Un post tandru

Începând din postul Crăciunului de anul trecut s-au dezlănţuit tulburări şi dureri sufleteşti, dezbinări şi intrigi la care nu m-aş fi gândit vreodată. Sufletul mi-a fost o rană deschisă cu foarte puţine excepţii. Şi încă din vară, când îmi aduceam aminte, mă simţeam sfâşiată. Nu am înţeles niciodată cum îi poţi folosi pe ceilalţi, apoi uita de ei sau ignora, cum poţi să fii superficial şi să crezi că celălalt există numai dacă tu îi acorzi atenţie. Sigur, toţi suntem ispitiţi, dar este normal şi ni s-a poruncit ca, atunci când ne dăm seama că am căzut în ispită, să ne cerem iertare şi să facem tot posibilul să  ne îndreptăm. Poate toate sunt pentru că ne-am obişnuit să nu-L mai vedem pe Hristos în celălalt, ci doar un instrument gata să ne împlinească dorinţele şi interesele.

Toate acestea au înfipt ace de durere în mine până când a început postul Crăciunului de anul acesta. Chiar înainte s-a lansat cartea Sfântul Nectarie Minuni din România, care a adus multă nădejde, credinţă şi mângâiere în sufletele noastre. Unii s-au hotărât să postească, alţii să nu se mai îngrijoreze. Am avut foarte puţin timp să citesc în post, din cauza avalanşelor de traduceri. Mai precis, am citit doar două cărţi: cea de mai sus şi Viaţa şi Minunile Fericitului Ioan Maximovici. Ambele au sporit mângâierea, nădejdea şi bucuria pe care le-am primit din belşug în cele 40 de zile de post. În toate zilele am simţit cum m-a ţinut Dumnezeu în braţe şi cum lumea cea adevărată din jurul meu nu are nimic a face cu ceea ce auzeam peste tot, ura, criza, urâciunea, disperarea. Poate ne restrângem material, dar putem folosi asta pentru a ne împodobi mai mult sufletele. În ultimele zile de post am primit pe mail cartea Mărturisitorii – Minuni. Mărturii. Repere. A fost a treia minune tipărită şi ea s-a însoţit de minune cu boieria redescoperită şi retrăită odată cu cartea Piei Pillat Edwards – Zbor spre libertate. Şi cu curajul de a fi, nu doar de a avea, şi de a te reduce tu însuţi la grămada de obiecte a căror soartă nu este decât să se strice şi să îmbătrânească.

Iar după post, am primit cel mai mare dar din lume. Mi-am dorit enorm să mă împărtăşesc de Crăciun, şi la un moment dat părea că nu se va întâmpla. Şi totuşi… Odată cu El a venit pacea, dragostea, liniştea de neclintit. Şi s-a mai prelungit un zâmbet larg şi din ce în ce mai ne-trendy (la nivel global, trebuie să fim emo, depresivi şi foarte speriaţi). Nici nu ştiu cum au ieşit toate, dar sigur ştiu datorită Cui. Celui mai tandru…

 

6 ore

Luni, de Sfântul Nicolae, am fost și noi să ne închinăm la mâna dreaptă a Sfântului, cea care l-a pălmuit pe Arie. Nu am plecat cu o rugăciune specială, și faptul că am așteptat să ajungem la sfintele moaște mi s-a părut foarte natural, în acea zi, și nu în alta, deși sunt mereu acolo. Sfântul Nicolae este un mare aducător de pace și prima oară când am citit acatistul său era război peste tot în jurul meu. Și dacă respiram mă trezeam cu un scandal. Am citit și m-am bucurat nespus. A fost un lucru firesc să merg să mă închin de ziua lui. Nu știam că va dura 6 ore. Ciudat totuși, deși era frig afară, numai la mâini și la picioare mi-a fost frig. Și când am ajuns în fața sfintelor moaște le-am atins cu buzele, iar peste câteva minute am gustat pe buze mireasmă de mir. Ca și cum aroma mirului mi s-ar fi imprimat pe buze, așa ca să am ce lua cu mine. Și am simțit că toate sunt frumoase și bune foarte. Deci, nimic special.