Fericirea la indigo

Cu siguranţă este o problemă a mea, dar nu cred în serii. Pentru a fi autentic, un lucru sau un sentiment sau o persoană trebuie să aibă unicitate. Oricât de mică, oricât de puţină.

Este anormal să te întrebi ce se întâmplă cu tine, şi orice reacţie sau comportament care nu intră clar în cutiuţa care ţi-a fost, cu mărinimie, repartizată, trebuie să ascundă ceva necurat.

Fericirea poate fi numai într-un anumit fel, în general dictat de cei nefericiţi. Orice deprimare, orice inactivitate, orice decizie care nu este acceptată cu majoritate de voturi, fac din tine un paria.

Îndrăzneala de a te arăta slab, vinovat, nefericit, îi acuză pe ceilalţi, deci trebuie suprimată cu orice preţ. Globalizarea este comodă, ajută la ascunderea sentimentelor, până când ele ajung să nu mai existe. Aşa, devenim animale cu chip de om, fericiţi ca toată lumea…

 

O felie de timp

Cred că sunt cea mai grăbită persoană pe care o cunosc. Până și a doua cea mai grăbită persoană pe care o cunosc, tata, are mai multe momente de respiro decât mine. Niciodată nu mi-au ajuns orele, timpul a fugit cu viteza luminii pe lângă mine, niciodată ce am de făcut nu se termină. La sfârșitul lui ianuarie am fost la un curs unde mi s-a confirmat asta. În plus, am redescoperit de ce nu am timp. Nu pentru că s-a comprimat, și de fapt avem 16 ore pe zi, nu 24. Nu pentru că sunt eu mai activă decât alții. Ci pentru că dau sfaturi care nu mi se cer și mă implic acolo unde nimeni nu mă poftește. Cum nimeni nu are chef de sfaturile mele, nimeni nu le aplică, deși eu mă macin și caut soluții nenumărate ca să le dau. Rezultă frustrarea mea, și amânarea la infinit a acelor activități pe care aș vrea să am timp să le fac.

Așa că, după curs, am hotărât să suprim sfaturile necerute. Și să nu mă mai amân. Au rezultat 6 ore pe săptămână, într-o săptămână foarte aglomerată la servici, pentru desen și pictură. Și ceva timp de citit. O rugăciune mai autentică, deși asta rămâne (întotdeauna) de văzut. Și mai puține griji. Și asta:

Mesaj umanitar

O familie saraca din Botosani are mare nevoie de ajutor. Desi sunt oameni buni si muncitori, destinul i-a aruncat intr-o garsoniera mizera unde stau in chirie si unde se ingramadesc toti 7 ! Mama sta cu cei 5 copii iar tatal gaseste slujbe platite groaznic, care ii distrug sanatatea. Solutia pentru ei ar fi o gospodarie la tara. Daca gasim 100 de ingeri care sa doneze 150 de lei fiecare, putem sa le indeplinim acest vis !
De curand am aflat ca, aproape de noi, in Botosani, o familie traieste o drama. Familia e compusa din mama, tata si 5 copii. Parintii sunt oameni buni, dornici de munca, religiosi. Copii, de asemenea, invata si sunt respectuosi. Aveau o casa asigurata la parintii mamei si totul parea ca decurge bine. Dezastrele au inceput sa se produca in momentul in care mama a decis sa urmeze religia tatalui, care era ortodox. Suparati, parintii ei au decis sa ii alunge din casa, lasandu-i pe toti 7 fara adapost. Disperata, familia a dormit cateva nopti pe unde a putut, pana a reusit sa isi inchirieze o garsoniera dezolanta intr-un cartier foarte sarac al Botosaniului. Tatal a fost diagnosticat, apoi, cu ciroza hepatica. Locurile de munca pe care si le-a gasit au fost un adevarat calvar – platit cu maxim 450 lei / luna. Ultimul dintre ele a fost la o turnatorie unde primea 250 lei / luna ! Numai tratamentul pentru boala lui costa mult mai mult, drept pentru care a neglijat sa il mai ia, starea sanatatii lui agravandu-se. Dar nu s-a oprit totul aici.

Fata lor are o problema a dezvoltarii. Este in crestere, are 16 ani, dar, desi creierul creste in mod normal, craniul nu se mai dezvolta. Are nevoie de o operatie pentru a pune un adaos la craniu pentru a putea rezolva aceasta problema. Visul lor, pentru care se roaga zilnic, este cumpararea unei bucati de pamant undeva, unde prin munca lor sa isi construiasca o casa, pentru a putea sa isi procure singuri mancarea. Monahul Iustin, de la Manastirea Bistrita, a inceput o campanie de ajutorare a acestei familii. Primele doua proiecte au fost un succes : intai, a reusit sa stranga alimente si haine pentru a-i ajuta sa treaca iarna. Apoi, a demarat o campanie de ajutorare a fetei pentru a-i rezolva problemele ce-i afecteaza cresterea.

Al treilea proiect, si cel mai important, poate fi rezolvarea problemelor esentiale ale acestei familii. Am reusit sa gasim in satul Calarasi, judetul Botosani, o gospodarie, care poate fi tot ceea ce trebuie acestei familii. Are 2 000 mp, gard, vie pe rod, teren bun pentru cultura si o casa batraneasca. De aici, aceasta familie are o sansa ! Gospodaria costa 15 000 lei. Printr-un efort comun al monahului Iustin de la Manastirea Bistrita, al mai multor ONG-uri si a mai multor persoane fizice, speram sa convingem 100 de persoane sa dea cate 150 lei pentru realizarea acestui vis.
Consideram ca, desi nimeni nu o duce foarte bine in aceasta perioada, un sacrificiu de acest fel poate sa dea o sansa la viata pentru 7 oameni. Daca doriti sa contribuiti cu 150 lei, va rog sa specificati numele, prenumele precum si e-mailul Dvs. pentru a putea sa va tinem la curent cu progresul acestei actiuni. Puteti face donatii prin transfer bancar, destinatar “Fundatia Episcop Melchisedec” Bacau IBAN RO73 BTRL 0040 1205 L935 6001 – Banca Transilvania. Va rog sa ma contactati la telefon 0745 005 732 (Vlad Fesan) sau e-mail vlad.fesan@gmail.com pentru orice detalii.
Va multumesc !

http://www.slanicmoldova.ro/ingeri/ingeri.htm