Curtea Brunhildei

Poza de mai jos este prima ilustratie a cartii mele de povesti . Pentru a o vedea pe toata e nevoie sa dai clic pe ea, partea ca imi place cel mai mult nu este afisata, pentru ca imaginea e prea lunga.

Retorică

Mă întreb de ce suntem atât de obsedaţi că ne controlează cineva. Oare pentru că nu ne simţim liberi şi nu ne luăm libertatea?

Un an

Sâmbăta asta am împlinit un an de terapie. Paharul de vin l-am băut abia ieri. Nu credeam niciodată că voi ajunge să sărbătoresc asta. Am ales s-o fac. Să sărbătoresc încrederea, siguranţa, acceptarea şi sprijinul pe care le-am primit anul ăsta. Şi afecţiunea. Şi pe tata, pe care îl primesc înapoi după foarte foarte mulţi ani.

Ţin minte că era zăpadă şi începuse să se încălzească, iar pe 2 martie am intrat înspăimântată într-un cabinet luminos, de lângă parc, unde am primit încurajare, am fost şi certată şi am lăsat, pentru prima oară, ceva cu care îmi ţinusem companie mulţi ani. După o lună mă angajam. Şi mai ţin minte că coachul meu stătea pe canapea, la grup, şi a zis: vine primăvara. A respirat adânc şi a dat apoi tot aerul afară. Pe vremea aia nu ştiam să respir. Şi aveam o cantitate mare de somatizări. Nu au dispărut de tot, dar eu sunt mai conştientă de ele. Şi respir mai des. Acum, după un an, am încredere că vine primăvara.

De 1 martie

Azi dimineaţă m-am urcat într-un troleibuz aproape gol şi m-am aşezat pe locul din spatele şoferului. La una dintre staţii, o doamnă a pus la picioarele mele o ladă cu zambile, ambalate gata să fie vândute şi una cu orhidee şi ghiocei. N-am mai avut niciodată atâtea flori la picioare. Asta da declaraţie de dragoste! Bonus, azi miroase teribil de tare a zambile peste tot, de la tarabele care vând mărţişoare.