Până la 30 septembrie

Mai e puţin, dar merită…

McDonald’s şi homosexualii

Pacea Domnului

„Dă-mi, Doamne, şi mie pacea Ta! Nu am duhul smereniei, duh de pace, ştiu că nu-l voi putea dobândi oricât m-aş strădui, în nicio împrejurare, fiindcă este mai presus de toată mintea. Caută spre sufletul meu tulburat, egoist, neliniştit, aşa cum caută mama să-şi liniştească pruncul care plânge. Nu-mi dau seama cum o vei face, dar ştiu că atunci când copilul nu stă aproape de mamă, se apropie mama de el, dar Tu eşti mai presus de orice mamă.

Eşti Atotputernicul nostru Tată, Tu dai lumină şi viaţă la toată făptura. Luminează-mă cu lumina Ta, dă sufletului meu pacea Ta! Nu pot pătrunde în adâncul iubirii Tale, dar ştiu că Tu atât de mult ai iubit lumea, încât pe Fiul Tău, Unul-Născut, L-ai trimis să mântuiască lumea şi să mă mântuiască şi pe mine. Ştiu că Tu poţi face să domnească pacea pe pământ şi bunăvoirea între oameni şi că poţi smeri cu pacea Ta şi sufletul meu tulburat, revărsând milostivirea Ta asupra mea, cel dintâi dintre păcătoşi”

(din „Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului”, Ed. Sophia, Bucureşti şi Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2008 – pg. 308)

Cum m-am simţit săptămâna asta

Aşa, dar fără atâta dragoste şi putere. Dacă El şi-a asumat-o, eu am fost strivită sub ea. Din fericire, doar temporar

Statornicie

Pe gard, un porumbel. Liniştit, cu spatele la stradă. Căţărat pe gard, un băieţel care vrea să-l dea jos. Pur şi simplu vrea ca porumbelul să dispară acolo. Chiar i-a atins coada. Porumbelul nici nu s-a clintit.

De multe ori, când să mă aşez cu spatele la lume şi cu faţa la Dumnezeu, mi-e frică să nu-mi fie „ciufulită” coada. Pe asta mizează şi dracul, cred. Pe mândria mea, pe o aparentă demnitate pe care vreau să mi-o păstrez de ochii lumii. Şi de dragul căreia de prea multe ori Îl uit pe Dumnezeu şi îmi iau picioarele la spinare din locul în care m-a pus. Mai învăţ de la porumbei, sunt mai statornici decât mine.

După Nuntă

Nu m-am măritat. Am fost împărtăşită. Am aflat ieri că nu e corect să spunem că ne-am împărtăşit, că nu noi ne împărtăşim, ci Hristos. Dureri vindecate, suflet îmbălsămat, fericire peste tot. Suflarea mea, viaţa mea, bucuria mea, mântuirea lumii. Mă tot uit la mâinile mele, la ochii din care curgeau până acum 2 ore lacrimi de disperare, şi nu-mi vine să cred că El mă locuieşte. Nădăjduiesc să nu-L alung prea curând…

„Îndulcitu-m-ai cu dorul Tău, Hristoase, şi m-ai schimbat cu dumnezeiasca Ta dragoste; ci arde cu focul cel fără de materie păcatele mele şi mă învredniceşte a mă sătura de desfătarea care este întru Tine, ca de amândouă veselindu-mă, să slăvesc, Bunule, venirea Ta. ” Oare este o rugăciune mai frumoasă şi o expresie mai intimă a dragostei de Cel Preaiubit?

Rugăciune pentru lume (a Cuviosului Paisie Aghioritul)

Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.

Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.

Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.

Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.

Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.

Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.

Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.

Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.

Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.

(din „Sfinte rugăciuni ale creştinului ortodox”, Mănăstirea Sihăstria Putnei, 2006, pg. 58-60)

Compensation a l’americaine

Aşa, să stăm drept şi să judecăm strâmb. Aşa. Noi credem că oamenii muncesc pentru? BANI. Corect. Buun până aici. Deci asta elimină posibilitatea ca oamenii să muncească pentru ceilalţi, pentru bine, pentru Dumnezeu. Aşa, oamenii muncesc pentru a-şi satisface nevoile materiale, deci pentru bani. Aşadar, putem înlocui respectul faţă de om cu o sumă de bani. Să zicem, te cumpăr pentru atâta. Dacă te-am chemat degeaba şi tu ţi-ai ars timpul, nervii, relaţia cu alţi oameni ca să vii, şi eu îţi dau suma X, înseamnă că tu eşti mulţumit. Suma a compensat pentru dragostea pe care nu ţi-o port, şi pentru respectul pe care nu-l am faţă de tine. Alte întrebări?

Sofronie se întoarce

PS Sofronie al Oradiei participa la o adunare apostata, in care episcopii fiecarei Biserici fac o promisiune de credinţa ca vor iubi celelalte Biserici ca pe Biserica proprie .Dar cum sa iubesti minciuna ca pe adevar? Va rog forwardati mesajul tuturor celor interesati. Si mai ales celor care au crezut ca decizia sinodului, de iertare a celor doi ierarhi ecumenisti, nu va duce la alte greseli, poate mai mari…Mai multe detalii găsiţi pe blogul lui Danion

Pun asta aici pentru că mi s-a cerut, pentru că de altfel mă doare să mă gândesc la cât de tare se învârt în cerc sufletele participanţilor. Păcat că-i mai ameţesc şi pe ceilalţi. Pentru noi ăştia care suntem gata să ne luăm picioarele la spinare, există Petru Vodă, Sihăstria şi Diaconeşti. Încă

Banii care ne mănâncă viaţa

Program de la 8 la 20. Sună cunoscut? Pentru? Laptop, telefon, canapea, costum, vacanţa în Tenerife, casă, mâncare, datorii. Pentru un zâmbet în plus. Mă mint la infinit că dacă mama o să aibă o canapea nouă o să fie fericită. Că dacă o să avem mai multe haine o să ne simţim mai bucuroşi. De când am terminat de citit cartea asta, îmi dau seama că tipul ăsta de gândire m-a îmbolnăvit. Credem că fericirea se cumpără cu bani. Eronat. Fals. Incorect. Diabolic, pentru că ne bagă în cercul oboselii, ignorării celuilalt, lăcomiei, robotizării. Drăcesc de-a dreptul. Mama n-are nevoie nici de canapea nici de haine ca să fie fericită. Are nevoie de o felie din dragostea mea. O felie de Duh. Pentru că Duhul e dragoste.

Banii pe care mereu îi cerem, facem, dăm, ne ţin departe de adevăr. De rugăciune, de bucurie. De celălalt. Adevărul e mereu la celălalt, atâta timp cât eu Îl văd pe Dumnezeu în el. Banii sunt o slabă consolare pentru viaţa trăită departe de cei pe care-i iubesc (şi pe care încep să nu-i mai iubesc aşa tare, că ochii care nu se văd se uită, nu-i aşa?). Pentru că consumerismul ne vampirizează mereu cu produse şi dorinţe noi, promiţându-ne o mai mare libertate. Îl înlocuieşte pe „eu sunt” cu „eu am”, şi ne jură (dar ne fură) că cu cât avem mai mult cu atât o să fim mai deplini. De fapt, tot ce avem ne robeşte. Fericiţi călugării şi pustnicii, cei ce au cel mai puţin, dar SUNT. Înghit pe deplin bucuria pe care Dumnezeu o revarsă în jur şi în ei, şi pe care noi, cei prea ocupaţi, n-o vedem. Ne împiedică ochelarii Dior, la care dacă pierdem o lentilă trebuie să mai muncim o lună să o punem la loc, aşa că trecem prin viaţă cu capul plecat şi cu pungi sub ochi, afabili la servici dar ticăloşiţi când păşim pragul casei – locul unde ar trebui să se vindece rănile, apropo. Copilul nostru nu mai e dar de la Dumnezeu şi bucuria clipelor noastre în viaţa asta grea, ci cel care vrea laptop, jucărie, haine, mâncare, chestii pentru care eu trebuie să mă spetesc şi să le produc (nici măcar nu mai vedem că de la Dumnezeu le primim, şi pe ele, şi puterea de a munci), rezultă că încep să-mi urăsc copilul, pentru că mă obligă să muncesc, ceea ce nu-mi place. Muncesc pentru bani, nu pentru rezultate. Pentru mine, nu pentru Dumnezeu; adică muncesc prost, pentru că şi munca trebuie umplută cu dragoste – adică dragoste faţă de celălalt, nu faţă de mine – pentru a fi bună, frumoasă, ca din mâinile Lui, că numai El le face pe toate bune şi frumoase, nu?