La capătul disperării stă întotdeauna un om

frezii

Când mă uit la florile astea îmi place mai mult de mine 

A clasa – clasor

Când eram mică  tata m-a învăţat să colecţionez chestii. Evident, nu m-a întrebat ce aş vrea să colecţionez, ci mi-a indicat timbrele. Eram speriată să nu le pierd, erau mici de tot. Dacă mi-au plăcut unele, erau cele foarte mari. Şi aveam şi un clasor mare şi verde, şi mai multe mici. M-am lăsat repede de treaba asta, mă plictiseam. I still do 🙂 şi nici acum nu colecţionez lucruri. Clasorul îmi aduce aminte de Colecţionarul lui Fowles, hm… cred că şi eu fac asta. Până la urmă, etichetele ucid.

Am deviat, să revin. Trec totuşi printr-o perioadă în care încep să clasez lucruri, idei, percepţii. „Sunt proastă”, „Sunt grasă”, „Sunt neajutorată”, ştiti voi, chestii drăguţe care ne piperează viaţa. Aşa că totuşi cred că voi cumpăra un clasor, le voi combate frumos pe o pagină, apoi le voi pune acolo şi voi închide coperţile. Au avut locul şi rolul lor, acum să stea acolo cuminţi, eu am o secvenţă de viaţă de parcurs…

Certitudini

Certitudinea 1: o să vină primăvara

Certitudinea 2: sunt iubită