, Egoul se topeşte, dar se aude şi se vede puterea energiei care susţine via­ţa în întregul univers. Poate că de aceea Bi­blia spune „Pacea să fie cu voi”. Căci da­că pacea-i cu noi, este tot ce avem nevoie pentru via­ţă, inclusiv ce avem nevoie pentru o via­ţă lungă.

Moi

August 3, 2012

În perioada asta din viaţa mea, eu, o persoană zâmbitoare, drăguţă şi finuţă, care nu înjură niciodată, îmi conştientizez furia. Şi, desigur, sunt furioasă pe tata. Am cerut putere să nu fac rău nimănui cu furia mea, să nu o vărs peste cei care n-au treabă cu ea, aşa cum fac cei dintre noi care ţipă tot timpul. Şi nici pe tatăl meu, pentru că probabil la cei 60 şi ceva de ani ai lui, n-ar putea-o duce. În plus, îl iubesc şi nu vreau să-i fac rău, nici lui, nici mie. Am stabilit o dată pentru trăirea completă a furiei într-un cadru adecvat.

După ce am cerut putere să nu îmi descarc furia pe tata, am fost la ai mei. Şi m-am dus să-l pup pe tata. Atunci am văzut că a îmbătrânit, sufletul mi s-a strâns/încălzit/înduioşat. Dumnezeu ne smereşte, într-un final. De atunci, deşi furia persistă (până nu este consumată, ştiu că va persista, este firesc) contururile devin moi, ca la Dali, poate. Toţi îmbătrânim, chiar şi eu, care sunt acum în plină forţă. O forţă care e întreruptă adesea de momente de slăbiciune. Singuri suntem foarte limitaţi. Cum zice cineva, nici până la colţ nu pot să ajung singură. Şi asta mă smereşte. Slăbiciunile îmi sunt de folos, pentru că în smerenie descopăr iubirea. Stă chiar în centru, pulsează acolo, e moale şi le acoperă pe toate, slăbiciunile mele şi ale semenilor mei.

Azi am văzut nişte poze, care sunt aici şi care mi-au adus aminte, în zona asta de furie (deci şi de forţă) a vieţii mele, că nimic nu este definitiv de rău. Binele poate să pătrundă printre crăpăturile rămase în viaţa mea, în răul din viaţa mea. Poate, şi pătrunde.

Masaj intern

Iunie 9, 2012

Tocmai în criză, râsul face bine. Mai ales de necaz.

Vanghelie dixit:

Vocea mea se va face auzită oriunde. Și pe sub apă.

Cine nu are loc de mine… nu mă interesează, să se înghesuiește!

Numai cine nu lucrează nu poate să i se impute că poate să fie și mici greșeli, dar nu astea.

Nu există ființă umană, fie că locuiește în Africa, în Asia sau în Rahova, care să nu fi văzut un film, să nu fi rupt o floare, o fată sau un băiat, după cazul care este fiecare.

Soarta mea a fost hotărâtă de destin.

Sunt oameni tineri, oameni care sunt prezenți aici, în față, și pe care vreau să le mulțumesc.

De când mă știu eu copil, mă urcam în pom și mâncam corcoduși.

A posteriori, toți înțelegem de ce afișul electoral cu Ei te-am mințit la GREU, eu spun ce cred MEREU este atât de amuzant. Pe lângă faptul că se vede cu ochiul liber: dacă e ales Vanghelie, va fi GREU MEREU

 

Cum am șparlit

Iunie 3, 2012

Șparleala mea nu e „de spovedit”, deci e de publicat.

Azi la liturghie nu m-am nimerit pe covor, care era ocupat. Cum nu simțeam să stau în picioare, m-am așezat în genunchi, pe ciment. La un moment dat mi s-a făcut frig. Doamna din strana lângă care stăteam era fericita posesoare a unei pernuțe generoase și roșii. Și nu stătea în strană, nici în genunchi, ci în picioare. Deci pernuța rezulta inutilă pentru ea și vitală anti-cistită la mine. Așa că m-am gândit să-mi satisfac această nevoie de pernuță, și am băgat mâna, ca un copil, între doamnă și scaun, și am luat pernuța cu japca! Speram să nu simtă, nu am vrut s-o ating, dar m-a prins pe ultima sută de metri. Nu știa ce se întâmplă și, până să se prindă, pernuța era deja sub genunchii mei, iar eu plecam fața roșie ca pernuța – deh, eram vinovată – a smerenie, în jos. După ce s-a terminat slujba, sub ochii doamnei, am aranjat frumos pernuța pe scaun și, pentru că prinsesem mâneca sacoului ei sub pernuță, am aranjat-o cu atenție deasupra, pe deplin satisfăcută. A da, e cu happy end: doamna m-a văzut în biserică mai târziu, și mi-a zâmbit. Bănuiesc că îi plac copiii.

Scena încă mă distrează, dar are și o parte serioasă. Am intrat în a patra lună de terapie și în primele zile fără o stare permanentă de frică. După ani de zile (cam 7 așa), trupul meu trăiește, are zvâc, vrea să danseze. Și recunosc că am nevoi. Este responsabilitatea mea să le satisfac, nu e în fișa postului lui Doamne. Ieri seară am aflat că este normal să primesc. Și să cer. Încă n-am ajuns la maturitatea lui a cere, dar măcar nu mă mai anulez și … iau. Acum, sper ca pernuța să fie doar începutul.

Abuz

Mai 4, 2012

„Oamenii suferă un abuz emoţional atunci când adevărul lor afectiv unic este ignorat sau respins, când sunt victimele ridiculizării, ale revărsărilor de mânie ori ale comentariilor critice sau insultătoare. De asemenea, abuzul emoţional apare atunci când o persoană este tratată în mod repetat cu tăcere distantă şi lipsă de atenţie.

În timpul abuzului intelectual, procesul de gândire este desconsiderat, întrerupt sau descurajat. De exemplu, atunci când ideile sau gândurile cuiva sunt supuse unei critici distrugătoare, când sunt judecate aspru sau pedepsite pentru erori în raţionament, când li se spune în mod autoritar şi rigid ce şi cum să gândească, fără a lăsa loc pentru creativitate sau eroare, acel om este abuzat intelectual.

[…] Orice persoană agresată în vreun fel este totodată abuzată spiritual. Dacă acceptăm ipoteza că rădăcinile noastre cele mai profunde sunt sacre […], atunci când ne abuzăm reciproc, violăm o parte sacră a divinităţii. […] Dumnezeu locuieşte în fiecare dintre noi. Fiecare dintre noi este o parte preţioasă a Sinelui profund, încarnat, o picătură separată temporar de ocean. […] Atunci când ne purtăm violent cu ceilalţi, săvârşim totodată un act împotriva miezului propriei noastre fiinţe, împotriva izvorului etern, creator al existenţei noastre.

Când abuzăm pe cineva, rănim o altă fiinţă umană, îi impunem suferinţa. Rănind sau exploatând pe cineva, provocăm frică şi furie, lipsă de speranţă şi victimizare, confuzie, vinovăţie, ruşine. […] Atunci când provocăm suferinţă altor persoane, contribuim la crearea unor indivizi profund afectaţi. Ei devin nişte adulţi care poartă în ei copii răniţi nerecunoscuţi. Sunt oameni goi pe dinăuntru, deconectaţi de la sentimentul valorii lor şi de la sursa lor de inspiraţie.”

din Christina Grof, Setea de întregire, Bucureşti: Elena Francisc Publishing, 2007, p. 68-70

Geamantanul

Februarie 17, 2012

La teatru, un bărbat mi-a arătat că fiecare bărbat cară după el, o viață întreagă, un geamantan plin cu trandafiri pe care vrea să i-i ofere doamnei sale. Poate face asta doar atunci când ea nu se mai ascunde după mituri miresistice, purități împrumutate, obscenități, rutine, eficiență, oprimări și moarte. Frica de moarte, mai precis. Și care există, se mișcă, râde fără a încerca să cucerească, fără plan și fără strategie. Pentru mine este o ușurare și o fericire să știu că există cineva care abia așteaptă să îmi ofere flori (a se citi aici și toate celelalte înțelesuri asociate, ceea ce nu înseamnă flori în ghiveci), dacă nu mă ascund și dacă îndrăznesc să rămân liberă, neatârnată (neagățată și alte sinonime) de el. Asta este în concordanță cu natura adevărată a dragostei și cu relațiile împlinite, nedependente. Și cu ceea ce simțeam eu dar mi se tot zicea că nu se poate, că visez și că nu există. Dar dacă un bărbat recunoaște asta, mă gândesc că o fi o urmă de adevăr…

Teatrul de aseară a fost un cadou. N-am mai fost la teatru de muuuult (asta înseamnă cam trei luni, deci foarte mult pentru că de obicei merg la teatru cel mai rar la două săptămâni) și piesa de aseară nu era pe lista mea, pentru că pur și simplu nu știam că există. Am fost la o premieră care avea loc la ora 19, și am aflat la ea la ora 17. Prietena mea care mi-a dat invitațiile a plecat de la mine la ora 18 și eu am ieșit din casă la 18.15, pentru a ajunge în celălalt capăt al unui oraș relativ blocat (mai devreme se defectase un tramvai și făcusem 2 ore pentru o distanță mult mai mică), peste care începuse să ningă. Eram obosită dar m-am gândit că o să ajung, pentru că e un cadou de la Doamne, și El poate debloca orice. La 19 fix intram în teatru, pentru a mă așeza în rândul 3, în spatele unui om pe care îl admir foarte, și despre care am mai scris aici. Și da, la întoarcere a durat mult mai mult, cam o oră jumate.

Aseară am învățat că atunci când îndrăznesc să ies din schema mea dorințele, visele și nevoile mele se împlinesc, intră într-o cutie mare, se împodobesc cu o fundă și se cheamă viață. Un cadou…

Și azi se împlinește un an de când un mare vis al meu a devenit realitate și casa în care locuiesc acum a devenit a mea. Mai mult decât ceva ce am, este o parte din cine sunt eu. Deci, azi e hram, Sf Teodor Tiron, și ziua Teodorilor care merg spre rai, adică a tuturor Teodorilor

Peperomia

Februarie 13, 2012

De Crăciun am primit o plantă, Peperomia, de la o prietenă dragă de tot. O plantă doar cu frunze, și acelea violet vinețiu, dar cu sclipiri și reflexe verzui, cu puf aspru dar de efect. Mi-am dorit foarte mult să crească mult, dat fiind că îmi doream ca și dăruitoarea ei să fie vie, bine, și puternică. Atunci când am primit-o, am observat-o cam moale. Tulpinele erau bine, dar unele din ele păreau desprinse de sol. Cu timpul a început să moară, și mi-am dat seama că partea de deasupra pământului pierduse – prin rupere, accidentală, să-i zicem – demult contactul cu rădăcinile. Și cu prietena mea se întâmplase la fel. Am pus toate tulpinile într-un vas cu apă, și unele din ele sunt încă vii.

Azi am cerut sfatul expertului meu în plante. Deci, ce să fac ca Genoveva (așa o cheamă pe plantă) să nu moară. Dacă nu aveam tulpinile desprinse, trebuia să le susțin cu un bețișor, să le sprijin, și să le ud periodic. Să ud regulat pământul în care încă sunt rădăcinile, în speranța că îmi va da, cândva, câteva rămurele. Să pun tulpinile în nisip umed, la înrădăcinat. Nu mi se garantează rezultate.

Și așa am învățat ce să faci pentru cineva care s-a retezat de propriile rădăcini. Să îi uzi cu lacrimi sufletul la rugăciune. Să îl susții regulat. Să îl muți în alt fel de sol, în care să aibă putere să prindă rădăcini. Să nu te aștepți la rezultate, și să nu aștepți nimic în schimb. Destul de multe de făcut pentru cineva care spune că, pentru ea, nu se mai poate face nimic. Nu?

Există oameni care au o stimă de sine atât de scăzută, încât nu se pot opri din a se gândi la ei înșiși. Atunci când sunt băgați în seamă, nevoia de stimă de sine devine atât de stringentă, încât capătă proprietăți astringente. Atunci, celălalt devine ceva de posedat, ceva de făcut planuri despre și cu, ceva care nu se poate să plece. Ajung să uite că singurul mediu în care dragostea poate crește este libertatea. Că celălalt poate avea altă părere. Că e persoană, înzestrată cu o libertate pe care Dumnezeu Însuși o respectă desăvârșit. Și că dragostea este o expresie a alegerii libere, deci a libertății.

O persoană nu poate fi posedată. Deși de multe ori se aud cuvinte ca „te vreau”, „să fii al meu”, ele sunt doar meschine și nerealiste. Persoana devenită obiect nu mai are suflet (mai bine zis nu are nimic din ce nu-i convine „posedatorului”), deci nu mai este persoană. Prin posesie i se încalcă dreptul la intimitate, gândire, simțire și dreptul de a fi. O persoană are dreptul să știe și să aleagă ce consideră drept și potrivit pentru ea.

Persoana cu stimă scăzută de sine este atât de concentrată pe cât de puțin persoană se simte ea însăși, pe cât de puțin frumoasă, liberă și unică se crede, încât proiectează starea ei pe cel care a dat semne că îi pasă de ea. Atunci, din punctul de vedere al posedatorului, cea de-a doua persoană nu mai este o persoană, ci doar un obiect. Nu are dreptul de a-și exprima părerea, și de a ieși din relație. Atunci când acest lucru se întâmplă, ea trebuie readusă (cu orice mijloace) înapoi, pentru a se conforma planului posedatorului, chiar dacă această revenire se face împotriva voinței posedatului. Se cheamă hărțuire și nimeni nu este obligat să treacă prin asta.

Acum, aș vrea să mă adresez posedatorului. Știu că părerea ta despre tine nu e cine știe ce. Dar să știi că e doar o părere, și încă una falsă. Deși ai pornit cu răni, ai ajuns destul de departe. Sigur sunt niște lucruri bune pe care le faci, doar că ar fi bine să nu te mai asculți atât când vorbești urât cu tine, ca să le poți vedea. Și niște oameni care te iubesc cu adevărat. Și Dumnezeu, care te ține mereu în brațe, și care nu te urăște. Așteaptă să te lași iubit, și să accepți că ești o minune. Ești demn să fii iubit, în deplină libertate. Nu este necesar să forțezi pe cineva să facă asta. Aș vrea să te rog să încerci să te descoperi, să afli cât de minunat ești și care sunt comorile pe care le ai și pe care, atâta timp, le-ai ignorat. Lucrurile pe care le faci bine. Și să încerci să vorbești frumos cu tine, respectând libertatea celor din jurul tău, acceptând că uneori nu gândesc și nu simt la fel ca tine. Nu este un pericol pentru tine, asta.

E rândul hărțuitului. Orice ți s-ar fi spus, te rog nu uita că ești o persoană, deci ai dreptul la libertate, la o părere numai a ta, și este în regulă. Nu este prea mult să ceri asta. Este un drept al tău. Și ai dreptul să nu lași pe nimeni să te chinuie, să te posede. Ai dreptul la propria intimitate, la propriul suflet și la propriul spațiu. Dacă ai un scenariu în legătură cu persoana care te hărțuiește, e bine să-l derulezi până la capăt, în minte. Ai să vezi că nimic nu se va prăbuși dacă refuzi să intri în acest joc psihologic. Ești liber și valoros, și ai dreptul să fii așa. Încearcă să stai departe de cei care ignoră asta. O fac de bunăvoie și, dacă te amenință adu-ți aminte că ai dreptul la protecție.

Cam atât. Sunt doar niște demoni care trebuie scoși, no matter the risks. No risks whatsoever, in fact…